În fața primului război de Nicolae Iorga

https://blog.revistaderecenzii.com

Încă de la 1908 se puneau politicii românești, așa de strîns condusă de regele Carol, între hotare pe care n-ar fi trebuit să le treacă niciodată, dar și cu oarecare pornire ascunsă către schimbări care ar fi putut să-l facă domn pe o țară mai mare – doar pe primele lui monede, pînă la protestarea austro-ungară, se cetește:”Domnul românilor“! —, probleme în fața cărora oportunismul, oricît de pseudo-napoleonic îmbrăcat, rămîne perplex și nu cutează a lua în vedere o soluție.

Continuă să citești

După Mărășești de Duiliu Zamfirescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Se apropie Paștele. În curînd fiecare bun român își va zice: „Christos a-nviat“.

Cu inima strînsă de durere, dar cu sufletul plin de speranță, el va merge la preotul moldovean să aprindă făclia de Paște. Bietul om și-a lăsat cula pe malurile poetice ale Amaradiei sau via la Drăgășani, și, pornit în pribegie, a ajuns într-un spital, fără să știe cum.

Ceea ce el știe cu siguranță este că și-a făcut datoria cu vîrf și îndesat, s-a bătut, a suferit, s-a îngropat sub pămîntul obuzelor, iar acum a înviat a treia zi după Mărășești.

Preotul care ii va da lumina și care s-a bătut și el în lunca Siretului de la Cozmești va spune olteanului de pe Amaradie și piteșteanului de pe Argeș și gorjanului de pe Jiu, să-și ridice fruntea sus, <….>.[1]

Continuă să citești

Lume nouă și lume veche de Duiliu Zamfirescu

https://blog.revistaderecenzii.com

In strada Cometuluĭ, în niște case joase, înșirate de-a lungul unuĭ parmaclâc pênă în fundul curțeĭ, se mutase de curînd o vĕduva. Toată vecinătatea mahalaleĭ se întreba cine e, fiind-că, de și avea douĭ flăcăĭ și o fată, era încă tînĕră și părea blajină și foarte cuviincioasă. Când ieșia dimineața în târg, cu femeea după dînsa, toțĭ săraciĭ bisericeĭ începeaŭ de la ea, fiind-că dà cu toată inima. De’și întîlnia vecinele în poartă, le zicea un «bună-dimineața» atât de prietenos, în cât cumetrele nu îndrăzniră să-ĭ scoață nicĭ un ponos. Singurul neajuns ce făceaŭ vecinilor noiĭ chiriașĭ, era «o pustie de scripcă», cum îĭ ziceaŭ, care când începea să scârție n’o maĭ contenea. Asta părea a o supĕra și pe Coana Smărăndița, cum se numea vĕduva, dar ce era de făcut? Vinovatul era fiul-sĕŭ Tache, băiatul de al doilea. Ce e drept, se ascundea el, dar nu îndestul ca să nu tulbure liniștea vecinitor. Se ducea într’un șopron, departe, în fundul curțeĭ, și acolo îșĭ împlinea toate gusturile, repetând aceiașĭ bucată de sute de orĭ, până scotea din pepenĭ pe slugile megieșilor, carĭ ziceaŭ în gura mare de cea-laltă parte a zaplazuluĭ:

Continuă să citești

De la Sămănătorul la Războiul Balcanic de Nicolae Iorga

https://blog.revistaderecenzii.com

Eram prea deprins însă cu îngrijirea săptămînală a unei foi pentru ca să mă retrag în ocupațiile mele, de altfel niciodată întrerupte, de cercetător istoric, și aveam și o datorie de plătit acelor cari mă acuzaseră de la înălțimea cetirii a o sută de romane franceze contemporane că sînt dușmanul oricării influențe străine.

Continuă să citești

Desăvârșirea unui crez politic și social de Nicolae Iorga

https://blog.revistaderecenzii.com

Cuvintele adevărate apăruseră în Epoca și deosebit, și ele au găsit un mai larg răsunet și decît articolele din L’Indépendance Roumaine. Atacurile personale contra unor oameni la cari, de altminterea, și atunci, mă interesase numai direcția, încetaseră: aici se punea baza unei doctrine naționaliste, care se deosebea supt multe raporturi de aceea așa de impresionantă prin strînsă ei logică a prietenului meu viitor A. C. Cuza.

Continuă să citești

N. Olahus: Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam

https://blog.revistaderecenzii.com

Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase
Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog:
Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire.
Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești.
Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus,
Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit.
Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta
Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit.
Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea

Continuă să citești

N. Iorga: EXPRESIA INTEGRALĂ A SUFLETULUI ROMÂNESC: MIHAIL EMINESCU

https://blog.revistaderecenzii.com

Deci la un moment dat n-a apărut un dătător de direcție, care să se inspire de la anumite teorii abstracte, să se așeze pe o catedră literară improvizată și să decidă cu ferula sau, dacă este mai blând, numai cu degetul, că anume poezie este rea sau este bună și, după cum o anumită poezie ar fi fost decretată rea sau bună, să răsară o întreagă mișcare literară. Că este ușor a fi cineva beneficiarul unei literaturi prin câteva formule, aceasta o înțelege oricine, dară că are dreptul cineva să se prezinte, în materie literară — literatura fiind un fenomen așa de original, așa de spontan, așa de profund legat cu tot ce omul reprezintă mai fin și mai complex — că are dreptul să se înfățișeze ca unul care creează literatura, care o îndreaptă în altă direcție, sau o distruge, aceasta este o formidabilă eroare.

Continuă să citești

Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor de Dimitrie Cantemir

https://blog.revistaderecenzii.com

Pentru ca oglinda Hronicului nostru de tot
pravul îndoinții mai ștearsă și mai curată
înaintea privélii cititoriului să o punem și pentru
ca izvorul și începătura numelui Dachiii (pre
carea acmu țărâle Moldovei, Țara Muntenească
și Ardealul stau), de unde au izvorât și au
purces, mai chiar să putem arăta, socotit-am că
întăi foarte de triabă să fie oarece pre scurt
pentru toată Schithia, adecă țara tătărască să
dzicem, de vréme ce și a dachilor neam (de pre
carile părțile acéstea Dachia s-au numit) tot
dintr-o rădăcină și dintr-o corenie cu schithii au
fost, precum și alte multe și mai nenumărate
năroade dintr-aceiiași schithi (sau tătări) cu
cursul vrémilor în multe părți răzlețindu-să, ca
nișté întunecoasă neguri, mai toată fața
pământului au acoperit și ca un potop de
vărsate și peste tot lățite ape, nici la Asia, nici la
Evropa, nici la Africa, vreun unghiu nepotopit și
necălcat n-au lăsat, pentru a cărora năbușeale
și undături pline sint istoriile ellinilor, a latinilor
și a altor limbi, carii stâlpul scrisorii au ținut și
mutările lucrurilor au însămnat. Noi dară mai
véche și mai bătrână istorie decât Sfânta
Scriptură necunoscând, în buni chedzi
dumnăzăiescul cuvânt povață și agiutoriu
luând, de la dânsul și încépem, carile unul și
singur iaste, ce cuprinde α și ω, începutul și
sfârșitul.

Continuă să citești