https://blog.revistaderecenzii.com
Pe înălţimile de la Turkankut
Vântul de-abia atinge-a catargului vântrea;
Lin, unda clară, pieptul a prins să şi-l ridice
Ca tânăra mireasă purtată-n vis ferice,
Când, de-un suspin trezită, în somn iar va cădea.
Iar pînzele, ca steaguri la cap de bătălie,
Mai picotesc în vârfuri; uşor de tot împinsă,
Corabia se-nclină, în lanţuri parcă prinsă;
Matrozii dorm; drumeţii sunt plini de veselie.
https://blog.revistaderecenzii.com
La masă! Ce-ntârzii?
Ies şobolanii iară.
Slănina e-n felii
Pe pâinea de secară.
Să stăm alăturaţi
Pe banca scârţâindă,
https://blog.revistaderecenzii.com
Cireșul s-a urcat, s-a încolătăcit împrejurul lui, apoi s-a desfăcut, firav și grațios ca o baledstă, și și-a dansat florile roze, și-a lungit un braț în vârf cu două petale tremurând apropiat ca aripele unei vrăbii, care s-au rezimat ușurel pe una din ferestrele clasei a șasea de fete.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
De-mi spui: «Să-mi pieri din faţă!… » eu te ascult îndată,
«Din inimă să-mi pieri!…» te-ascult, dacă-mi vei spune:
«Să pieri din gândul meu!… » Aceasta niciodată!
Memoria, nici eu, nici tu, n-o vom supune.
Cu cât mai lungă-i umbra când de departe vine,
Şi tot mai larg e cerul îndoliat ce-l lasă.
La fel, cu cât făptura mi-o-ndepărtez de tine
Ea-ţi prinde amintirea-ntr-o pânză şi mai deasă.
https://blog.revistaderecenzii.com
Visam în altfel să refac vechea mea aventură de la Gura Humorului. Amânam o călătorie acolo tocmai pentru că nu mă simțeam destul de degajat de noi preocupări, și n-aș fi vrut să escamotez un loc unde am avut mari emoții prin necazuri streine, sau, dimpotrivă, pentru că mi-era frică să nu mă descopăr, în același peisagiu, același om. Erau clipe în care mă obseda atât de puternic Gura Humorului, că îmi veneau lacrimi în ochi. Nu se putea ca o realitate să mă impresioneze mai puțin decât o amintire. Dar călătoria la Gura Humorului s-a făcut neprevăzut și s-a întrerupt o amânare pe care o trăiam de atâta vreme, fără de nici o socoteală. Eram în orășelul F. Vecinul meu, dentistul Ionel (Jean Sosmer, dar m-a rugat să-i spun Ionel) mi-a propus:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În zilele când iarna-ngheaţă
Grădini şi burguri, când, prea pline,
Mizeriile citadine
Ies în câmpia fără viaţă,
Ieşiţi din minţi par cerşetorii.
https://blog.revistaderecenzii.com
Și după ce am stat ani de zile la București fără să știu decât foarte vag de existența Cernicăi și nimic de seminarul monahal de acolo, m-am pomenit – pentru cât timp? – profesor mănăstiresc și familiar cu fiecare pom și piatră care vor face parte din ființa mea întotdeauna, oricât aș vrea să mă eliberez. În zilele când îmi am programul, aștept cu tovarășii mei amărâți automobilul la Obor, cumpărăm ziarele pe care le vom citi în recreații, până la cea mai umilă reclamă, ziare cumpărate de la un țărănuș cu surâsul pe buze și cu picioarele goale înghețate de frig și, în sfârșit, seigneur-ul Simion, șoferul, conducând mașina cu artă, sosește și ne încarcă. Protestăm împotriva vreunui dascăl întârziat, îl certăm numai pe jumătate amical, ne acoperim cu pături, ne strângem bine unul lângă altul și o pornim încet-încet, făcând cei doisprezece kilometri în trei sferturi de oră, căci drumurile sunt rele, la sfat s-au adunat toate gropile, ne împiedică la mers sutele de căruțe ale lăptăreselor sau carele cu fân imens, care nu țin niciodată dreapta. Iar Simion, molipsit de la noi de veleități pedagogice, face morală delicvenților pe îndelete, uneori în termeni care ar trebui să darme zidurile mănăstirii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
traducere de Lazăr Iliescu
Porci mari, cu pielea roză şi grasă, cu purcele,
Împestriţau livada şi grohăiau sonor;
Vârându-se-n gunoaie, prin curţi şi pe ogor,
Bălăbăneau lăptoase şi pline ţâţe grele.
În bălegarul moale, de soare cald brăzdat,
Intrau până la burtă în zeama puturoasă;
Adulmecându-şi udul din balega cleioasă,
Simţeam fiori cum parcă prin piele îi străbat.
https://blog.revistaderecenzii.com
volumul de poezii „Mickiewicz”, traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959)
Mâncă, trag din pipă, toarnă,
Jocă, râd, petrec, fac gură,
Crâşma doar că n-o răstoarnă
Cu a lor chiuitură.
Stând ca paşa-n cap de masă,
Mâna-n şold Tvardovschi-şi pune,
Strigă: „Lume, fii voioasă!”