Uliul și găinile de Grigore Alexandrescu

https://blog.revistaderecenzii.com

desen de AI

Ion prinse un uliu și, ducându-l acasă,
Îl legă cu o sfoară,
Lângă coteț afară.
De o vecinătate așa primejdioasă
Găini, cocoși și gâște întâi se îngroziră,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obișnuiră,
Începură să vie cât colea să-l privească,
Încă și să-i vorbească.

Uliul cu blândețe le primi pe toate;
Le spuse că se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rău foarte căci el însuși nu poate
La dumnealor să vie,
Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.

Mai adăugă însă că dacă dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca să poată scăpa,
El le făgăduiește

– Și Dumnezeu cunoaște cum vorba și-o păzește –
Că la orice primejdii va ști a le-ajuta:
Încă din înălțime, el le va da de știre,
Când asupră-le vulpea va face năvălire.

Astă făgăduială
Nu mai lăsă-ndoială;
Și găinile proaste, ce doreau să găsească
Pe cineva destoinic să va să le păzească,
S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,
Și cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.
Uliu-și luă zborul. Dar se întoarse-ndată
Și răpi o găină, pe urmă două, trei,
Pe urmă câte vrei.

„Ce pază este asta? strigă una cu jale,
Vorba măriei tale
Era să ne păzești,
Iar nu să ne jertfești.”

– „O! eu știu foarte bine cuvântul ce v-am dat,
Și ce fel m-am jurat.
Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,
Acum însă sunt slobod și vă vorbesc de sus”.

Eu, de-aș fi fost găină, nu l-aș fi slobozit:
Dumnealor au făcut-o și văz că s-au căit.
Uliii sunt cinstiți,
Când sunt nenorociți.

Continuă să citești

Din experiența Sacrului – Mircea Eliade

https://blog.revistaderecenzii.com

„Este regretabil faptul că nu dispunem de un cuvînt mai precis decît acela de „religie” prin care să numim experienţa sacrului. Termenul are o istorie îndelungată, deşi întrucîtva limitată din punct de vedere cultural. Ne putem întreba dacă poate fi el aplicat fără discriminare Orientului Apropiat antic, iudaismului, creştinismului şi islamului sau hinduismului, budismului şi confu- cianismului, precum şi popoarelor asa zis primi- tive. Dar este poate prea tîrziu să căutăm alt cuvînt şi „religie” poate fi încă un termen util cu condiţia să ne amintim mereu că el nu implică necesarmente credinţa într-un Dumnezeu, în zei sau în spirite, ci se referă la experienţa sacrului si prin urmare are legătură cu ideile de fiinţă, sens si adevăr. 

Continuă să citești

Șarlatanul și bolnavul de Grigore Alexandrescu

https://blog.revistaderecenzii.com

desen de AI

   La un neguțător mare
        Cărui vederea-i slăbise
        Fără nici o invitare
        Un doctor vestit venise.
Cînd zic vestit, se-nțelege că nimeni nu-l cunoștea,
        Însă avea atestate
        Numai în aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
        Prin țări care niciodată
        Nu au figurat pe hartă,
Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,
D-ar fi mai avut acolo vrun bolnav de lecuit.
        Bunul pătimaș îl crede,
        Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat
Că are să șază astfel o săptămînă deplin
Întinde mîna… pe masă era un frumos rubin,
Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc;
Doctorul îl ia, se duce, și ca să vă povestesc
Mai pe scurt, el vine iară a duoua ș-a treia zi,
Și nencetat, totdauna, la orice vizită nuouă,
        Luă cîte unul-duouă
Din lucrurile mai scumpe cîte în casă găsi.
Cînd se-mplini săptămîna, pe bolnav îl deslegă:
„Uite-te, cum ți se pare, și cum vezi?“ îl întrebă.
„Cum văz? răspunse bolnavul, împrejurul său privind,
Și din averile sale nimica nemaizărind.
Cum văz? nu știu, frate, atît numai poci să zic
Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic.“

Cunosc patrioți politici, care-așa exploatez
Simplitatea populară, și ei singuri profitez.

(„Colecțiune de nuvele, poezii și altele“, Buc., 1855)

sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

Biroul de plasare de Panait Istrati

https://blog.revistaderecenzii.com

Această lucrare – pe care am smuls-o, rând cu rând, din ghearele tuberculozei ajunse la ultimul stagiu – o dedic (un omagiu bietului corp uman care se luptă eroic cu această boală nemiloasă) tuturor bolnavilor de tuberculoză de pe Pământ, fie că sunt oameni buni sau ticăloși.P.I.

I.

Continuă să citești

De Paşti – Tudor Arghezi

https://blog.revistaderecenzii.com

La toate lucarnele şi balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Şi-au aprins pe scări
Candele şi lumânări.

Oraşele de sus, în sărbătoare,
Au întins velinţe şi covoare,
Şi ard în potire
Mireasmă subţire.

Şi din toate ferestrele odată,
Mii şi sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroşii copii.

sursa: https://poetii-nostri.ro/

Casa Thüringer de Panait Istrati

https://blog.revistaderecenzii.com

Înghemuit pe un scăunel, într-un colț al acestei spațioase bucătării de mare casă burgheză, tânărul Adrian sta nemișcat și părea că trage cu urechea la ceva ce s-ar fi petrecut în sufletul lui. Era cu totul preocupat, de un ceas de când se afla acolo. Mamă-sa îl adusese, ca să-l bage la stăpân, „băiat de alergătură”, și cu toată ora matinală, biata femeie începea să se neliniștească de ținuta puțin cuviincioasă, după părerea ei, în care încremenise fiu-său, tocmai acum când trebuia să-l înfățișeze stăpânilor.

Continuă să citești

În Munții Neamțului de Calistrat Hogaș

https://blog.revistaderecenzii.com

De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal.

Continuă să citești

Vasile Voiculescu: În grădina Ghetsemani

https://blog.revistaderecenzii.com

Iisus lupta cu soarta și nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea îtruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna nendurată, ținând grozava cupă,
Se coboară-miindu-l și i-o ducea la gură…
Și-o sete uriașă stă sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

Continuă să citești

Sotir de Panait Istrati

https://blog.revistaderecenzii.com

Trenul se opri în gara Constanța, pe la prânz. Adrian coborî, acoperindu-și urechile cu gulerul paltonului. Afară, viscol cumplit. Strămutări mari și vijelioase de zăpadă, purtate în vârtejuri de crivăț, ca niște nori, măturau cu furie străzile orașului.

Pe ici, pe colo, apărea ca într-un vârtej, se proptea o clipă și dispărea, un biet turc sau alt locuitor dobrogean –cu ilic și cu șalvari– luptând cu vijelia și ținând șalul turbanului strâns înfășurat în jurul capului. Adrian se întorcea uneori și-l privea cu milă: „Cine știe unde s-o fi ducând“.

Continuă să citești