https://blog.revistaderecenzii.com

Marina, am visat un vis fantastic… Îl scriu pentru tine. M-am ridicat din pat, dezbrăcat, cum mă găseam, și am ieșit afară. În fața casei se întindea o grădină superbă. Umbrele copacilor, lumina lunii și eu călcând cu piciorul gol pe iarba proaspătă. Parfum de brad. Liniște profundă, de-mi auzeam fiecare mișcare. Stele pe cer; păreau vârfuri de sulițe ale unei armate misterioase. Ce flori multe! Straturi cu violete, cu miozotis, cu liliac albastru. Florile albastre se urcau, se amestecau cu cerul. La adierea vântului și bolta de sus se legăna. Mă strecuram printre pomii cu ramurile grele de fructe. Câte un măr enorm strălucea în iarbă, și eram atent ca să nu mă lovesc de el. Tufe de pomușoară sângerau. Întindeam mâna și culegeam bobițe, cu care îmi răcoream arșița frunții. Pe o potecă s-a arătat un iepure, cuminte ca o pisică, și s-a hotărât să mă întovărășească în drumul meu ciudat.

https://blog.revistaderecenzii.com

Mă mut. În sfârșit, m-am hotărât. Nici nu știu de ce am ezitat atâta… Din părere de rău de a-mi părăsi camera sau din panica de a încerca o schimbare? Dar nu sunt cu nimic de lăudat pentru această schimbare. Cu proprietarul nu m-am putut înțelege, fără să știu bine pricina. El pare omul cel mai pașnic, mai binevoitor, puteam parcă să mă sprijin pe el oricând. Mi-a spus de mai multe ori: „În definiuv, nu mă interesează câștigul. De aceea prefer să am niște chiriași cu care să mă înțeleg.” Și păreau vorbele perfect adevărate. Deodată, după plecarea rușilor de alături, am constatat că voia să-i plătesc mai mult decât trebuia. Nici acum nu știu dacă n-a fost la mijloc o neînțelegere, căci tot îmi păstrez încrederea în proprietar. Într-atât vorba lui te asigura. Încă cele câteva zile în care puteam să întârzii în casă și el n-a mai dat nici un semn de viață. Mă așteptam ca totul să nu fie decât o glumă, o încercare ca să accept prețul lui. Plecarea mea se face fără să fie nimeni de față, fără să am impresia că mă gonește cineva.

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Turbează furtuna,
Dă bice gloatei de valuri,
Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală,
Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind
Munți albi și mișcători de apă:
Micuța navă-i suie
Cu trudnică pripă,
Ci fără de veste-alunecă
În negre prăpăstii căscate…

https://blog.revistaderecenzii.com

Revăd imaginile roze din vremile care-au trecut:
Se auzea un cânt de flaut agonizând în depărtare.
Plutea răcoarea în grădină, caișii fremătau în floare,
Și se scăldau naiade roze în lacul rece și tăcut.

Îmbătătoare ca o roză era pe-atunci orice himeră,
Urcau spre-nalturi păsări roze, răpite-n zbor ca de-o chemare,
Halucinat de visuri, gândul călătorea din sferă-n sferă,
Cu mii de roze fantezia înghirlanda intreaga zare.

Revăd imaginile roze din vremi le care-au trecut:
Erau pe cer atâtea roze, chiar sufletul era o roză,
C-ai fi crezut că-ntreaga viață e-o nesfârșită-apoteoză, —
Dar astăzi visurile roze s-au risipit și s-au pierdut.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/alexandru-t.

https://blog.revistaderecenzii.com

Voi destăinui o întâmplare mică, trecătoare, dar n-aș putea spune neînsemnată. Asupra mea a avut o mare și îndelungată putere de obsesie, chiar dacă în realitate faptele se pot reduce la foarte puțin și, totodată, n-ar fi prea importante pentru un străin.

Vreau să vorbesc despre Odette. Iar oamenii care s-au perindat prin preajma noastră, cu toate că mai puțin hotărâtori pentru sufletul meu, au rămas cu mai mult relief, îi cunosc cu mai multă precizie, poate pentru că pe un indiferent poți să-l examinezi mai bine, căci ești calm față de dânsul, pe când față de cineva de care ai fost emoționat n-ai fost în stare să te lămurești, și chiar farmecul acestei întâmplări constă în vagul atât de poetic în care s-a petrecut povestea. (Invers, iubita cu care ai avut o cunoaștere apropiată rămâne tot atât de vagă din pricina prea multor lumini pe care le-ai îndreptat înspre ea. La orice examinare amănunțită a unui om descoperi contradicții.)

https://blog.revistaderecenzii.com

Aș vrea s-adorm, să dorm mereu,
Și n-aflu loc în nici o parte.
Și dor mi-e, dor de satul meu,
Și satul e-așa departe.

Ș-aș vrea să merg, să merg mereu,
Și dor mi-e, dor mi-e de-o grădină,
Grădină mîndră-n satul meu,
Acolo aș găsi hodină.

https://blog.revistaderecenzii.com

Dincolo două, Igigiiiliau un bătrân conrupt. Mai
într’un colţ cinsteau doi mitocani întârziaţi. La
răstimpuri trecea câte-o fată singuratecă, cercetând cu ochii obosiţi printre mese. Acum]
venea câte-un lăutar cu scripca sub jachetă şi
căuta numai !din uşă, întrebând aşa din privire
pe cei ce-1 zăriau.

https://blog.revistaderecenzii.com

Studenții, adunați din toate colțurile lumii la cursurile de vară de la Dijon, au fost invitați într-o zi la Beaume, locul colinelor armonioase și al vinului parfumat. S-au vizitat două biserici vechi, apoi s-au pus la dispoziția drumeților câteva butoaie cu vin, la care s-au repezit toate neamurile, fete sau băieți. Cu greu li s-a putut atrage atenția, mai târziu, că trenul își anunțase plecarea. Luasem loc în ungherul unui compartiment, în fața unei micuțe japoneze, când, după ce făcuseră impresia că vor rămâne acolo, tinerii s-au repezit și au luat cu asalt trenul. În cămăruța unde eram au intrat o mulțime de nemți, toți beți pe jumătate, s-au înghesuit pe bănci și ne-au subțiat în colțurile noastre, pe mine și pe necunoscuta mea însoțitoare. O examinam fără speranța să descopăr ceva.

https://blog.revistaderecenzii.com

Era o stradă îngustă şi întortocheată, cu case mici, urâte şi dărăpănate.

Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche şi de şubredă încât îţi venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Spre seară, printr-un sătișor
Din Alpi, un tânăr călător
Trecea purtând prin nea și vânt
Un steag cu-acest străin cuvânt:
Excelsior!
Sub geana-i ochiu-ntunecos
Sclipea ca paloșul tăios,
Și, ca din corn de-argint, senin,
Suna cuvântul cel străin:
Excelsior!
Lumini de prin bordeie, rar,
Băteau în față-i, și, bizar,
Ghețarii-n noapte străluceau,
Și straniu buzele-i șopteau:
Excelsior!
— E un prăpăd în munți acum! —
Îl sfătuiește-un moș pe drum —
Pârâul e șivoi turbat...
El murmură ne-nduplecat:
Excelsior!
— O, vin', o fată i-a șoptit,
La pieptul meu, pribeag trudit!
În ochi-albaștri-nlăcrimați
Privește-oftând, înalț-un braț:
Excelsior!
— O, nu intra-n brădetul des,
Lavinele în drum îți ies!
Îi strigă-n vale un păstor.
El pasă drept, nepăsător:
Excelsior!
Și-n zori, când clopotul din schit,
Vibrând sonor și lămurit,
Pe frați la rugă i-a chemat,
Din stele-un glas a răsunat:
Excelsior!
Și câinele-a descoperit
Un pelerin întroienit.
Pe pieptul său un steag — drept scut —
Cu-acel cuvânt necunoscut:
Excelsior!
Și tainic mortul surâdea
Spre soarele ce răsărea,
Și mândru, ca o stea căzând,
Căzu din cer un strigăt blând:
Excelsior!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Excelsior!