https://blog.revistaderecenzii.com

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
       Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
       Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
       Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
       Mustrărilor arzînd pîn’la durere.
În cugetul meu trist, noiam de vise,
       Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
       Rostogolindu-şi gheamul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
       Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
       Răsar prin pînza lacrimilor iar.

https://blog.revistaderecenzii.com

Moldova, deși este despărțită prin deșerturi țărmurale și prin Marea Neagră de Crimeea, totuși în vechime avea cu acea țară relațiuni politice și comerciale, încât mai nainte de a agiunge la sugetul istoriei propuse credem de folos a da despre acea peninsulă clasică oarecare noțiuni. După ce se stânse virtutea și bărbăția antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră ceea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări și de anarhie, încât ușor au fost barbarilor, veniți de la nordul Europei și al Asiei, căutând clime mai blânde și locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate și ovelite, a desființa așezămintele cele politice, a stânge lumina știinților, a surpa industria și artele, ce erau productul a multor secule, și a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăreț vestit. Și murăturile foarte mult îi plăceau. Mai ales dacă era cam răgușit, le bea cu gălbenuș de ou și i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuiește, Doamne, norodul tău! Era dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, pomeni și ospețe de bogat. Iară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat-o după Petrea Țapului, și pe Trandafir, părintele Trandafir, popa din Sărăceni.

https://blog.revistaderecenzii.com

Berlin 1769.

Prefață

Dimitrie Cantemir o dinioară Domn Sau Gospodariul Moldaviei este îndestul de cunoscut din Istoria care o a făcut el pentru împărățiea turcească și din scrisoarea vieții lui care este adaosă la acea istorie.

Învățătura lui cea mare și știința limbilor celor multe, covârșește pre toate acele ce este de a se cere dela un Beizade carele n’au învățat aiurea nicăiri, decât numai la Țarigrad dela Grecii cei de acolo.

https://blog.revistaderecenzii.com

Erau odată într-un sat doi frați, și amândoi erau însurați. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna punea și Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dânsul, căci era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi; ș-apoi mai avea și o mulțime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare și bună la inimă, iar a celui bogat era pestriță la mațe și foarte zgârcită. Vorba veche: „Tot un bou ș-o belea”. Fratele cel sărac – sărac să fie de păcate! – tot avea și el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalți de trup, țepoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și groși, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieșit cu dânșii în lume și de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, țăpoi, greblă și câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Și când avea trebuință de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alții, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său. Ea zicea adeseori:

https://blog.revistaderecenzii.com

A RIRIAComment veux tu que Je comprenneQuand mon amour est si géantQuand il me tire du néantNéant de l’âme où j’ai vécuJusqu’à ce que je t’ai connu?Comment veux-tu que je comprenne?6 Août 1901 Vörishofen^[3]

Mai mulți oameni, cari au găsit hrana sufletului lor în lumea cugetării, au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se poate, înflorirea minții de trunchiul de care se tine și să povestesc mai mult înșirarea logică a gândirilor mele, decât să analizeze substratul lor pasional. Voiu reproduce deci, din viața mea numai ceea ce voiu crede neapărat pentru înțelegerea modului meu de a cugeta și de a reproduce cugetările mele. Cu acest sistem mă voiu feri de a înconjura adevărul, lucru la care silește uneori destăinuirea vieții mai intime. Apoi voiu putea să’mi întemeiez [expunerea] mai adese ori pe dovezi scrise, ceea ce este o puțină garanție a celor expuse. Mai la urmă, cum am simțit eu, florile sau spinii existenței, mă privesc pe mine, și ele pot să, intereseze, numai într’un grad mai restrâns lumea ce voiu lăsa-o dupa mine. Cele ce am cugetat însă, vor rămâne întrupate în scrierile ce am alcătuit și a arăta chipul cum ele s’au născut în mintea mea, poate să aibă oare care însenmătate și pentru alții.

https://blog.revistaderecenzii.com

„Nu sunt tîlhari tîlharii, ci tîlhari cei carii ne fac să devenim tîlhari”.

De cînd s-au întîmplat cele ce-mi propun a nara în cursul acestei scrieri, sunt aproape șasezeci de ani.

În acele, timpuri, satele nu erau nepopulate ca astăzi, căci, orice s-ar zice, proprietarii erau pe atunci mult mai omenoși decît cei de acum. Mare parte dintr-înșii locuiau la țară și ajutau pe săteni să poarte grelele poveri ce le impunea stăpînirea. De aceea orașele erau aproape deșerte, și lipsa era mult mai simțită la orașe decît la sate, care erau, cu toate aceste, atît de populate.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ovidiu, sunt aproape de ţărmii liniştiţi,
Pe care-odinioară, tu zeii izgoniţi
Ai Romei îi aduseşi, şi-unde cenuşa-ţi este.
Cu jale-n plâns slăvit-ai tu locurile-aceste.
Se mai aude lira-ţi sunând precum suna,
Şi-i plin ţinutul încă de amintirea ta.
Tu mi-ai săpat în minte, cu vorba mişcătoare,
A bardului pustie şi cruntă-ntemniţare,
Sub bolta-nceţoşată, sub geruri şi zăpezi,
Sub vara ce pe câmpuri puţină vreme-o vezi:
Răpit de-amarul strunei care ades mă scurmă,
Cu inima, Ovidiu, eu ţi-am păşit pe urmă:

https://blog.revistaderecenzii.com

Pohta cea mare și dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părințească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufletește, de vreme ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrednic să vă fiu păstor și părinte sufletesc și învățătoriu la lucrurile céle ce ar fi spre folosul mântuinții sufletelor voastre. Pentru care lucru aveț datorie cu toții, de la mic până la mare, să mă ascultaț la céle ce vă învăț de bine și de folos, că acea ascultare nu o faceț mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă și cel ce să leapădă de voi, de mine să leapădă. Așijderea și fericitul Pavel zice la 13 capete cătră ovrei: Fraților, plecați-vă învățătorilor voștri și vă cuceriț lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta.

https://blog.revistaderecenzii.com

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punt s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalță, în cercuri line zboară
Și, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilașii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i și-i zic: „Bine-ai sosit!”