https://blog.revistaderecenzii.com
Răsună din margini de târg,
Un bangăt puternic de armă;
E toamnă… metalic s-aud
Gorniștii, în fund, la cazarmă.
S-aude si-un clopot de școală,
E vânt, si-i pustiu, dimineață;
Hârtii și cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n vârteje, pe-o piață.
Se uită în zări catedrala,
Cu turnu-i sever și trufaș;
Gradina orașului plânge,
Si-aruncă frunzișu-n oraș.
https://blog.revistaderecenzii.com
Întâmplarea făcu să fiu odată de față când intră un țăran într-un magazin de fierărie.
— Bună ziua! zise dânsul.
— Ce dorești?
— Aș vrea să cumpăr o coasă…
Negustorul se repezi și trânti pe tejghea un mănunchi de coase.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Se înserează…
Armeanul se târăște pe lavița din fața prăvăliei, gâfâie grozav, își șterge fruntea cu o batistă roșie, mare cât un cearceaf, și apoi strigă Bertei să-i aducă armonica. E șchiop și spune tuturor că și-a pierdut piciorul în război. Și toată lumea îl crede. De ce adică nu l-ar crede?
Îl cheamă Sencovici, dar țăranii îi zic „Armeanul”, fiindcă vorbește foarte stricat românește, iar copiii „Șchiopul”, fiindcă umblă în două cârje. Are o față neagră ca un harap, o chelie ca o lună plină și o pereche de ochelari pe care toată ziua îi freacă și îi curăță cu un petec de flanelă gălbuie, și care totuși sunt veșnic unsuroși. Din pricina cheliei răcește ușor și suferă deseori de guturai, iar cu ochelarii nu vede bine, și de aceea nici nu-i pune decât atunci când se ceartă cu Armeanca sau are ghinion mare la cărți.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Mult e dulce și frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.
Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!
https://blog.revistaderecenzii.com
Lui Victor Hugo
1
Prin pliurile-acelor bătrâne capitale,
Unde și spaima are parcă ceva vrăjit,
Pândesc, ca în virtutea unor porniri fatale,
Niște făpturi ciudate, cu farmec decrepit.
Aceste spectre fură femei odinioară,
Lais sau Eponima! Bieți monștri strâmbi, cu gheb,
Să le iubim! Au încă un suflet să tresară
Sub ruptele jupoane și pe sub reci otrepi.
https://blog.revistaderecenzii.com
Flori mărunte, foi în muguri,
Îmi răsfiră ușurei
Pe o panglică de mătase
Tinerii și bunii zei.
Zefir, du-o-n zbor de aripi,
Prinde-i-o după mijloc,
În oglindă să se vadă
Luminată de noroc.
Și cu trandafiri încinsă,
Trandafir tu însăți ești;
O privire, viață dragă,
Și din plin mă răsplătești.
Simte-mi inima ce simte,
Dă-mi în voie mâna ta,
Și panglica ce ne leagă
Trainică-ntre noi va sta!
https://blog.revistaderecenzii.com
Pe cine a iubit Alisia?
I
Am zis: „Mă duc” — Se înserase bine.
In fie-care zi din vara aceea, la aceeași oră de după masa de seară, treceam drumul peste două case la un prieten.
Târg mic.
Era lumină îngânată și deosebeam pe fiecare după locul neschimbat. Mă așezam la al meu, și cu toții copleșiți de liniște ca și cum am fi fost în armonie cu descreșterea zilei, tăceam. Când spunea vreunul ceva, suna supărător și glasul mirat de el singur, se ostenea. Dar după ce se înopta de tot, ne cuprindea dimpotrivă o nevoe parcă de auzit voce, de simțit mișcare, și unul începea să istorisească.
Azi întârziasem și, când am ajuns, am deosebit în întunerec un bărbat spătos care era mai mult peste număr, și care povestea.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Tot orașul Chișinăului se adunase ca să privească alergarea de cai, ce se prelungise păn-în luna lui septemvrie cu așteptarea d. conte Voronțov, guvernatorul general a Nuorusiei și a Besarabiei; dar trecerea lordului Durham, ambasadorul Marei Britanii lângă curtea Petersburgului, pe la Odesa, împiedecându-l, alergarea rămase a se face numai în ființa d. guvernator civil, generalul Fedorov.
Locul alergării este zece minute afară de oraș, unde este gătită o galerie de scânduri în felul chinezesc, pentru privitorii nobili. Prostimea sau, în limba aristocratică, canalia, șede împrăștiată pe câmp, sau înșirată pe marginea unui odgon întins ce n-o lasă să se grămădească. Slabă stavilă, dacă n-ar fi sprijănită de jandarmii poliției!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Îngeri pictați păzesc altare; umbră
Și calm; și rază din priviri albastre.
Trist șovăie în gol făpturi sihastre.
Fum de tămâie și leșie sumbră.
Pe scăunel în rugi Madonă pare,
Cu pali obraji, mica prostituată..
Figuri de ceară nimb de aur poartă;
Domnul cu barbă albă, lună, soare.
https://blog.revistaderecenzii.com
Odinioară, pre vremea de demult, era într-o cetate grecească, numită Teba, o femeie de viță domnească, pe care o chema Niobe. Ea avea mulți feciori și multe fete și așa tare se mîndrea cu frumusețea lor, încît i se părea că în toată țara, ba nici chiar în toată lumea, nu se mai află alți copii frumoși ca ai ei.
Drept este că, de cîte ori pămîntenii locului vedeau pe feciorii și pe fetele Niobei alergînd și jucîndu-se prin văi și prin livezi, împreună cu copiii lor, toți se uneau a zice că cu aceia nici unii nu se puteau potrivi. Iar Niobe, dacă auzea așa, îi creștea inima în piept și din ce în ce mai tare se îngîmfa și se amețea de trufie, lăudînd către toți puterea neasemuită, și virtutea, și mîndrețea copiilor săi.