https://blog.revistaderecenzii.com
In strada Cometuluĭ, în niște case joase, înșirate de-a lungul unuĭ parmaclâc pênă în fundul curțeĭ, se mutase de curînd o vĕduva. Toată vecinătatea mahalaleĭ se întreba cine e, fiind-că, de și avea douĭ flăcăĭ și o fată, era încă tînĕră și părea blajină și foarte cuviincioasă. Când ieșia dimineața în târg, cu femeea după dînsa, toțĭ săraciĭ bisericeĭ începeaŭ de la ea, fiind-că dà cu toată inima. De’și întîlnia vecinele în poartă, le zicea un «bună-dimineața» atât de prietenos, în cât cumetrele nu îndrăzniră să-ĭ scoață nicĭ un ponos. Singurul neajuns ce făceaŭ vecinilor noiĭ chiriașĭ, era «o pustie de scripcă», cum îĭ ziceaŭ, care când începea să scârție n’o maĭ contenea. Asta părea a o supĕra și pe Coana Smărăndița, cum se numea vĕduva, dar ce era de făcut? Vinovatul era fiul-sĕŭ Tache, băiatul de al doilea. Ce e drept, se ascundea el, dar nu îndestul ca să nu tulbure liniștea vecinitor. Se ducea într’un șopron, departe, în fundul curțeĭ, și acolo îșĭ împlinea toate gusturile, repetând aceiașĭ bucată de sute de orĭ, până scotea din pepenĭ pe slugile megieșilor, carĭ ziceaŭ în gura mare de cea-laltă parte a zaplazuluĭ:
Continuă să citești →
