https://blog.revistaderecenzii.com
Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut,
Iar croitorul de ţesut.
Şi e desigur totdeauna
Că cine multe întreprinde
Nu scoate-n capăt nici pe una,
Ba încă râsul lumii adese îşi aprinde!
https://blog.revistaderecenzii.com
Am obosit
Și-acum stăm lungiti pe căpițele de fân copt.
Bolta cerului a devenit prea vastă
Și-acoperă și hărți pe care nu le vedem,
Privim prelung,
De
Pe o coastă, pârâul de frunzișuri negre care curge-n fundul văii.
Poșta mică pe șoseaua albă,
Bate-n prafu-n loc.
Dar ajunge până sus și dincolo de noi,
Material ca o salbă,
Cu zurgălăii
https://blog.revistaderecenzii.com
A RIRIAComment veux tu que Je comprenneQuand mon amour est si géantQuand il me tire du néantNéant de l’âme où j’ai vécuJusqu’à ce que je t’ai connu?Comment veux-tu que je comprenne?6 Août 1901 Vörishofen
Mai mulți oameni, cari au găsit hrana sufletului lor în lumea cugetării, au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se poate, înflorirea minții de trunchiul de care se tine și să povestesc mai mult înșirarea logică a gândirilor mele, decât să analizeze substratul lor pasional. Voiu reproduce deci, din viața mea numai ceea ce voiu crede neapărat pentru înțelegerea modului meu de a cugeta și de a reproduce cugetările mele. Cu acest sistem mă voiu feri de a înconjura adevărul, lucru la care silește uneori destăinuirea vieții mai intime. Apoi voiu putea să’mi întemeiez [expunerea] mai adese ori pe dovezi scrise, ceea ce este o puțină garanție a celor expuse. Mai la urmă, cum am simțit eu, florile sau spinii existenței, mă privesc pe mine, și ele pot să, intereseze, numai într’un grad mai restrâns lumea ce voiu lăsa-o dupa mine. Cele ce am cugetat însă, vor rămâne întrupate în scrierile ce am alcătuit și a arăta chipul cum ele s’au născut în mintea mea, poate să aibă oare care însenmătate și pentru alții.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Demult, în vremea uitată,
O muiere cînd dregea,
De bărbatul ajutată,
Cele de lipsă-n argea,
Săpînd ei din întîmplare
La iepe să facă loc,
Au dat peste o căldăre
Plină cu gălbinet foc.
O scot d-acolo îndată,
https://blog.revistaderecenzii.com
Tânărul Edgar Bostandaki este suplinitor la catedrele de muzică, desen, gimnastică, scrimă și religie de la gimnaziul clasic înființat de curând în urbea sa natală. Gimnaziul are până acum numai clasa întâia și e întreținut de comună; se speră că la anul viitor se vor completa patru clase, trecând totul pe seama Statului. Deși încărcat cu predarea a cinci cursuri importante de gradul secundar, tânărul suplinitor găsește destulă vreme să frecventeze societatea înaltă din localitate, unde trece drept un perfect gentilom. În adevăr, Edgar este un tânăr care are multe succese în saloanele din Târgul-Mare. Vorbește franțuzește de când era mic și se pricepe foarte bine la mode și confecțiuni, așa că nu odată este consultat asupra acestui capitol. Profesia de cronicar high-life nu este ușoară, fiindcă trebue să scrii despre dame, și damele sunt dificile, pretențioase, caprițioase. Spui de una o vorbă bună, superi pe alta; spui rău de alta, atunci nu mai poți pretinde că ești un om galant; insiști cu deosebire asupra uneia, dai loc la bănueli; neglijezi pe vreuna, îi inspiri o ură primejdioasă. Mai ales într-o societate foarte restrânsă și foarte aleasă ca societatea din Târgul-Mare, un cronicar de salon trebue să-și drămuiască atenția cu cea mai mare stricteță. Grea profesie, ce-i drept; însă tânărul Bostandaki, om de spirit și cu educațiunea distinsă, a fost parcă născut a fi cronicar high-life. Cronicele lui, în formă de corespondență, le publică într-un ziar cotidian din cel mai apropiat oraș mare de provincie.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Uite, primăvara reînvie și toți pomii au flori de hârtie.
Cerul e sumar ca un decor. Arăturile sunt pline de noroi.
Vino, vreau să ne plimbăm și noi. Poate crezi în declarații de amor.
Cântecul atât de monoton zârâit în sârme de telefon.
Salcia imobilă cu ciucuri înflorește.
https://blog.revistaderecenzii.com
din Contemplaţii, Cartea întâi
Îţi mulţumesc, poete! Tu, oaspete divin,
Vii să te-arăţi pe pragul cu lari al casei mele!
Şi nimbul tău de aur, de sacre versuri plin,
Străluce pe-al meu nume precum un cerc de stele.
https://blog.revistaderecenzii.com
Într-o zi de vară, lină, călduroasă,
Răspândind în vale umbră răcoroasă,
Frunzele pe arbor vesel dănţuiau
Şi cu zefiraşii astfel se şopteau:
Dulce e viaţa frunzelor, când ele,
De rouă lucinde, mândre, tinerele,
Lumea înverzesc
Şi o răcoresc.
https://blog.revistaderecenzii.com
Un strein prost într-o vreme în România viind,
Şi două-trei româneste ca să înveţe dorind,
Cătă şi îşi tocmi slugă din sate pe un român,
De calul lui să-ngrijească, fiind el tare bătrîn;
Ş-ntr-o zi sluga văzându-l neîncetând de oftat:
– Pentru ce oftezi, stăpâne? îndrăznind l-a întrebat.
Streinul oftând răspunse: – Ah, nu ştii tu, be Ivan,
Era să spunem la tine de mult, e! încă de an,
Este una Măriuţa, dincolo de Vladu-Lat,
Eu mult iubeşte la dânsa şi me ranit na ficat;
– Dar ea te iubeşte oare? l-a-ntrebat sluga cel prost.
El, oftând iar, îi răspunse: – Ama eu-ncolo n-a fost,
Tovaroş a spus la mine că este pre mult frumos,
Eu n-am văzut, dar văz poate, dacă este sănătos.
https://blog.revistaderecenzii.com
Sub lumina discretă a lămpii, Generalul Villara era gata să adoarmă, cu jurnalul în mână. Strâns în uniforma sa de cavalerie, croită după reglemente, de-abia putea îndoi picioarele de la genuchi: de aceea le ținea mai totdeauna întinse, iar acum, mai întinse decât oricând, intrând cu vârfurile cismelor sub canapea.
— Iorgule, ce faci !
El tresări, adunându-și ochelarii de pe jos:
— Nu mai e chip să găsești un om cum se cade. Toți și-au schimonosit numele: fiindcă s’a potrivit la unul de talent, patruzeci alții vin să ne ambeteze cu moftologiile lor: „Delaurlați, Delafurceni, Delahingheri„. Și-s toți poeți pesimiști, Domnule, și cu lamentații prin prejur! D’apoi și când ți-i prind la voluntariat! Umflă-l Mitreo!.. că-i de ăi cu „delafurceni”. Scurt comanda!.. Apoi se sculă, se scutură de somn și de îmbâcseală, își încheiă tunica și eși zicând :
Continuă să citești