https://blog.revistaderecenzii.com

„Contează mai puţin” spuse-o cupă,
„Cine m-a făcut, cât cin’ mă pupă;
Hai, umpleţi-mă cu Vinul Roşu
Şi mi-oi aminti ce-a mai fost, după.”

https://blog.revistaderecenzii.com

Pianul automat cântă o horă zburdalnică. Spectatorii își șterg nădușeala de pe frunte. Un băiat cu tablaua aleargă printre bănci, țipând ca din gură de șarpe:

— Rahat cu apă rece! Americane prăjite!

Apoi pianul tace. Luminile se sting. Băiatul cu tablaua încremenește într-un colț al sălii. Orchestra napolitană atacă o melodie spaniolă, și pe pânză se desfășoară povestea nemaivăzută.

https://blog.revistaderecenzii.com

Aceia cari nu sunt deprinși a pătrunde mai adînc în cercetarea lucrurilor politice se miră încă de căderea con­servatorilor în alegerile din urmă, neputîndu-se domiri cum niciunul din șefii propriu ziși conservatori n-au putut stră­bate în Parlament.

Cauza este, după părerea noastră, lesne de explicat: niciunul din șefii conservatori n-are un colegiu pe care, în adevăr, să se poată rezema la mare nevoie, un colegiu pe care să și-l fi cultivat cu răbdare, atît fiind la guvern, cît și în opoziție.

https://blog.revistaderecenzii.com

…emportant vers tes havres
Tes cargaisons de bois,
de houille et de cadavres

https://blog.revistaderecenzii.com

Nu se pomenea fată mai frumoasă în toată Ilva-Mică și-n împrejurimi ca Ileana Mariucăi lui Dosoftei. Se dusese vestea pretutindeni părului ei cel negru ca mura, des ca peria și lung ca un șarpe, buzelor ei cele roșii ca zmeura și umede ca o floare stropită de rouă. Nici n-apucase să împlinească șaisprezece ani, și se și găsi împresorată de pâlcuri de pețitori, cari de cari mai frumoși, cari de cari mai bogați. Dar Ileana nu vrea să vadă pe nimeni și nu vrea să audă de nimeni. Iar voința Ilenei era sfântă, căci pe Ileana toată lumea o răsfăța, până și mama ei cea vitregă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Zilele acestea a apărut al treilea volum de Critice al lui Gherea. O parte însemnată din volum conține articole de critică asupra unor critice ale altor critici. Eu, cetățean al unei țări care se află într-o situație destul de critică în privința producerilor și prea productivă în privința criticelor, simț firește sațiul pentru cele din urmă, cu atit mai mult cu cît mi-e sete de cele dîntîi; așa că nu mi-ar putea da prin cap să încerc a face și eu vreo critică asupra volumului de Critice al lui Gherea. Mai Ia urmă, la ce bun atîta încunjur? Nu mă pricep la critică și de aceea nici nu o fac; mi s-a părut totdeauna că un om nu trebuie să încerce decît ce poate face. M-aș mărgini dar a spune că volumul Iui Gherea a apărut; autorul are prea puțină nevoie de reclamă din partea mea sau a altuia, cu atît mai puțină cu cît, în publicitatea noastră serioasă, o lucrare intelectuală nu este o afacere. Dar sunt dator a spune cîteva -cuvinte despre volumul pe care bunul meu amic Gherea mi 1-a trimes cu următorul autograf: „Iubitului meu adversar politic și literar, Garagiale.” Autograful acesta, cu toată oroarea ce am de critică, mă silește să-i fac măcar cîteva comentarii. Voi căuta să fiu scurt.

https://blog.revistaderecenzii.com

— Apropo, domnilor, ne zise într-o seară locotenentul Alexa Candale, dacă e vorba de ordonanțe, dați-mi voie să vă povestesc o întâmplare care pe vremea aceea, acu-s șase… da, tocmai șase ani, făcuse mare vâlvă-n țară…

Pe atunci făceam serviciu în G… un orășel așa și așa, destul de plăcut și de vesel. Aveam un colonel cumsecade, camarazi cheflii, și astfel, deocamdată, eram mulțumit cu soarta. Din întâmplare, însă —firește, era o femeie la mijloc — mă învrăjbii cu un pârlit de domnișor: martori, duel, îi rătezai o ureche și, din pricina asta, fui permutat de urgență la B… Suflam foc de necaz, dar n-aveam ce face: ordinu-i ordin, trebuia să plec numaidecât. Îmi luai calabalâcul de-a umăr, mă urcai în cel dintâi tren, și p-aci ți-e drumul spre noua garnizoană.

https://blog.revistaderecenzii.com

Te salut, cu bucurie
Pe acest pământ străin
Unde nimenea nu știe
De-s voios sau de suspin

https://blog.revistaderecenzii.com

Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție – un potop de impresii și amintiri… Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil… Trebuie să mărturisesc că n-am simțit „acele palpitări”, care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu „vechiul lor prieten” vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura ‘nainte, pe-ntuneric și pe un drum necunoscut? Nu! mai bine să rămân aici o noapte; am nevoie de repaos; să dorm fără clătinătură, fluiere, clopote și mai ales fără impresii mirifice de la Paris. Tocmesc trăsura pe a doua zi la patru și trag la „Grand Hôtel Victoria Română” în centrul orașului.

https://blog.revistaderecenzii.com

Liniște sumbră a copilăriei. Sub frasini înverziți
Paște blândețea privirii albăstrii; calm de aur.
Mireasma viorelelor desfată o-ntunecime; spice legănătoare
În seară, semințele și umbrele de aur ale melancoliei.
Dulgherul cioplește grinzi; în valea crepusculară
Macină moara; pri aluniș se boltește o gură de purpură,
Roșu viril aplecat peste apa tăcută.
Lină e toamna, duhul pădurii; norul de aur
Urmează făptura-nsinguratului, umbra neagră a nepotului.
Declin în odaia de piatră; sub bătrâni chiparoși
S-au strâns în izvor înfățișările de noapte ale lacrimilor;
Ochi de aur al începutului, sumbră răbdare-a sfârșitului.