https://blog.revistaderecenzii.com/
Garduri vechi, urzici îngălbenite,
Iată locul, locul meu străbun!
S-au pitit sub veştede răchite,
Izbele sărmanului cătun.
Peste câmpul plin de iarbă deasă,
Lângă iazul cu lumina-n punţi,
Tolăneşte-o cale nisipoasă:
Drumul spre Siberia şi munţi.
Prins de zări se clăbuceşte fumul,
Din pământul împânzit de ruşi.
Oameni frânţi, prin pulbere bat drumul,
Oameni prinşi în lanţuri şi-n cătuşi.
Toţi sînt hoţi şi ucigaşi din fire;
Cum au fost pe lume sorociţi.
Îndrăgit-am trista lor privire
Şi obrajii traşi şi scofâlciţi.
Mult rău fac din bine ucigaşii,
Inimile lor nu se prefac.
Dar se strâmbă feţele şi paşii,
Buzele sînt vinete şi tac.
Şi pe mine-un tainic gând mă-ndeamnă,
Răsărit, aşa de undeva…
Ca şi eu, într-un apus de toamnă,
Să-mi împlânt cuţitu-n cineva.
Ca şi eu, prin vântul nesfârşirii,
Pe-acest drum glodos şi mohorât,
Îngrădind tristeţea osândirii,
Să fiu dus cu un juvăţ de gât.
Şi atunci când zâmbet voi încinge,
Peste toate cele ce-au rămas,
Ploile şi apele vor linge
Urmele pe care-am să le las.
traducerea George Lesnea
Sursa: http://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-garduri-vechi-urzici-ingalbenite-poezie-id-5710/