https://blog.revistaderecenzii.com

Visam în altfel să refac vechea mea aventură de la Gura Humorului. Amânam o călătorie acolo tocmai pentru că nu mă simțeam destul de degajat de noi preocupări, și n-aș fi vrut să escamotez un loc unde am avut mari emoții prin necazuri streine, sau, dimpotrivă, pentru că mi-era frică să nu mă descopăr, în același peisagiu, același om. Erau clipe în care mă obseda atât de puternic Gura Humorului, că îmi veneau lacrimi în ochi. Nu se putea ca o realitate să mă impresioneze mai puțin decât o amintire. Dar călătoria la Gura Humorului s-a făcut neprevăzut și s-a întrerupt o amânare pe care o trăiam de atâta vreme, fără de nici o socoteală. Eram în orășelul F. Vecinul meu, dentistul Ionel (Jean Sosmer, dar m-a rugat să-i spun Ionel) mi-a propus:

https://blog.revistaderecenzii.com

În zilele când iarna-ngheaţă
Grădini şi burguri, când, prea pline,
Mizeriile citadine
Ies în câmpia fără viaţă,
Ieşiţi din minţi par cerşetorii.

https://blog.revistaderecenzii.com

Și după ce am stat ani de zile la București fără să știu decât foarte vag de existența Cernicăi și nimic de seminarul monahal de acolo, m-am pomenit – pentru cât timp? – profesor mănăstiresc și familiar cu fiecare pom și piatră care vor face parte din ființa mea întotdeauna, oricât aș vrea să mă eliberez. În zilele când îmi am programul, aștept cu tovarășii mei amărâți automobilul la Obor, cumpărăm ziarele pe care le vom citi în recreații, până la cea mai umilă reclamă, ziare cumpărate de la un țărănuș cu surâsul pe buze și cu picioarele goale înghețate de frig și, în sfârșit, seigneur-ul Simion, șoferul, conducând mașina cu artă, sosește și ne încarcă. Protestăm împotriva vreunui dascăl întârziat, îl certăm numai pe jumătate amical, ne acoperim cu pături, ne strângem bine unul lângă altul și o pornim încet-încet, făcând cei doisprezece kilometri în trei sferturi de oră, căci drumurile sunt rele, la sfat s-au adunat toate gropile, ne împiedică la mers sutele de căruțe ale lăptăreselor sau carele cu fân imens, care nu țin niciodată dreapta. Iar Simion, molipsit de la noi de veleități pedagogice, face morală delicvenților pe îndelete, uneori în termeni care ar trebui să darme zidurile mănăstirii.

https://blog.revistaderecenzii.com

Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.

https://blog.revistaderecenzii.com

traducere de Lazăr Iliescu

Porci mari, cu pielea roză şi grasă, cu purcele,
Împestriţau livada şi grohăiau sonor;
Vârându-se-n gunoaie, prin curţi şi pe ogor,
Bălăbăneau lăptoase şi pline ţâţe grele.

În bălegarul moale, de soare cald brăzdat,
Intrau până la burtă în zeama puturoasă;
Adulmecându-şi udul din balega cleioasă,
Simţeam fiori cum parcă prin piele îi străbat.

https://blog.revistaderecenzii.com

volumul de poezii „Mickiewicz”, traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959)


Mâncă, trag din pipă, toarnă,
Jocă, râd, petrec, fac gură,
Crâşma doar că n-o răstoarnă
Cu a lor chiuitură.

Stând ca paşa-n cap de masă,
Mâna-n şold Tvardovschi-şi pune,
Strigă: „Lume, fii voioasă!”

https://blog.revistaderecenzii.com

Mă jur pe-ntâia zi a firii,
Mă jur pe ultimu-i azur,
Pe blestemul nelegiurii ,
Pe veşnic adevăr mă jur.
Mă jur pe chinul prabuşirii,
Pe sacrul biruinţei dor ;

https://blog.revistaderecenzii.com

„Ce superbă atmosferă!” Exclamația febrilă a lui Paul.

Într-adevăr, farmece în aer, și totuși nici o putință de a le preciza. Câțiva români ajunși tocmai la Luxor, la capătul Egiptului. Câteva mese, în grădina hotelului „Pension de famille”. La o masă, Paul și tovarășa lui, Mitsuko, mica japoneză, cum i se spune, mademoiselle Berthe, franțuzoaică, observând treburile hotelului, domnul Hedra, proprietarul hotelului, Sami Soliman, profesor arab, acum mosafir. Câte un egiptean mititel, cu turban și cămașa colorată, se ruga să i se cumpere mărunțișuri: mărgele, cărți poștale, piepteni. De la unul din ei domnul Hedra a cumpărat alune prăjite, și tot restul discuției a fost punctat de ronțăitul alunelor. În grădină, palmieri cu umbrele lor dărâmate pe lumină. Un aer cald, dulce, amețitor. Vorbe leneșe, fără supărare, fără gânduri ascunse.

https://blog.revistaderecenzii.com

În pivniţa prelungă şi cu tavan scăzut,
Lângă răsuflătoarea ce da spre nord, sunt oale
Lăsând să se răcească, alb, laptele, agale,
În roşul şi rotundul lor pântece de lut.

Le vezi dormind în colţuri de umbră şi ai spune
Că se deschid pe ape stătute, nenufari,
Sau că bucate stau sub capace albe, mari,
Păstrate-n umbră, îngeri la cină să adune.

Butoaie pântecoase pe dublu şir dormind,
Tăvi mari cu şunculiţe şi şuncile-aromind,
Sau caltaboşii, graşii, cu tenul alb, sfielnic,

Şi ninse gros cu zahăr stau tarte negre-n grup
Stârnind turbate pofte în pântece, în trup…
Doar laptele, în faţă, stă rece, feciorelnic.

https://blog.revistaderecenzii.com

Numai peştii se îneacă în apă
numai viermii şi roboţii nu se sufocă pe pământ
Subţirea pasăre devine acră
nemaizburind.
Izbit de fâlfâit de aripe de înger
cu ochiul fi spre tine stau
iubito tu care mă însângeri
pe vai, pe ah, pe au
Astăzi vocala mea este murdară
căzută-mi este în noroi
iubito princiară
care n-ai vrut să fim doar doi
Cămaşa asta a vorbirii
mi-au asudat, s-au murdărit
iar lacrima gîndirii
în sare s-a sleit
Doar frigul încă mai mi-e prieten
cu turle de biserici
Ferigele încet le pieptăn
şi coama lungă a timpului
o tai sângeros cu trupul meu
foarfecă de carne
pentru fier.