https://blog.revistaderecenzii.com
Așezați unde suntem, în bătaia tuturor vânturilor, ca și cum ne-ar fi fost menirea să stăm de strajă în fața și împotriva celor mai sălbatice vijelii, toată viața noastră de aproape două mii de ani n-a fost altceva decât o trântă cu primejdia.
Am biruit adesea, dar cea mai mare biruință e că avem, în ciuda tuturora, un pământ și un steag pe care ai noștri au fost vrednici să le apere.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Această apă salcie şi tristă,
ca un copil pedepsit
înainte de a veni pe lume,
moare.
Liniştit pomul, liniştit vîntul ;
o, şi-n această linişte minunată
cîntecul acesta duios şi amar,
prăbuşindu-se!
https://blog.revistaderecenzii.com
Dacă telegarii sunt iuți și roțile rădvanului zdravene, drumul de la Chișinău la satul Cazacilor îl poți face într-o zi încheiată, din zori până la apus. Șoseaua nu este grozavă, dar, oricât, fiind oleacă pietruită, te ferește de împotmolire chiar și pe vreme rea. Ea cade într-o linie aproape dreaptă, de la miazănoapte către miazăzi, în timp ce drumul de fier face un mare ocol pe la apus. Cam în dreptul locului unde Nistrul se varsă în liman, drumul se desparte in două; unul se duce mai departe spre Cetatea Albă, celălalt o apucă la dreapta, spre satul Cazacilor. Este un drum de șes, fără suișuri sau coborâșuri prea mari. De o parte și de alta a lui, câmpia se întinde goală și posomorâtă, fără copaci și fără așezări de oameni. În acest ținut pustiu, satul Cazacilor se ivește pe neașteptate, la o cotitură unde drumul începe să coboare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
au lăsat o pîine pe masă,
jumătate arsă, jumătate albă,
cu coajă ciupită, ruptă-n fărîme
ca fulgii pufoşi de zăpadă.
şi îmi pare nouă, şi nicicînd văzută,
deşi cu nimic altceva n-am trăit,
dar luînd-o în mîini, ca într-un vis,
tactul şi mirosul nu mi-o amintesc.
https://blog.revistaderecenzii.com
Un vrednic călăreţ
Avea un cal prea blând şi bine învăţat;
Iar singur el semeţ
Şi despre cal încredinţat,
A vrut să facă o cercare:
Ca fără frâu, călare
Să iasă la primblare.
Deodată calul a pornit
La pas, încetişor;
Dar când a înţeles că n-are frâu strunit,
A prins a mai juca, a merge mai uşor.
Apoi, luându-şi vânt,
Sărea, zvârlea fugând,
Încât pe călăreţ l-a trântit el jos,
Iar singur a plecat la fugă mai vârtos
Pe văi, pe dealuri, prin ponoare
Şi, dând de-o râpă mare,
S-a zdrumicat de tot.
Stăpânul a aflat în urmă calul mort.
Ş-a zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire
Eu însumi ţi-am gătit.
Tu sub povăţuire
A frâului strunit,
Erai prea blând şi bun şi nici nu mă trânteai,
Nici capul nu-ţi rupeai.
https://blog.revistaderecenzii.com
Iubesc lucrurile pe care nu le-am avut niciodată la fel ca şi pe acelea pe care nu le mai am.
***
El mă sărută şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul
venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia
pe care o simt în respiraţia mea. Trupul
mi s-a înnobilat precum inima mea…
Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.
***
https://blog.revistaderecenzii.com
Am, am instinct de câine:
Să latru până mâine;
Vroi să răspund menirii de câine credincios.
Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,
Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,
La ei dau furios,
Am, am, am drit de câine
Să-i latru până mâine.
Aşa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor
Un câine păzitor.
https://blog.revistaderecenzii.com
Îmi amintesc fața ta care a fost fixată în zilele mele,
femeie cu o fustă albastră și o frunte prăjită,
că în copilăria mea și pe pământul meu de ambrozie
Am văzut brazda neagră deschisă într-un aprilie aprins.
A ridicat în tavernă, adânc, cupa necurată
cel care a atașat un fiu la sânul unui crin,
și sub acea amintire, că a fost o arsură pentru tine,
sămânța a căzut din mâna ta, senină.
https://blog.revistaderecenzii.com
Arvinte coatele au ros la antereu,
Dar n-au stat mult să socotească;
Ci singur el, mereu
Se puse să-l cârpească.
Iar pentru petici de cârpit
Din mâneci au tăiat ca o a patra parte
https://blog.revistaderecenzii.com
Bătrânul pădurar visează parcă,
Îndrăgostit de codri ca de-o arcă,
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi unduirea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.