https://blog.revistaderecenzii.com
din volumul „Petrarca-Sonete”- traducere de Lascăr Sebastian (Editura Tineretului-1959)
Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită
Îşi plînge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăş,
Văzduhul şi cîmpia le umple iar şi iarăş
Cu melodia-i tristă şi-atît de iscusită.
Şi parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plînge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Şi doar de mine însumi mă plîng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zînă şi Moartea n-o înfrînge.
https://blog.revistaderecenzii.com
Când a încetat ninsoarea, păpușa cu Abecedarul nou la subțioară, apucă pe ulița care ducea la școală: mergând pe drum își făcea în cap tot felul de planuri unul mai măreț decât altul. Și vorbind cu el însuși, zicea:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
volumul de poezii „Mickiewicz”, traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959)
Mâncă, trag din pipă, toarnă,
Jocă, râd, petrec, fac gură,
Crâşma doar că n-o răstoarnă
Cu a lor chiuitură.
Stând ca paşa-n cap de masă,
Mâna-n şold Tvardovschi-şi pune,
Strigă: „Lume, fii voioasă!”
https://blog.revistaderecenzii.com
Constantin Cantemir s-a născut în anul 1612 de la Mântuirea lumii, în luna noiembrie, <ziua> a opta, părinți fiindu-i Teodor Cantemir și Maria în satul părintesc numit Silișteni din ținutul Fălciului, așezat pe râul Ilan. Iară părintele său, Toader, coborâtor din vechea stirpe a Cantemireștilor, a fost fiu al lui Nestor, nepot al lui Vasile, strănepot al lui Iban, din strămoșii Grigore și Toader Cantemir, cu porecla mai nouă ‘Silisteanul’, care, primul dintre Cantemireștii de la Crâm, a trecut sub steagul lui Hristos în anul 6951 <de Ia Facerea> lumii, pe vremea lui Ștefan-Vodă, zis cel Mare. Părintele lui Constantin-Vodă,
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Un om la lemne mergând
Şi carul în drum frângând,
Ca şi alte dăţi l-a dres
Şi la casa sa a mers.
Copilul sau alergând
Şi carul frânt dres văzând,
Îl întreabă: „Taică! dar
Cine-ţi drese carul iar?”
Tatăl său răspuns i-a dat:
„Eu, fătul meu, cine alt?”
„Apoi cine te-a-nvăţat?”
Copilul iar a-ntrebat.
„Nevoia, copilul meu,
Ea ştie ce nu ştiu eu”
https://blog.revistaderecenzii.com
PARADIS PIERDUT (Fragment)
John Milton
Cartea I
De-a Omului primă nesupunere, și fructul
Acelui interzis copac al cărui gust de moarte
Aduse moarte în Lume, și tot necazul nostru,
Cu dorul Edenului, până un Om mai înalt
Ne readuse, redând tronul de har,
Cântă, Muză cerească, cum, pe vârful tainic
Al Orebului, ori Sinai, ai inspirat
Acel cioban ce primul învăță alesul grâu
https://blog.revistaderecenzii.com
Păpușica, de-abia își astâmpără foamea, și începu să plângă și să se scâncească, cerând o pereche de picioare noi. Însă Geppetto, ca să-l pedepsească pentru ștrengăriile făcute, îl lasă ca să plângă și să se vaite o jumătate de zi apoi îi zise:
— Pentru ce să-ți fac alte picioare? Ca să te vad ca-mi fugi iar de acasă?
— Îți făgăduiesc răspunse păpușica sughițând ca de azi încolo am să fiu cuminte.
— Toți copiii zic așa când au ceva de cerut, adăugă Geppetto.
— Îți făgăduiesc c-am să mă duc la școală, c-am sa învaț și am să mă fac model de băiat.
— Toți copiii când au ceva de cerut, îndrugă același basm.
— Dar eu nu sunt ca alți copii! Eu sunt mai bun decât toți, și nu mint niciodată. Îți făgăduiesc, dragă tată, c-am să m-apuc de un meșteșug, și am să fiu mângâierea și sprijinul bătrâneților dumitale.
https://blog.revistaderecenzii.com
Biata păpușă cu ochii lipiți de somn, nu băgase încă de seamă că picioarele îi erau arse; așa că îndată ce auzi glasul tatălui său, se rezemă de un scaun ca să se ridice și să tragă zăvorul; însă după câteva zvârcoliri zadarnice, căzu întins pe pardoseală. Și în căderea lui, făcu atâta zgomot, ca și cum ar fi căzut din pod un sac cu nuci.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Povestea noastră e nobilă și-amară
Precum o mască crudă de tiran,
Nici dramă magică ori temerară,
Nici vreun detaliu inutil sau van
Nu ne fac dragostea duioasă și banală.
Și Thomas de Quincey din opiu bând
Otrava dulce și înșelătoare
La biata-i Anna se ducea visând.
Să trecem, trecem, toate-s trecătoare,
Voi reveni aici cât de curând.
Ah! Amintirea-i corn de vânătoare
Cu sunet lung pierzându-se în vânt.
Traducere de Petru Dincă
Sursa: https://poetii-nostri.ro/
https://blog.revistaderecenzii.com
Și-a mai trecut o vreme, și zeci de vremi, și sute
Și mii de vremi, pe număr, în șir, nemaiștiute.
Puterea-nscăunată a stăpânit cu jugul
Popoarele, pământul, gândirea și belșugul.
N-ajunse-n luptă omul să biruiască firea
Că trebuie să intre-n război cu stăpânirea.
De cum pășește insul din treapta lui afară
Nu mai e om ca tine, ci se preface-n fiară,
Și ins pe ins apasă îndată ce se suie,
Și-l răstignește-n cuie,
Și neamuri și popoare și mii de ani, întregi,
Au fost ținute-n lanțuri de slugi de regi și regi.