El mă sărută, şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia pe care o simt în respiraţia mea. Trupul mi s-a înnobilat precum inima mea… Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el, care se odihni pe mine ca roua pe ierburi.
Eram în hotărâre de fabuli să mă las, E grea această cale la muntele Parnas; Dar unchiul, care strânge nepotului avere, Ce vrea de la el cere. Aşa un unchi al meu, Uşoară să-i stea ţărna şi sufletul ferice, Prin testamentul său Mă leagă ca să public o fabulă de brice; Plinesc a lui voinţă ca sfântă datorie. El îmi spunea c-odată, într-o călătorie, Stând sara la popas, Găsi un vechi prieten, cu care a şi mas. Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare, Cu pace-au adormit. A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit, Pe scumpul său prieten văzu în altă stare. Acesta la o masă-n oglindă se uita Şi-aşa de greu ofta,
Soarele ăsta violent, malul lutos de la Fecamp, plaja desfășurată monoton pe nesfârșiti kilometri, aerul mirosind a iarbă udă – din ce pierdută conștiință de animal vine bucuria de a le regăsi pe toate?
Între Montigny și Vinmes, am fost opriți cinci minute în drum, până să cadă un platan tăiat. Îl retezaseră de la rădăcină și așteptau să se rupă acum singur, sub propria lui greutate, de ultimele fibre care îl mai țineau. Lucrători, automobiliști și trecători se dăduseră respectuos doparte, făcând gol în jurul lui, pe o rază de 50 de metri.
„Este regretabil faptul că nu dispunem de un cuvînt mai precis decît acela de „religie” prin care să numim experienţa sacrului. Termenul are o istorie îndelungată, deşi întrucîtva limitată din punct de vedere cultural. Ne putem întreba dacă poate fi el aplicat fără discriminare Orientului Apropiat antic, iudaismului, creştinismului şi islamului sau hinduismului, budismului şi confu- cianismului, precum şi popoarelor asa zis primi- tive. Dar este poate prea tîrziu să căutăm alt cuvînt şi „religie” poate fi încă un termen util cu condiţia să ne amintim mereu că el nu implică necesarmente credinţa într-un Dumnezeu, în zei sau în spirite, ci se referă la experienţa sacrului si prin urmare are legătură cu ideile de fiinţă, sens si adevăr.
Merge iute, zău nu-i şagă, Spre pieire, lumea-ntreagă. Merge, merge, se tot duce, Spre pieire au pornit, Zi ce merge, rău ne-aduce Rău, tot rău, fără sfârşit.
Poate că la starea sufletească ce mă cuprinde când intru în curtea palatului de la Cotroceni, contribue și amintirea neuitatei nenorociri ce au trebuit să sufere odinioară Suveranii noștri acolo; îmi pare, poate, că, din atâtea lacrimi ce s-au vărsat în acele locuri, iese încă o exalare amară, dar, când nici nu bănuiam că zidurile acestea erau menite să încapă iar atâta spaimă, priveliștea lor îmi pricinuia un fel de neînțeleasă neplăcere.
Într-o seară de noiembrie (în împrejurări pe care ar fi prea lung să le povestesc aici) am găsit la Paris, pe podul Mirabeau, un carnet cu coperți negre, lucioase, de mușama, ca acelea în care obișnuiesc băcanii să-și țină socotelile. Erau exact 126 de pagini – hârtie comercială – scrise mărunt, regulat, fără ștersături. Lectură curioasă, obositoare pe alocuri, pasagii obscure, notații ce îmi erau străine, ba chiar absolut opuse.
Există sărutări pe care le pronunță singure sentința de iubire condamnatoare, sunt sărutări care se dau cu aspectul sunt sărutări care se dau cu amintire.
Sunt sărutări tăcute, sărutări nobile există sărutări enigmatice, sincere sunt sărutări pe care doar sufletele le dau reciproc există sărutări interzise, adevărat.