https://blog.revistaderecenzii.com

Lui Victor Hugo
 
1
Prin pliurile-acelor bătrâne capitale,
Unde și spaima are parcă ceva vrăjit,
Pândesc, ca în virtutea unor porniri fatale,
Niște făpturi ciudate, cu farmec decrepit.

Aceste spectre fură femei odinioară,
Lais sau Eponima! Bieți monștri strâmbi, cu gheb,
Să le iubim! Au încă un suflet să tresară
Sub ruptele jupoane și pe sub reci otrepi.

https://blog.revistaderecenzii.com

Flori mărunte, foi în muguri,
Îmi răsfiră ușurei
Pe o panglică de mătase
Tinerii și bunii zei.

Zefir, du-o-n zbor de aripi,
Prinde-i-o după mijloc,
În oglindă să se vadă
Luminată de noroc.

Și cu trandafiri încinsă,
Trandafir tu însăți ești;
O privire, viață dragă,
Și din plin mă răsplătești.

Simte-mi inima ce simte,
Dă-mi în voie mâna ta,
Și panglica ce ne leagă
Trainică-ntre noi va sta!

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe cine a iubit Alisia?

I

Am zis: „Mă duc” — Se înserase bine.

In fie-care zi din vara aceea, la aceeași oră de după masa de seară, treceam drumul peste două case la un prieten.

Târg mic.

Era lumină îngânată și deosebeam pe fiecare după locul neschimbat. Mă așezam la al meu, și cu toții copleșiți de liniște ca și cum am fi fost în armonie cu descreșterea zilei, tăceam. Când spunea vreunul ceva, suna supărător și glasul mirat de el singur, se ostenea. Dar după ce se înopta de tot, ne cuprindea dimpotrivă o nevoe parcă de auzit voce, de simțit mișcare, și unul începea să istorisească.

Azi întârziasem și, când am ajuns, am deosebit în întunerec un bărbat spătos care era mai mult peste număr, și care povestea.

https://blog.revistaderecenzii.com

Tot orașul Chișinăului se adunase ca să privească alergarea de cai, ce se prelungise păn-în luna lui septemvrie cu așteptarea d. conte Voronțov, guvernatorul general a Nuorusiei și a Besarabiei; dar trecerea lordului Durham, ambasadorul Marei Britanii lângă curtea Petersburgului, pe la Odesa, împiedecându-l, alergarea rămase a se face numai în ființa d. guvernator civil, generalul Fedorov.

Locul alergării este zece minute afară de oraș, unde este gătită o galerie de scânduri în felul chinezesc, pentru privitorii nobili. Prostimea sau, în limba aristocratică, canalia, șede împrăștiată pe câmp, sau înșirată pe marginea unui odgon întins ce n-o lasă să se grămădească. Slabă stavilă, dacă n-ar fi sprijănită de jandarmii poliției!

https://blog.revistaderecenzii.com

Îngeri pictați păzesc altare; umbră
Și calm; și rază din priviri albastre.
Trist șovăie în gol făpturi sihastre.
Fum de tămâie și leșie sumbră.

Pe scăunel în rugi Madonă pare,
Cu pali obraji, mica prostituată..
Figuri de ceară nimb de aur poartă;
Domnul cu barbă albă, lună, soare.

https://blog.revistaderecenzii.com

Odinioară, pre vremea de demult, era într-o cetate grecească, numită Teba, o femeie de viță domnească, pe care o chema Niobe. Ea avea mulți feciori și multe fete și așa tare se mîndrea cu frumusețea lor, încît i se părea că în toată țara, ba nici chiar în toată lumea, nu se mai află alți copii frumoși ca ai ei.
Drept este că, de cîte ori pămîntenii locului vedeau pe feciorii și pe fetele Niobei alergînd și jucîndu-se prin văi și prin livezi, împreună cu copiii lor, toți se uneau a zice că cu aceia nici unii nu se puteau potrivi. Iar Niobe, dacă auzea așa, îi creștea inima în piept și din ce în ce mai tare se îngîmfa și se amețea de trufie, lăudînd către toți puterea neasemuită, și virtutea, și mîndrețea copiilor săi.

https://blog.revistaderecenzii.com

Febus Apolon șezu cît șezu la locul său de naștere, în insula Delos din mijlocul mărilor. Pe tot anul se adunau acolo strănepoții bătrînului Ion, ca să-i facă jocuri și sărbări dinaintea templului său. Dar cînd crescu mai mare și se întări, tînărul zeu cu părul de foc se simți pornit a străbate lumea și a o limpezi de iesmele întunericului.
Luînd cu sine lira lui de aur, pe care îi plăcea a cînta, el mai întîi sosi la pragul Olimpului, unde sta Zevs, în mărirea lui, înconjurat de ceilalți zei nemuritori; acolo se puse a cînta și toți îl ascultară, uimiți de plăcere. Nouă fete ale lui Zevs, toate meștere cîntărețe, Muzele, se apucară și ele a cînta cu viers dulce fericirile fără de seamăn ale zeilor nemuritori, și apoi nevoile și necazurile bieților oameni muritori, cari cu nici un chip nu pot scăpa nici de bătrînețe, nici de moarte.

https://blog.revistaderecenzii.com

Stă soarele-ncins după-amiaza solemn.
Lin zumzetu-albinelor piere.
Surori în grădină șoptesc. În tăcere
Băiatul ascultă-n cămara de lemn,

Vrăjit de imagini și cărți care-l ard.
Tei vestezi se-afundă-osteniți în albastru.
Un stârc stă-n văzduh neclintit și sihastru,
Fantastice umbre se joacă pe gard.

Surorile-n casă pășesc și-n curând
Mai slab din odăi luminoase
Sclipește veșmântul lor alb de mătase
Și tufele freamătă tot mai plăpând.

https://blog.revistaderecenzii.com

Amice,

Mazilia lui Ipsilant și a lui Moruz, unul din domnia Valahiei și celalalt din scaunul Moldovii, înainte de împlinirea celor șapte ani stipulați în tractatul de la Kuciuc-Kainargi, adăogându-se la alte pricini de gălceavă ce împăratul Alexandru căuta sultanului, a adus războiul de la 1806; și după șase ani de luptă crâncenă, în care victoriile se precumpăneau, puterile Europei, cășunând asupra Porții, au silit-o să încheie pace numai și numai ca să lase Muscalului mâinile slobode în lupta cu Napoleon. După zicătoarea românească ‘Turcul să plătească’, sultanul a dat lui Alexandru Basarabia și un bun hârtău în Asia pe malul Mării Negre, și astfel a făcut Englezului pe plac, iar după încheierea păcii de București contele Metternich, profitând de încurcătura în care se găsea Rusia pe malurile Moscovei, a împins la domnia Țării Românești pe Iancu Caragea, amicul și protegiatul cavalerului de Gentz. Dar, cu toată stăruința internunțiului la Constantinopole, sultanul nu a voit să-i dea domnia până ce mai întâi nu l-a asigurat Caragea că-și va da demisia după trei ani. Pe de o parte, suzeranul căta să eludeze stipulațiunea de domnie pe șapte ani, și pe de alta, voia să aibă pe grec la mână.

După mai multe străgăneli cu inșaala, cu pechei și cu bacalum, pe la sfârșitul lui octombre, Caragea a putut ieși din Constantinopol, și în ziua de Sf. Spiridon al anului 1812 el și-a făcut intrarea în București cu alai domnesc, călare pe tabla-bașa, în sunetele clopotelor, ale surlelor și tobelor. După ce a descălecat la Sfântul Spiridon cel Nou din Podul Beilicului (astăzi Calea Șerban-Vodă), s-a dus de s-a miruit în biserica Curtea-Veche, după obicei.

Sosirea acestui domn în București a fost semnalul a mari calamități pentru țară! Chiar în noaptea instalării sale, palatul domnesc de la Mihai-Vodă din Dealul Spirei a ars până în temelie și Curtea domnească a devenit Curtea arsă până în ziua de astăzi; iar a doua zi, la 13 decembrie, s-a ivit ciuma între oamenii curții veniți cu vodă de la Țarigrad.

https://blog.revistaderecenzii.com

Surorii noastre mai mari,
Roabe aceleiasi Zodii,
Prea-turburatei Pena Corcodusa.

a) Ceas de seară
b) Prezentare
c) Vaduri si alaiuri
d) Cuvinte de îmbărbătare
e) Aur netemporal
f) Chemarea mosorului.