https://blog.revistaderecenzii.com/

Un călător ostenind.
Şi la un stejar sosind,
Subt umbra lui a şezut,
Să răsufle un minut.
Aci un bostan fiind
Şi în el pepeni zărind,
Mergînd, unul a luat
Şi supt copaci l-a mîncat.
Deci ochii-n sus ardicînd,
Gîndea-ntru sine zicînd
„Ce lucru nepotrivit
Dumnezeu a rînduit!
Că la un copaci asfel
Să facă rod mititel,
Iar la un vrej slab pe jos,
Aşa rod mare şi gros!”
Pe cînd aceste gîndea
Şi cu ochii-n sus privea,
O ghindă s-a slobozit
Şi toma-n nas l-a izbit.
Atunci el nasul suflînd
Zise iar într-al său gînd:
„Ce nesocotit sînt eu!
Bine-a făcut Dumnezeu.
Dar de nu era rod mic
Ş-era pepene, cum zic,
Aşa-n cap de mă lovea,
Aci-n loc mă adormea.
Iar de era vrun dovleac,
Apoi nu-mi mai dam de leac.”


Multe un fel să gîndesc
Şi altfel să potrivesc.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/anton-pann-calatorul-si-stejarul-poezie-id-32805/

https://blog.revistaderecenzii.com/

VIZITE

Vrei tu să fii eroul saloanelor? Ascultă.
Tot ce știi nou, vorbește. Sfârșind, schițează harta
Laplandei, apoi spune ce regi au fost în Sparta,
Ce preț are făina, pe scurt fă vorbă multă.

A sta deoparte singur tăcând e o insultă.
Mergi dar și-ndrugă mofturi cu Mița ori cu Marta;
De pleacă vreo cocoană, dezvoltă-ți toată arta
De critic, clevetind-o că-i slută și incultă.

Zâmbește și aprobă, orice prostii să-ți toace
Stăpâna casei, vesel primește-i tot reproșul;
Dar când începe doamna distrată să se joace

Cu micul ei ceasornic, e semn că-ți dă pașoșul.
Atunci bonjour încolo, bonjour madam încoace
Și zi: la revedere când va-nvia strămoșul!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Sonete_de_lux

https://blog.revistaderecenzii.com/

Zăceau priveliștele moarte
Sub cerul sur, în asfințit,
Și-abia mai auzeam departe
Un glas de crivăț amorțit.

În mijlocul naturii mute
Eram eu singur călător :
Îmi aminteam de vremi trecute
Și mă visam în viitor…

Iar din imperiul tăcerii
Se desprindeau fulgi mari de nea :
Cădeau încet, cădeau puzderii
În urma și-naintea mea…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Fulgii

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dincolo de „Crucea de piatră”, d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica „Sfânta Troița”. Mândrețe de biserică. Cu zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânile câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mâinile în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice a la mână” și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?… Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum laudă și numără ceilalți. De cumva nu ești din partea locului, trei-patru bătrâni – care de obicei ascultă, cu gurile căscate și cu șepcile pe ceafă, la cântecele copiilor din școala vestitului dascăl Nicuță cum te-or zări, te simt, ca niște copoi, că ești străin, că n-ai mai văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Traducere de Ștefan Octavian Iosif

Publicată prima oară în Viața, 16 aprilie 1895

Stai și-asculți sub ramuri albe
Cum departe geme vîntul
Și privești la cer prin ceața
Care-nvăluie pămîntul.

Vezi și crînguri, vezi și cîmpuri
Triste și pustii, departe:
Iarnă-n suflet, iarnă-n fire,
Iarnă afli-n orice parte…

Însă crăngile se scutur
Fără veste. Abătut,
Crezi că valuri de zăpadă
Peste tine au căzut.

Ah, nu-s valuri de zăpadă !
Tresărind din vis, te sperii:
Plouă flori mirositoare,
Joacă razele puzderii.

Farmec fioros de dulce !
Iarna se preschimbă-n vară,
Fulgii se preschimbă-n floare,
Inima iubește iară…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Stai_%C8%99i-ascul%C8%9Bi_sub_ramuri…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Jupân corbul câștigase
Din negoțul ce-apucase
Un bun chilipir de caș,
Și cu dânsu-n cioc se duse
P-un copac, unde se puse
Ca un om l-al său sălaș.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat evlavios și bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăți ce făcuse oamenilor din împărăția lui, a ridicat și o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică și pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa.

https://blog.revistaderecenzii.com/

M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.

De-acum, ispititori, în van mai cată
Viclenii ochi… îi știu atât de bine!
O, nu mai tremur când mă uit la tine,
Și azi te iert, căci rana-i vindecată.

Iar visul tău ca pânza Penelopii
Se țese ziua, noaptea se distramă…
Noian de întuneric ne desparte!

Zădarnic zâmbitoare te apropii,
Și glasul tău tremurător mă cheamă
Tot mai străină-mi ești, tot mai departe…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Sonet_(M-am_reg%C4%83sit._Ce_dor_mi-era_de_mine)

https://blog.revistaderecenzii.com/

E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fată, fata lui
Icoană-ntr-un altar s-o pui
    La închinat.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gânduri blânde …
Ce iertător și bun ți-e gândul, în preajma florilor plăpânde!
Râd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint,

Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia:
Pe fața ei neprihănită se-ngână-n veci melancolia
Seninului de zare strânsă, și-n trandafiri cu foi de ceară
Trăiesc mâhnirile și plânge norocul zilelor de vară.

Atâtea amintiri uitate cad abăute de-o mireasmă:
Parcă-mi arunc-o floare roșă o mână albă de fantasmă,
Ș-un chip bălan lâng-o fereastră răsare-n fulger și se strânge …
De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sânge.

Ca nalba de curat odată eram, și visuri de argint
Îmi surâdeau cu drag, cum râde lumina-n foi de mărgărint,
Și dulci treceau zilele toate, și-arar dureri dădeau ocoale …
Ah, amintirile-s ca fulgii rămași uitați în cuiburi goale!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8En_gr%C4%83din%C4%83_(Anghel)