Poezia de Ion Heliade Rădulescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Din ceruri descindută, a mea candidă liră
N-am atârnat vreodata la poarta de-mpăraţi;
Când însa-ale lor fapte venind o-nsufleţiră,
Din secol pân’ la altul etern au fost cântaţi.
Virtutea prin puterea-mi devine o fiinţă,
Ca zeu pre pământ are şi templu, şi altar;
Şi viciul, din contră, din neagra locuinţă,
Cu scorta lui de rele, e fătul lui Tartar.
Istoria prin mine ia chip, se-nfiinţează,
Şi libertatea mumă a fericirii fac;
Eu timpului dau aripi, prin mine el viază,
Şi-n candidă fecioară eu pacea o prefac.
La câmp şi la cetate, în noapte şi în rază,
În carceri, pe ruine, pe oamenii mari cânt;
Conserv ale lor nume în secoli de viază,
Fac vie-a lor ţărână, dau suflet în mormânt.
Fu noapte, şi acuma, când soarele răsare,
Venii eroii voştri în lume-a celebra;
A lor ţărâna sacră la vocea mea tresare.
Şi dacă dormiţi încă, cel mort vă va-nvia.
Târgoviştea e templu l-a mea călătorie
Şi pe-ale ei ruine în pace mă aşez,
Şi lupte valoroase pe-ntinsa ei câmpie,
Şi fapte mari, victorii naintea mea le văz.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ion-heliade

Apostolul de Sándor Petőfi

https://blog.revistaderecenzii.com

Își aminti tot ce-i spusese
Piosul profesor
Când și-a luat rămas bun de la el
Și i-a dat bani;
Își aminti cu drag
De sfaturile lui.
Intră în școli
Și învață cu sârguință,
Și strălucea intre tovarăși
Că luna între stele.
Îl admirau, ci nu-l iubeau colegii,
Căci înălțimea sufletului său
Îi apăsa prea tare;
Batjocura și pizma
Se ridicară împotrivă-i
Și îndreptară către el
Săgețile lor otrăvite.

Continuă să citești

Legendele Olimpului de Alexandru Mitru

https://blog.revistaderecenzii.com

  • Zeus este stăpânul întregului Olimp și al pământului, fiind necruțător de exemplu cu Prometeu care aduce focul pe pământ oferind căldură și o nouă viață, cu pământenii cărora le trimite bolile, nenorocirile și toate relele în Cutia Pandorei, dar și cu alți zei care nu i se supuneau orbește. Tot Zeus păcălește mai multe pământence, având cu ele nenumărați copii, deși era căsătorit cu Hera.
  • Poseidon devine stăpânul apelor, tuturor mărilor și oceanelor, și se căsătorește cu o frumoasă nimfă Amfitrita rezultând Triton.
Continuă să citești

Cu Tanți la Mumcil de Anton Holban

https://blog.revistaderecenzii.com

Perorez în grădină, în timp ce menajul S., Ion și Tanți, pictează fiecare în câte un colț.

– În definitiv, stați tot timpul la Balcic și cunoașteți foarte puțin din el. Urcați mereu aceleași dâmburi, vizitați aceleași morminte. Dar am totuși impresia că mai sunt o mie de locuri pe care nu le cunoașteți. De fapt, ocoliți din frică de oboseală. V-ați construit câteva satisfacții, nu vă mai trebuiesc altele. Oameni comozi. Pictura vă înțepenește și ea. Puteți sta fără mișcare în fața aceluiași peisagiu. Cu ochi cunoscători, priviți marea, fără să vă gândiți să schimbați locul, spunând că apa are mereu altă culoare și se schimbă singură.

Tanți mă ascultă, cu sufletul ei. E atentă la ceea ce spun, cu toate că își întregește mereu tabloul, desăvârșind câte un detaliu. Mă crede. Sau mai bine zis e sprintenă și gata să plece oricât de departe. Ion rămâne, după obiceiul lui, cuminte, potolit, neinteresându-se de nici o distracție. Nici nu-mi dau seama dacă mă ascultă. Desigur că este indignat că-i turbur combinațiile artistice. Dar nu face nici o reflecție, ca să nu mă supere pe mine, musafirul. Totuși, el vorbește, căci Tanți nu are curajul să-și lase tabloul abia început.

Continuă să citești

Sybaris de Ioan Adam

https://blog.revistaderecenzii.com

altfel, aşa este parvenitul, oriunde ar fi el pois…
— Ş’acum înţelegi… că unul ;d’e-al de noi când
se duce demn şi respectos ca să ceară omeneştd,
apare ca un neînţeles sau obraznic…
— Poate să fie şi asta…
— Ascultă-miă pe mine, aşa-i… — Băiete…
Uşa de din faţă se deschide cu sgomot.
— Bravo Pralea, aşa m!ă!… trimiteţi pieptul
tău lat înainte şi să râzi întotdeauna, că-ţi stă
bine…

Continuă să citești

Obsesia unei moarte de Anton Holban

https://blog.revistaderecenzii.com

Mă obsedează tramvaiul pe care scrie „Bellu”. Nu-i știusem existența, căci nu avusesem niciodată nevoie de drumul lui, și brusc, la un colț de stradă, mi-a ieșit înainte. Un geam și un pervaz de lemn, înapoia cărora un vatman posac întorcea manivelele. Și numele de pe fronton, care, compus din litere puține, te pătrunde deodată, cum te-ar pătrunde deodată senzația de rece a unei picături de apă căzută pe pielea caldă. Am încremenit ca în fața unei ființe pe care n-o văzusem de mult și de care ar fi trebuit să mă ascund. Parcă apăruse Irina, sau măcar o rudă de a ei. Parcă înăuntru trebuiau să fie, neapărat, printre călători, cunoscuți comuni. S-a oprit tramvaiul. Pentru o secundă am pierdut capul. Am avut impresia că toți oamenii de acolo, și însuși scheletul vagonului, mă invită să urc. Treptele de lemn s-au înmuiat și s-au încălzit, s-au agitat degete care-mi făceau semn. Zăpăcit, n-aveam curajul nici să mă urc, nici să rămân. Hotărâsem vizita mea la Irina pentru mai târziu, după ce voi fi prelungit toate emoțiile posibile, și eram luat pe neașteptate. Aveam remușcări și dacă amânam un drum la care mă credeam obligat, și dacă mergeam, și astfel îmi simplificam o suferință, căci fatal reduceam totul la un timp limitat, în loc de o mie de pregăuri. Mai ales, potrivit temperamentului meu, regretam că escamotez atâtea prilejuri însemnate de suferințe și de neliniști. Tramvaiul a plecat, și am rămas ca un vinovat (și cu senzația că oricum aș fi fost, rămâneam vinovat), în timp ce călătorii din tramvai, aveam impresia, trebuiau să meargă cu toții acolo, să intre pe poarta mare, pe alei, să se oprească tocmai la crucea Irinei.

Continuă să citești

Thogrul și străjerul de Saadi

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Odată, cînd, pe-o noapte furtunoasă,
Thogrul trecea pe lîng-un biet străjer
Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă
Cum zgribura, învinețit de ger,
Îi zise, căci era milos din fire :
— Am să-ți trimit pe loc o haină groasă.
Zicînd așa, cu inima-mpăcată
Intră-n palatu-i plin de strălucire :
Acolo însă-i răsări în prag
Soția lui, făptură minunată,
Care-l primi zîmbind cu-atîta drag,
Încît uită făgăduiala dată
Precum uită și pe străjer și gerul.

Continuă să citești