https://blog.revistaderecenzii.com/
În crini e beția cea rară
Sunt albi, delicați, subțiratici, –
Potirele lor au fanatici –
Argint din a soarelui pară.
Deși, când atinși sunt de vară,
Mor pâlcuri, sau mor singuratici,
În crini e beția cea rară
Sunt albi, delicați, subțiratici.
În moartele vremi, mă-mbătară,
Când fragezi, și primăvăratici,
În ei mă sorbiră, extatici,
Și pe aripi de rai mă purtară
În crini e beția cea rară.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase
Bronz, catifea, lemn sau mătase,
Prind grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, și trăiesc
Împrăștiate-n orice case, –
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase.
Și câte nu-ți mai povestesc
În pustnicia lor retrase
Cu tot ce sufletu-ți uitase
Te-mbie sau te chinuiesc. –
Oh! lucrurile cum vorbesc.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Rondelul_lucrurilor
https://blog.revistaderecenzii.com/
De când erau ca iarba anticii codri deși
Și mici ca mușuroaie Carpații urieși,
roaie Carpații urieși,
Și văile profunde, și latele vâlcele
Ca pe o apă lină ușoare vălurele;
De când în lume lupii erau păstori de oi
Și urșii cu cimpoaie mânau cirezi de boi;
De când purta-n cosițe Ileana Cosânzeană
O floare cântătoare, o floare năzdrăvană,
N-a fost copilă-n viață mai dulce, mai aleasă
Decât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă!
Născută-n faptul zilei cu fața-n răsărit,
Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit,
Ferice de-a atinge cu-o rază argintie,
Cu ultima lor rază așa minune vie.
Și astfel, de lumina cerească dezmierdată,
Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată;
Ș-acum e fala lumii, a minții încântare,
Al inimilor farmec, a ochilor mirare.
Tot omul care-o vede, răpit, uimit simțește
Că parcă se renaște, că inima lui crește,
Că trece lin din iarnă în dulce primăvară,
Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară.
Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare
Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare,
Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie
Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie,
Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare
Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare.
Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate,
Din fire de păianjen țesute și lucrate,
Prin care tainic saltă luciri de forme albe,
Comori atrăgătoare ca visurile dalbe,
Precum acele slabe văpăi tremurătoare
Prin frunze răspândite de luna gânditoare.
Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază,
Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează,
Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri,
Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri.
Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune,
Din soarele-răsare și pân la soare-apune
Se-ntinde pe deasupra-i cu bolta lui rotundă,
Voind să-i facă-un templu în care s-o ascundă.
Și-i zice: Însuși cerul spre tine se înclină…
Frumseța-i o coroană pe frunte de regină!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Care român, din clasele culte cel puțin, n-a cunoscut figura simpatică și-n adevăr remarcabilă a lui Dumitru Brătianu? Totdeauna foarte corect, foarte inimos, deși cam exagerat, cam prea vizionar și afectând atât în scris, cât și-n vorbă un stil cam prea apocaliptic, ca să nu zicem bombast, Dumitru Brătianu a fost un patriot mare, un revoluționar îndrăzneț și convins, un bărbat de stat dibaci, un orator și un publicist entuziast: e, în sfârșit, o figură cu care se poate făli o generație întreagă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De vro câteva zile apar, în unele gazete din capitală, mici notițe despre cele ce se petrec la Teatrul Național; nu tocmai pe scenă, căci stagiunea e închisă, ci prin comitetul teatral și prin gândul direcțiunii. Altfel, daca ne-am găsi în plină activitate teatrală, poate că ziarele nu s-ar ocupa de lucru în sine, afacerea aceasta fiind mai serioasă, cerând mai multă bătaie de cap decât aruncarea pe hârtie a patru rânduri — iasă ce-o ieși.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Sânt ani de-atunci …. dar n-am uitat
Popasul la izvor!
Aș vrea să-l uit …. dar ne-ncetat
Mi-l amintesc cu dor!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Seara când are să joace, își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă de ajutor la costumat — mai coase ici, mai prinde-mă dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
…Un pitic și doi giganți!… Cam așa înfățișare, cel puțin, trebuie să fi avut eu între Sgribincea de-o parte și Huțan de cealaltă, deoarece, cu tot prisosul de înălțime ce s-ar fi cuvenit să-mi dea spatele Pisicuței, capetele noastre, a tustrei, nu se ridicau totuși în văzduh mai sus unele decât altele; ba mi se pare chiar că fundul pălăriei mele, cu toate silințele ce-și dădea, nu izbutea nici întrun chip să se înalțe dincolo de curmătura căciulilor vreunuia din ei… Și până ce Sgribincea să-și deschidă o dată lărgimea imensă a pasului său greoi și rar pe întinderea de mușchi verde a plaiului rourat, biata Pisicuței își cheltuia jumătate din gebeaua întregii sale vieți, țesându-și iute la suiș mersu-i harnic și mărunt; și, până ce Huțan să-și ia suflet, sorbind văzduhurile dintr-o dată în pieptul său puternic, o întreagă vijelie s-ar fi putut alcătui din răsuflările la un loc, ce izvorau zgomotoase și repezi pe nările înfierbântate și larg deschise ale Pisicuței, sub truda opintirilor la deal…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur
E beat și cerescul azur,
Și zâzâie, beată, albina.
Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur. –
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.
Dar iată… — A mea nu e vina… –
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, așteptându-mi regina… –
De roze e beată grădina.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Rondelul_beat_de_roze
https://blog.revistaderecenzii.com/
Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiţă
Li se uscă rădăcina.