https://blog.revistaderecenzii.com
— Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara.
— Cum să mi se pară?… Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac?
— Ei, cum!… Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!… răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon.
Continuă să citești