https://blog.revistaderecenzii.com

În sfârșit sosi și carul, și sosi fără cel mai mic zgomot, pentru că avea roatele de câlți înfășurați în pânză.
Carul era tras de douăsprezece perechi de măgari, toți de aceeași mărime, dar cu pielea de altă culoare. Unii erau cenușii, alții albi, alții pestriți, alții vărgați cu dungi galbene și albastre. Dar lucrul cel mai curios era că cele douăsprezece perechi, adică cei douăzeci și patru de măgăruși, în loc să fie potcoviți ca toate animalele de muncă, purtau în picioare cizmulițe albe de piele.

https://blog.revistaderecenzii.com

Sfărâmă soarele scântei.
O șoaptă galbenă, din tei,
a curs pomană sub tulpini.
Prin auritele alei,

https://blog.revistaderecenzii.com

Cum era firesc, Pinocchio rugă pe Zână să-i dea voie să umble prin oraș ca să-și poftească musafirii; Zâna îi spuse:

https://blog.revistaderecenzii.com

Opreste-ti gemetele.Nu-i nimic mai caraghios
Decât un om gemând
De nu cumva e unul care plânge.

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe când pescarul se pregătea să-l arunce pe Pinocchio în tigaie, intră în peșteră un câine mare, împins de mirosul puternic și ispititor al prăjelii.

— Ieși afară! strigă la el pescarul amenințându-l cu Pinocchio în mână.

Dar bietul câine flămând cât patru, chelălăind și dând din coadă, părea că zice:

https://blog.revistaderecenzii.com

Toamna a făcut inimi de aur din foi …
Nici o vorbă, nici un glas. Liniște târzie.
O pasăre se face mică, în cerul ce-o să fie alb de ploi.

Inimă, potolește-ți zbuciumarea.
Pământul are odihnă pentru toate.
Cerul din slăvi înnorate
împarte uitarea.

https://blog.revistaderecenzii.com

În timpul acestei goane disperate fu o clipă îngrozitoare, o clipă în care Pinocchio se crezu pierdut: pentru că trebuie să știți că Alidor (așa îl chema pe dulău) tot gonind, gonind mereu, era cât p-aci să-l ajungă.
Destul dacă vă spun că păpușa auzea în urma ei la o depărtare de un pas, gâfâitul obosit al acelei javre, și îi simțea până și aburii calzi ai respirației. Noroc pentru el că țărmul era aproape, și marea se vedea la câțiva pași.
Abia se văzu pe mal, și păpușica dintr-o săritură, se azvârli în apă ca o broască. Alidor vroia să stea locului. Însă împins de furia alergatului, sări în apă și el. Dar nenorocitul nu știa să înoate începu să dea din labe ca să se țină deasupra apei; dar cu cât se zbătea mai mult, cu atât se ducea cu capul la fund. Când mai scoase o dată capul afară, bietul câine, avea ochii speriați și rătăciți, și, lătrând striga:

https://blog.revistaderecenzii.com

Tot orașul Chișinăului se adunase ca să privească alergarea de cai, ce se prelungise păn-în luna lui septemvrie cu așteptarea d. conte Voronțov, guvernatorul general a Nuorusiei și a Besarabiei; dar trecerea lordului Durham, ambasadorul Marei Britanii lângă curtea Petersburgului, pe la Odesa, împiedecându-l, alergarea rămase a se face numai în ființa d. guvernator civil, generalul Fedorov.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ajuns la țărmul mării, Pinocchio aruncă repede o privire pe întinderea apei; dar nu văzu nici o Balenă. Marea era liniștită și netedă ca oglinda.

— Unde vă e Balena? întrebă el, întorcându-se către tovarășii lui.
— S-o fi dus să mănânce! răspunse unul din ei râzând.
— Ori poate s-o fi întins pe pat ca să tragă un pui de somn, adăugă altul, râzând și mai tare.

https://blog.revistaderecenzii.com

Neţărmuita mare se frământă,
Eternă pregătire de furtună
Se-nalţă-n trombe, duduie, detună
Şi-n colcăit de spumă se-nvestmântă.

Şi-aşa, mereu, de mii de ani, nebună
Cu însăşi ea luându-se la trântă,
Pe rând biruitoare şi înfrântă
Îşi macină neliniştea străbună.

Când toate dorm, extaze sau mânie,
A mării nesfârşită insomnie
Se potoleşte iar şi iar s-asmute.