https://blog.revistaderecenzii.com

În veacul al patrusprezecelea după Christos, Franța avu un război foarte trudnic cu Englezii. Craiul acestora, care dobîndise printr-o moștenire oarecare drept la tronul Franței, ceru coroana și sceptrul acestei țări.

Mai multe ținuturi de către miazănoapte, spre pildă Normandia, se supuseră de bună voie sau de frică străinului ce amenința de a cotropi regatul întreg. Dar fiindcă celelalte provincii nu primeau aceleași condițiuni umilitoare, armata engleză intră pe pămîntul Franței. Puțin după aceasta muri și regele francez Carol al VI-lea, lăsînd un fiu june, slab de minte și de caracter, nedestoinic de a-și scăpa țara printr-o voință puternică și vitejească. Englezii nu lăsară să le scape această ocazie, ce le era așa de favorabilă.

https://blog.revistaderecenzii.com

La Dionis tiranul se strecoară
Moros cu un pumnal sub mantă;
Zbirii îl prind însă în bantă.
– Ce-ai vrut să faci? Turbat tiranul zbiară
Privindu-l îngrozit cu ochi de fiară.
– Să scap oraşul nostru de un tiran feroce!
– Pdeapsa ta să fie ţintirea-n laţ pe cruce.

– Eu sunt – zise Moros – să mor pregătit
Căci viaţa nu-i viaţă de mila-ţi mi-o-nchină.
Te rog însă, dacă ai inimă creştină,
Trei zile să-mi dai, căci vreau cum e sortit
Să dau mâna sorei celui ce-a o peţit.
Îţi las un prieten chezaş în locul meu;
De nu m-oi întoarce dă-l morţii, e al tău!

https://blog.revistaderecenzii.com

În neagra, ciunta furcă, buna,
Ai diavolilor paladini
Dansează, tot dansează-ntruna,
Uscaţi, scheletici Saladini

Jupînul Scaraoţchi de ştreang îşi trage, crunte,
Micuţele paiaţe, pe cer hlizite-acum,
Şi, negre, cu papucul lovindu-le în frunte,
Le face să danseze în cîntec de Crăciun!

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coţofană
Când în sus şi când în jos.
Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
– Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Să ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe şi pe mine!

https://blog.revistaderecenzii.com

Generalul Coandă a venit în odăița mea de la Mitropolie ca să-mi ceară concursul pentru o politică așa de mult deosebită de a înaintașului său. Era datoria oricui să ajute în prevederea împrejurărilor care vădit erau să se desfășure pe frontul balcanic, dînd aici decisive mult timp așteptate aiurea, sforțările unor oameni de bine cari, străini de orice interese de partid și liberi de orice legături personale, puteau desigur să aducă un adevărat folos țerii, servindu-se numai de elemente merituoase și oneste.

https://blog.revistaderecenzii.com

E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândește el, nu era alta care să aibă strămoși mai aleși și mai de viță. Pământul era o nimica toată, un boț de humă ce orbecăia făr’ de nici un căpătâi prin văzduh, când neamul lor greieresc își ridica osanale lui însuși, sub frunzele uriașe din care astăzi nici măcar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea, dăinuiau stăpâni în lung și-n lat, ca și pe atunci. Chiar un străbunic al lui, cu mii de ani înainte, fusese cântăreț în cuptorul brutăriei lui Por-împărat. Și astea nu erau vorbe de ici, de acolo, ci le povesteau bătrânii în toate mințile lor, și ei, firește, de la alți bătrâni pricepuți le auziseră. Căci, doar așa rămân poveștile pe lume.

https://blog.revistaderecenzii.com

Peste dealuri zgribulite,
Peste țarini zdrențuite,
A venit așa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă și zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, –
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipește-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…

https://blog.revistaderecenzii.com

A vrut Dumnezeu să scrie
Şi nici nu era hârtie.
N-avea niciun fel de scule
Şi nici litere destule.
C-un crâmpei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.

https://blog.revistaderecenzii.com

Totuși omului celui mai tare în credințile lui îi trebuie din cînd în cînd și un îndemn. Plecînd de la București, întrerupsesem ziarul meu, părăsind cantitățile de hîrtie care trebuiau să-l asigure multă vreme. Peste cîteva zile mi-a venit la Iași primul redactor, d. A. Cusin, care găsise un loc într-unui din camioanele evacuării și care, soldat de rezervă, rămăsese repartizat la redacția mea. S-a oferit să scoatem din nou Neamul românesc, și mi-am dat samă imediat ce folos moral ar putea să iasă pentru miile de descurajați și dezorientați și contra trădătorilor cari foiau în toate părțile, reapariția unei foi care ar avea toată libertatea, și ceva mai multă autoritate decît ziarele ieșene în care partidele-și publicau lincedele comunicate și comentarii: Evenimentul lui Greceanu și Mișcarea lui Mîrzescu.

https://blog.revistaderecenzii.com

Poate-ai auzit de-o țară…
De țara lui Pierde-vară.

Și acel ce nu aude
Are-n țara ceea rude.

Ce-ai să mai spui de Gură-cască?
Cine nu-i să nu-l cunoască?