https://blog.revistaderecenzii.com

Perorez în grădină, în timp ce menajul S., Ion și Tanți, pictează fiecare în câte un colț.

– În definitiv, stați tot timpul la Balcic și cunoașteți foarte puțin din el. Urcați mereu aceleași dâmburi, vizitați aceleași morminte. Dar am totuși impresia că mai sunt o mie de locuri pe care nu le cunoașteți. De fapt, ocoliți din frică de oboseală. V-ați construit câteva satisfacții, nu vă mai trebuiesc altele. Oameni comozi. Pictura vă înțepenește și ea. Puteți sta fără mișcare în fața aceluiași peisagiu. Cu ochi cunoscători, priviți marea, fără să vă gândiți să schimbați locul, spunând că apa are mereu altă culoare și se schimbă singură.

Tanți mă ascultă, cu sufletul ei. E atentă la ceea ce spun, cu toate că își întregește mereu tabloul, desăvârșind câte un detaliu. Mă crede. Sau mai bine zis e sprintenă și gata să plece oricât de departe. Ion rămâne, după obiceiul lui, cuminte, potolit, neinteresându-se de nici o distracție. Nici nu-mi dau seama dacă mă ascultă. Desigur că este indignat că-i turbur combinațiile artistice. Dar nu face nici o reflecție, ca să nu mă supere pe mine, musafirul. Totuși, el vorbește, căci Tanți nu are curajul să-și lase tabloul abia început.

https://blog.revistaderecenzii.com

altfel, aşa este parvenitul, oriunde ar fi el pois…
— Ş’acum înţelegi… că unul ;d’e-al de noi când
se duce demn şi respectos ca să ceară omeneştd,
apare ca un neînţeles sau obraznic…
— Poate să fie şi asta…
— Ascultă-miă pe mine, aşa-i… — Băiete…
Uşa de din faţă se deschide cu sgomot.
— Bravo Pralea, aşa m!ă!… trimiteţi pieptul
tău lat înainte şi să râzi întotdeauna, că-ţi stă
bine…

https://blog.revistaderecenzii.com

trad. de Șt. O. Iosif

Dormeam odată în pustiul mare,
Furat de visul unei nopți senine,
Dar călăuzul de cămile vine,
Mă scutură din somn, și-mi strigă tare:

https://blog.revistaderecenzii.com

Mă obsedează tramvaiul pe care scrie „Bellu”. Nu-i știusem existența, căci nu avusesem niciodată nevoie de drumul lui, și brusc, la un colț de stradă, mi-a ieșit înainte. Un geam și un pervaz de lemn, înapoia cărora un vatman posac întorcea manivelele. Și numele de pe fronton, care, compus din litere puține, te pătrunde deodată, cum te-ar pătrunde deodată senzația de rece a unei picături de apă căzută pe pielea caldă. Am încremenit ca în fața unei ființe pe care n-o văzusem de mult și de care ar fi trebuit să mă ascund. Parcă apăruse Irina, sau măcar o rudă de a ei. Parcă înăuntru trebuiau să fie, neapărat, printre călători, cunoscuți comuni. S-a oprit tramvaiul. Pentru o secundă am pierdut capul. Am avut impresia că toți oamenii de acolo, și însuși scheletul vagonului, mă invită să urc. Treptele de lemn s-au înmuiat și s-au încălzit, s-au agitat degete care-mi făceau semn. Zăpăcit, n-aveam curajul nici să mă urc, nici să rămân. Hotărâsem vizita mea la Irina pentru mai târziu, după ce voi fi prelungit toate emoțiile posibile, și eram luat pe neașteptate. Aveam remușcări și dacă amânam un drum la care mă credeam obligat, și dacă mergeam, și astfel îmi simplificam o suferință, căci fatal reduceam totul la un timp limitat, în loc de o mie de pregăuri. Mai ales, potrivit temperamentului meu, regretam că escamotez atâtea prilejuri însemnate de suferințe și de neliniști. Tramvaiul a plecat, și am rămas ca un vinovat (și cu senzația că oricum aș fi fost, rămâneam vinovat), în timp ce călătorii din tramvai, aveam impresia, trebuiau să meargă cu toții acolo, să intre pe poarta mare, pe alei, să se oprească tocmai la crucea Irinei.

https://blog.revistaderecenzii.com

— Căci toţii vindem’ ce ar trebui să respectăm! mai mult…
— Dar totuşi rămânem curaţi?…
— Ne muncim s’o credem cel puţin…
‘Floareş se luminează şi se-întoarce către grămadă.
— N’aveţi ideie cât cinstesc eu pe jidanca:
asta…

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Odată, cînd, pe-o noapte furtunoasă,
Thogrul trecea pe lîng-un biet străjer
Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă
Cum zgribura, învinețit de ger,
Îi zise, căci era milos din fire :
— Am să-ți trimit pe loc o haină groasă.
Zicînd așa, cu inima-mpăcată
Intră-n palatu-i plin de strălucire :
Acolo însă-i răsări în prag
Soția lui, făptură minunată,
Care-l primi zîmbind cu-atîta drag,
Încît uită făgăduiala dată
Precum uită și pe străjer și gerul.

https://blog.revistaderecenzii.com

Marina, am visat un vis fantastic… Îl scriu pentru tine. M-am ridicat din pat, dezbrăcat, cum mă găseam, și am ieșit afară. În fața casei se întindea o grădină superbă. Umbrele copacilor, lumina lunii și eu călcând cu piciorul gol pe iarba proaspătă. Parfum de brad. Liniște profundă, de-mi auzeam fiecare mișcare. Stele pe cer; păreau vârfuri de sulițe ale unei armate misterioase. Ce flori multe! Straturi cu violete, cu miozotis, cu liliac albastru. Florile albastre se urcau, se amestecau cu cerul. La adierea vântului și bolta de sus se legăna. Mă strecuram printre pomii cu ramurile grele de fructe. Câte un măr enorm strălucea în iarbă, și eram atent ca să nu mă lovesc de el. Tufe de pomușoară sângerau. Întindeam mâna și culegeam bobițe, cu care îmi răcoream arșița frunții. Pe o potecă s-a arătat un iepure, cuminte ca o pisică, și s-a hotărât să mă întovărășească în drumul meu ciudat.

https://blog.revistaderecenzii.com

Mă mut. În sfârșit, m-am hotărât. Nici nu știu de ce am ezitat atâta… Din părere de rău de a-mi părăsi camera sau din panica de a încerca o schimbare? Dar nu sunt cu nimic de lăudat pentru această schimbare. Cu proprietarul nu m-am putut înțelege, fără să știu bine pricina. El pare omul cel mai pașnic, mai binevoitor, puteam parcă să mă sprijin pe el oricând. Mi-a spus de mai multe ori: „În definiuv, nu mă interesează câștigul. De aceea prefer să am niște chiriași cu care să mă înțeleg.” Și păreau vorbele perfect adevărate. Deodată, după plecarea rușilor de alături, am constatat că voia să-i plătesc mai mult decât trebuia. Nici acum nu știu dacă n-a fost la mijloc o neînțelegere, căci tot îmi păstrez încrederea în proprietar. Într-atât vorba lui te asigura. Încă cele câteva zile în care puteam să întârzii în casă și el n-a mai dat nici un semn de viață. Mă așteptam ca totul să nu fie decât o glumă, o încercare ca să accept prețul lui. Plecarea mea se face fără să fie nimeni de față, fără să am impresia că mă gonește cineva.

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Turbează furtuna,
Dă bice gloatei de valuri,
Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală,
Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind
Munți albi și mișcători de apă:
Micuța navă-i suie
Cu trudnică pripă,
Ci fără de veste-alunecă
În negre prăpăstii căscate…

https://blog.revistaderecenzii.com

Revăd imaginile roze din vremile care-au trecut:
Se auzea un cânt de flaut agonizând în depărtare.
Plutea răcoarea în grădină, caișii fremătau în floare,
Și se scăldau naiade roze în lacul rece și tăcut.

Îmbătătoare ca o roză era pe-atunci orice himeră,
Urcau spre-nalturi păsări roze, răpite-n zbor ca de-o chemare,
Halucinat de visuri, gândul călătorea din sferă-n sferă,
Cu mii de roze fantezia înghirlanda intreaga zare.

Revăd imaginile roze din vremi le care-au trecut:
Erau pe cer atâtea roze, chiar sufletul era o roză,
C-ai fi crezut că-ntreaga viață e-o nesfârșită-apoteoză, —
Dar astăzi visurile roze s-au risipit și s-au pierdut.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/alexandru-t.