https://blog.revistaderecenzii.com

Aceste mâini aceste pupile stinse-n noapte
Ca focul dulce-al bărcii cu pânze în crepuscul
Și auzul în cenușe ca flautul în țăndări
Nu se va mai înfiora la atingerea glasului și a amplelor zvonuri

Mările deshămate din frânele furtunii
Și renii în odihnă sub boreale arme
Privirile întrerupte aceste pontlevisuri
Te-apleci spre vioara mută ca spre un gât de femeie,

https://blog.revistaderecenzii.com

Pentru Marie

În loc de introducere

Cuvinte păsări cu aripi de sânge

Cuvinte zburând nebune în încăperile inimii

Animale câteodată cu transparențe de cer

Buchete de lumi astrale (comete cu cap de dansatoare)

Flori bizare parfumând creierul

Însemnând un zâmbet ori din contră o bucurie

Apariții și dispariții în întunericul zilelor

Ori vulturi fâlfâind alb peste munții somnului

Vitrini lunare cu îngeri și săbii

Cu lupi, cu orașe, cu vapoare, cu păr de femeie

Cuvinte, desene neînțelese ale scrisului acest

Ca mâinile mele, ca ochii

https://blog.revistaderecenzii.com

De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând..
Sînt singur, și mă duce un gând
Spre locuințele lacustre.

Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val –
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

https://blog.revistaderecenzii.com

Eu n-am învățat a ceti și scrie: sînt lucruri care mi-au venit de la sine. Nu-mi aduc aminte de nici un ceas de pregătire „pedagogică” pentru a descoperi literele și a le îmbina în silabe, care pe urmă să-mi dea cuvîntul. Poate de aceea nici cugetarea mea n-a plecat de la măruntele elemente prime ale unei desfaceri nenaturale, ca să ajungă apoi, tîrîndu-se, la ultimele rezultate. Toată această înceată alunecare spre înțeles obosește poate sufletele; în orice caz, nu-ți dă impresia, singura care îndeamnă și asigură, că ai cucerit ceva, de o cucerire tot așa de cutezătoare ca a primelor noțiuni de natură și de viață, cele dintîi străbateri dincolo de hotarele în care ai fost închis. M-am deprins astfel să încerc, să îndrăznesc și să risc. Desigur că e ceva din acest întîi pas făcut pe sama mea în toată acea însușire a limbilor străine pe care am făcut-o fără gramatică și fără dicționar, îndată ce școala m-a lăsat din ghiarele ei, care prind orice aripă și omoară.

https://blog.revistaderecenzii.com

Am părăsit casa părintească
Şi Rusia cu iarbă albăstrie,
Trei stele, în plop, lîngă lac,
Tristeţea mamei o păstrează vie.

Luna ca o broască de aur
Se risipeşte pe faţa apei.
Ca floarea de măr, părul cărunt,
S-a revărsat în barba tatei.

https://blog.revistaderecenzii.com

Amurg de toamnă pustiu, de humă,
Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt-
Departe plopii s-apleacă la pământ
În larg balans lenevos, de gumă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ținea în mână mai tot timpul prăfuitorul cu care ștergea obiectele, un bețișor lung, negru și flexibil, în vârf cu un mănunchi de pene multicolore. Un obiect desigur ieftin și mediocru cumpărat la vreun bâlci, dar care complecta cu o notă de eleganță costumul desuet al lui Aizic Wolf. Și într-adevăr când anticarul, prezentând vreun obiect unui client, agita repede și nervos prăfuitorul, trecând cu pași mici când de-o parte, când de alta a geamului pentru a pune mai bine în valoare obiectul, părea într-adevăr că execută o mică figură de menuet asemănătoare în totul aceleia care se poate vedea pe vreun tablou de muzeu, unde însă executantul are în locul ghetelor cu gumilastic pantofiori supli de mătase, iar în locul prăfuitorului un bețișor cu panglicuțe.

https://blog.revistaderecenzii.com

Moștenitorii lui Ștefan risipiră una cîte una scumpele pietre din coroana pe care o adunase vrednicia vitează și înțeleaptă a părintelui, bunicului și străbunului lor, și prin vina lor Moldova se prăbuși răpede de pe sigura culme de glorie unde o înnălțase acest domn al vremurilor sale. Nedestoinici din fire unii dintre dînșii, aceiași sau alții roși de păcate, ei uitară trecutul și primejduiră viitorul. Dintre dînșii toți, nici-unul nu s’a arătat vrednic de a fi pus alături în recunoștința noastră cu vechiul biruitor cuminte, cuceritor și întemeietor, meșter de biruințe, de așezăminte și de biserici. Cei mici se zgribuliră în cîte un colț din purpura uriașului Voevod, ai căruia strănepoți fură pănă la o vreme sau cutezară a se zice pănă ceva mai tîrziu, cînd se îngropă pe ascuns, ca un trup sîngerat de mînile tîlharilor, amintirea drepturilor din timpurile bune.

https://blog.revistaderecenzii.com

Căci Dumnezeu
Mi-a dat să scriu
Aceste rânduri.
Credeam,
Numai să privesc.
Le public,
Şi poate,
Din umbra unei terase,
Într-o după-amiază
Tăcută, cu soare,
Va trece o pasăre,
Departe,
Ca printr-un parc…
Gândeşte-te atunci
La fastuosul basm.

https://blog.revistaderecenzii.com

Piațeta aceasta se rătăcise în oraș, ca o foaie de hârtie albă, imaculată, între filele gălbui și mâzgălite ale unui vechi dosar. Era un pătrat curat și proaspăt de asfalt, în mijlocul caselor negre și urâte. Câteva clădiri o despărțeau de primărie și măturătorii orașului, dimineața când se duceau la lucru, nu uitau niciodată să tragă de câteva ori cu mătura pe asfaltul luciu. Veneau unul după altul și chiar dacă piațeta fusese măturată înainte cu două minute , tot nu se îndura omul să plece fără s-o mai netezească o dată cu măturoiul, așa cum fac copiii când au în buzunar un nasture de alamă și-l scot, și-l aburesc, și-l freacă de haină ca să-i dea lustrul, și încă o dată îl aburesc și încă o dată îl freacă de haină, și iar îl privesc, și iar îi dau lustrul… Îmi plăcea să mă joc cu tovarășii mei în piațeta aceea. Bilele alunecau pe asfalt cu o precizie extraordinară; era un loc pentru jocuri de elită: bile, nasturi și țintar; nici țurca, nici poarca de pe maidane. Tot acolo jucam și „Călăria Franceză”, la care băieții încălecau unii pe alții și ne îmbrăcam, nu știu de ce, șepcile pe dos.