https://blog.revistaderecenzii.com

RÂNDURI SCRISE LA CÂTEVA MILE DUPĂ BISERICA TINTERN
La revizitarea răstoacelor de pe Wye într-o călătorie, 13 iulie 1798

Cinci ani trecură; cinci veri, în lungimea
A cinci lungi ierni! Şi iar aud
Aceste ape, rostogolindu-se din izvoarele lor din munte
Cu un dulce murmur mocănesc. – Încă odată
Privesc aceste stânci abrupte şi semeţe,
Ce într-o neîmblânzită retrasă scenă aduce
Gânduri de mai profundă retragere; şi unesc
Peisajul cu liniştea cerului.
Ziua e sosită când din nou stau
Aici, sub acest sicomor întunecat şi văd
Aceste pete de ogrăzi, aceste smocuri de livezi,
Ce, în timpul ăsta, cu fructele lor necoapte,
Printre păduri şi desişuri se pierd,
Nici, cu nuanţa lor verde şi simplă, tulbură
Verdele peisaj neîmblânzit. Încă o dată văd
Aceste vii, abia garduri vii, linioare
De neliniştit lemn devenit săbatic; aceste ferme păstoreşti
Verzi până la uşă; şi şuvoaie de fum
Ridicat, în tăcere, de printre copaci,
Cu o percepţie nesigură cât s-ar părea,
Despre rătăcitori sălăşluind în pădurile fără cămin,
Ori despre vreo peşteră de pusnic, unde lângă foc
Sihastrul stă singur.

https://blog.revistaderecenzii.com

Toată noaptea spre sâmbătă cerul Amarei fu însângerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelul Iuga. Mulțimea de țărani, furioasă și gălăgioasă, nu se dădea deloc dusă, parcă și-ar fi pierdut somnul.

Chiotele unei bucurii năprasnice înăbușeau trosniturile focului.

https://blog.revistaderecenzii.com

Odă
Pauló majora canamus

(fragment)

Deşi nimic nu poate reîntoarce ora
A splendorii în iarbă, a gloriei în Flora;
Nu vom jeli, ci găsi
Putere în ceea ce rămâne,
În primitiva compătimire
În care ce a fost trebuie să fie
În gândurile liniştitoare ce izvorăsc
Din suferinţa umană.
În credinţa ce priveşte prin moarte,
În ani ce aduc mintea filosofică.

https://blog.revistaderecenzii.com

Un călător ostenind.
Şi la un stejar sosind,
Subt umbra lui a şezut,
Să răsufle un minut.
Aci un bostan fiind
Şi în el pepeni zărind,
Mergînd, unul a luat
Şi supt copaci l-a mîncat.
Deci ochii-n sus ardicînd,
Gîndea-ntru sine zicînd
„Ce lucru nepotrivit
Dumnezeu a rînduit!
Că la un copaci asfel
Să facă rod mititel,
Iar la un vrej slab pe jos,
Aşa rod mare şi gros!”
Pe cînd aceste gîndea
Şi cu ochii-n sus privea,
O ghindă s-a slobozit
Şi toma-n nas l-a izbit.
Atunci el nasul suflînd
Zise iar într-al său gînd:
„Ce nesocotit sînt eu!
Bine-a făcut Dumnezeu.
Dar de nu era rod mic
Ş-era pepene, cum zic,
Aşa-n cap de mă lovea,
Aci-n loc mă adormea.
Iar de era vrun dovleac,
Apoi nu-mi mai dam de leac.”

https://blog.revistaderecenzii.com

Nastratin era un hogea (dascăl sau învăţător)
Care a rămas de basmu până astăzi tutulor,
Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,
Nu-l găseşti însă în faptă să fi fost vreun viclean;
El şezând odată-n şcoală, ce îi dete-n simplul gând:
– Ascultaţi, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) –
Să ştiţi d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,
Toţi bătând îndată-n palme să-mi ziceţi hair-ola1!

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe piatra asta veche la care vii, cadână,
Cu vasul de aramă în seară la cișmea,
Ședea Samarineanca tăcută la fântână
Așa cum stă de veacuri în Evanghelia mea.

Din luntrea asta veche culcată peste plajă,
De care-ai prins la soare, pescare, un năvod,
Apostolii odată zvârliră largă mreajă
Pe apele sfințite în vremea lui Irod.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ades am auzit de Lucy Gray
Și când încrucișai pământul
‘Ntâmplă de-am văzut-o-n crăpat de zi
Copilul solitar.


Nici coleg nici tovarășă Lucy n-avea;
Viețuia pe-o bahnă uriașă,
Cel mai dulce lucru ce crescu vreodat’
Lângă o ușă de om!

https://blog.revistaderecenzii.com

În zorii zilei de vineri, țăranii din Amara se sculară fiecare cu grija să nu-i ia ceilalți înainte. Unii mai sârguitori au cărat până noaptea târziu de la conacul arendașului ce-au putut mântui din flăcări. Barem Pavel Tunsu s-a bătut, de erau să se omoare, cu Iacob Mitruțoiu, din pricina unui juncan pe care pusese mâna să-l ia acasă și de care pândarul zicea că-i al lui, că l-a ochit mai bine de o săptămână cum poate mărturisi și Zamfir Chelaru… Când a izbucnit focul s-au bucurat grozav toți, dar pe urmă le-a părut rău că l-a pus cine l-a pus înainte de-a fi adunat ce era folositor, mai ales după ce au scăpat de grija jandarmilor. Acuma s-au prăpădit degeaba atâtea bunătăți în flăcări. Și tocmai cei săraci s-au ales cu mai puțin, că ei întâi n-au îndrăznit și când au îndrăznit nu mai aveau ce alege.

https://blog.revistaderecenzii.com

Atenția publică urmărește cu încordare atâtea ș-atâtea împrejurări de înaltă ordine politică și socială, interioare și internaționale – criză finanțiară, război, expoziție universală, întrevederi de împărați, o nouă lege a pensiilor, un monopol asupra alcoolurilor șcl. – încât se pot întâmpla multe lucruri foarte interesante care să treacă absolut neluate-n seamă, mai ales dacă se-ntâmplă în vreun colț lăturalnic, mai la o parte de drumul cel mare.

https://blog.revistaderecenzii.com

Un nerod odinioară,
Cu mintea lui cea ușoară,
Se scoală, își ia măgarul,
Îi pune-n spate samarul,
S-aruncă-ndată pe dânsul,
Dă cu nuiaua într-însul
Și pleacă către pădure
În mână cu o secure,
Ceva lemne să doboare,
Din copaci crengi, uscăcioare.
Pădurea din întâmplare,
Se află pe un deal mare
Și jos în poalele sale
Spumegă un râu la vale ;
Aci el dacă se duse
A privi pe sus se puse
La toți copacii d-arândul,
Pironindu-se cu gândul.
La toată învârtitura
Belea ochii, căsca gura.
Ca să vază crengi uscate
De proprietar iertate,
Fiind verzile oprite
C-obiceiuri legiuite.
Deci privind el spre o parte,
Văzu-n vale, nu departe,