https://blog.revistaderecenzii.com
Traducere de Octavian Cocoş
În loc pustiu a vieţuit,
Cărarea a părăsit-o
Şi vorbe bune n-a primit,
Puţini au îndrăgit-o.
https://blog.revistaderecenzii.com
Traducere de Octavian Cocoş
În loc pustiu a vieţuit,
Cărarea a părăsit-o
Şi vorbe bune n-a primit,
Puţini au îndrăgit-o.
https://blog.revistaderecenzii.com
Platamonu rămase înmărmurit când văzu pe Chirilă Păun, logofătul și omul lui de credință, atât de amărât.
— Da ce-i, Chirilă, ce, pacoste a dat peste tine? Chirilă Păun îl săgetă cu o privire urâtă, răspunzând:
— Apoi lasă, cucoane, că dumneata știi mai bine, că e feciorul dumitale și…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Păsărelele din ostrețe
Ce ciugulesc de-a lungul drumului, nu îl privesc.
Călătorește, și în chip, în pas,
Ținută, în unica expresie; orice membru,
Privirea sa și trupul gârbovit, toate vorbesc
Despre omul ce nu umblă cu durere, ci merge
Gândind – E insensibil supus
Tăcerii așezate: e unul din care
Orice efort pare uitat, unul căruia
Îndelunga răbdare i-a hărăzit un așa blând aspect,
Răbdare ce acum pare nimic, de care
Nu are nici o nevoie. E din natură condus
Spre o pace atât de desăvârșită, încât tinerii privesc
Cu invidie, ceea ce bătrânul abia simte.
-L-am întrebat unde merge, și care
Obiectul călătoriei sale; răspunse
-Domnule! merg multe mile sa-mi iau
Un ultim rămas de la fiul meu, un marinar,
Care dintr-o bătaie pe mare a fost adus la Falmouth,
Și acolo moare într-un spital.
https://blog.revistaderecenzii.com
Toată lumea regretă a doua zi plecarea subită a lui Brumaru, o comoară de bună dispoziție. Totuși lipsa lui nu împiedică să domnească o veselie atât de deplină, că doamna Pintea, văzând că soțul ei se întinde la conversație cu Miron Iuga și cu Titu, trebui să fie energică:
— Aidem să plecăm, Alexandre dragă, altfel ne apucă aici a doua noapte!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Altă baladă ( Cearta dintre inima și trupul lui Villon)
– Ce-aud? – Eu sunt. – Cine? – Inima ta,
Care de-un firicel abia se ține
Nu mai am vlagă, dusă-i forța mea
Când văd că esti stingher, închis în tine,
Pleoștit, bătut de soartă, ca un câine.
– De ce-i așa? – Din propria-ți folie.
– Și te privește? – Plină-s de mânie.
– Ia lasă-mă! – De ce? – Să mă gândesc.
– Când? – Când ieși-voi din copilărie.
– Mai mult nu-ți spun. – Nici că mă sinchisesc.
https://blog.revistaderecenzii.com
Traducere de Octavian Cocoş
Beau un rachiu nefermentat
Din căni de sidef gros;
Prea multe cuve nu-s pe Rin
Cu-aşa alcool gustos!
Dar eu de aer mă îmbăt,
De rouă m-ameţesc,
Mă clatin vara când mă duc
În han de-azur ceresc.
https://blog.revistaderecenzii.com
Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.
Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,
Iar eu am renunţat, din empatie,
La munca mea şi la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.
https://blog.revistaderecenzii.com
Două zile Titu Herdelea avu să povestească ce-a pățit și cum a petrecut la țară. L-a descusut întâi doamna Alexandrescu, proprietă reasa lui, care, când nu vorbea de Jenică sau de Mimi, murea să afle toate despre toți și să clevetească. O seară întreagă a trebuit să refere familiei Gavrilaș, iar fiul cizmarului Mendelson, acuma civil, a venit anume să se intereseze de suferințele țăranilor și să-i explice, fierbând de revoltă, că nelegiuirile sociale sunt atât de provocatoare, încât mulțimea exasperată va fi silită să-și facă singură dreptate și atunci se va prăbuși în foc și sânge toată baraca.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Bătuse vântul ca un om trudit
La geam; şi, ca o gazdă, eu
Să-i spun „Poftim – am îndrăznit –
Aici, în cuibul meu”.
Acestui oaspăt ager
Un scaun să-i fi dat
Nu se putea, cum nici
Văzduhului un pat;
https://blog.revistaderecenzii.com

Un poloboc cu vin
Mergea în car pe drum, încet şi foarte lin;
Iar altul cu deşert, las că venea mai tare,
Dar şi hodorogea,
Făcând un vuiet mare,
Încât cei trecători în laturi toţi fugea:
Atunci când el folos nimica n-aducea.
Asemene în lume,
Acel ce tuturor se laudă şi spune
În trebi puţin sporeşte.
Iar cel ce tace,
Şi treabă face:
Acela purure mai sigur isprăveşte.