https://blog.revistaderecenzii.com
din Contemplaţii, Cartea întâi
Îţi mulţumesc, poete! Tu, oaspete divin,
Vii să te-arăţi pe pragul cu lari al casei mele!
Şi nimbul tău de aur, de sacre versuri plin,
Străluce pe-al meu nume precum un cerc de stele.
https://blog.revistaderecenzii.com
Într-o zi de vară, lină, călduroasă,
Răspândind în vale umbră răcoroasă,
Frunzele pe arbor vesel dănţuiau
Şi cu zefiraşii astfel se şopteau:
Dulce e viaţa frunzelor, când ele,
De rouă lucinde, mândre, tinerele,
Lumea înverzesc
Şi o răcoresc.
https://blog.revistaderecenzii.com
Un strein prost într-o vreme în România viind,
Şi două-trei româneste ca să înveţe dorind,
Cătă şi îşi tocmi slugă din sate pe un român,
De calul lui să-ngrijească, fiind el tare bătrîn;
Ş-ntr-o zi sluga văzându-l neîncetând de oftat:
– Pentru ce oftezi, stăpâne? îndrăznind l-a întrebat.
Streinul oftând răspunse: – Ah, nu ştii tu, be Ivan,
Era să spunem la tine de mult, e! încă de an,
Este una Măriuţa, dincolo de Vladu-Lat,
Eu mult iubeşte la dânsa şi me ranit na ficat;
– Dar ea te iubeşte oare? l-a-ntrebat sluga cel prost.
El, oftând iar, îi răspunse: – Ama eu-ncolo n-a fost,
Tovaroş a spus la mine că este pre mult frumos,
Eu n-am văzut, dar văz poate, dacă este sănătos.
https://blog.revistaderecenzii.com
Sub lumina discretă a lămpii, Generalul Villara era gata să adoarmă, cu jurnalul în mână. Strâns în uniforma sa de cavalerie, croită după reglemente, de-abia putea îndoi picioarele de la genuchi: de aceea le ținea mai totdeauna întinse, iar acum, mai întinse decât oricând, intrând cu vârfurile cismelor sub canapea.
— Iorgule, ce faci !
El tresări, adunându-și ochelarii de pe jos:
— Nu mai e chip să găsești un om cum se cade. Toți și-au schimonosit numele: fiindcă s’a potrivit la unul de talent, patruzeci alții vin să ne ambeteze cu moftologiile lor: „Delaurlați, Delafurceni, Delahingheri„. Și-s toți poeți pesimiști, Domnule, și cu lamentații prin prejur! D’apoi și când ți-i prind la voluntariat! Umflă-l Mitreo!.. că-i de ăi cu „delafurceni”. Scurt comanda!.. Apoi se sculă, se scutură de somn și de îmbâcseală, își încheiă tunica și eși zicând :
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Dragoste, și aici toamna a bătut la sânge
Pomii, din care a lăsat numai bice.
Vântul a ajutat frunzelor să pice.
Pe urmă îi pare rău și plânge.
Am pornit singur de-a lungul caselor sub cetate
Până la catedrala înfrigurată.
Duminica jelea din clopotele toate,
singură, ca un suflet într-o gloată.
https://blog.revistaderecenzii.com
Un cardinal într-o casă
Șezînd cu alții la masă,
Întrebă pe oarecine
Ce vorbea cu nerușine
https://blog.revistaderecenzii.com
Erau odinioară la Florența, în Italia, doi tineri, anume Anselmo și Lotario, amândoi cavaleri de neam bun și cu dare de mână. Fiind de aceeaș vârstă și având aceleași gusturi și apucături, trăiau atât de legați unul.de altul, încât lumea le zicea prietenii nedespărțiți. Anselmo era de fel mai iubeț, îi plăcea s-alerge după drăguțe, pe câtă vreme Lotario umbla la vânătoare, la care avea deosebită aplecare; dar și Anselmo își părăsea ușor drăguțele de hatârul lui Lotario, precum și Lotario, de dragul lui Anselmo, da bucuros uitării petrecerea vânatului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?
Te-acoperise ploaia în saluri strãvezii?
Zãream la glezne, prinse, inele aurii –
Si brâul plin de astre ti l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!
https://blog.revistaderecenzii.com
Veniți după mine și voiu face pre voi păscari1 de oameni. Doftorii cei desăvârșit și înțelepți atunci mai mult măresc lauda meșteșugului lor, nu când cu hier și cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acéia ce pătiméște cu apipăeri mângăioase și cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului și céle înfricoșate porunci ale meșteșugului doftoresc să le oprească și oarecare zile cu mâncări doftorești și hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătiméște mântuit de boală.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor,
Luând în stăpânire
O bună moştenire,
În vreme de un an, rămase pe uşor,
Şi tot ce mai avea acum era o blană,
Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă;
Iar cine nu-i de mic cu frigul învăţat
În blană foarte crede.