https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Surorei mele

Copii eram pe-atunci, copilă,
Copii drăguți, copii vioi;
Ne cocoțam printre cotețe,
Dormeam în paie amândoi...

Iar oamenii veneau afară
Când noi cucurigam drăcoși,
Și ei credeau de bună seamă
Că este cântec de cocoș...

Cu lăzile din curtea noastră,
Grămadă una peste altă,
Întruchipasem noi o casă:
Gospodăria laolaltă...

De prin vecini bătrâna mâță
Ne cerceta-n răstimpuri dese,
O-ntâmpinam cu plecăciune,
Rostind cuvinte ne-nțelese.

Ba o-ntrebam de sănătate,
Politicoși, care de care;
De-atunci, la câte mâți bătrâne
N-am pus aceeași întrebare!

Ba stam adesea la taifasuri,
Ca doi bătrâni din vremi uitate,
Ne tânguiam că-n vremea noastră
Erau așa frumoase toate;

Că dragostea, credința, cinstea
Pe zi ce merge, tot dispar,
Și cât de scumpă e cafeaua,
Și banul cât e azi de rar!...

S-a dus copilăria noastră,
Și toate-s de vârtej furate —
Și bani, și vremuri, și credință,
Și cinste, și iubire — toate!...
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

https://blog.revistaderecenzii.com

Mai dinainte decât temeliile Vavilonului ^[1] a să zidi și Semiramis într-însul raiul spândzurat ^[2] (cel ce din șepte ale lumii minuni unul ieste) a sădi și Evfrathul ^[3] între ale Asiii ape vestitul prin ulețe-i a-i porni, între crierii Leului ^[4] și tâmplele Vulturului ^[5] vivor de chitele și holbură de socotele ca aceasta să scorni. Leul dară de pre pământ (carile mai tare și mai vrăjmașă decât toate jigăniile câte pre fața pământului să află a fi, tuturor știut ieste) și Vulturul din văzduh (carile precum tuturor zburătoarelor împărat ieste, cine-și poate prepune?) în sine și cu sine socotindu-să și pre amănuntul în samă luându-să, după a firii sale simțire așe să cunoscură, precum mai tari, mai iuți și mai putincioasă dihanie decât dânșii alta a fi să nu poată.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ferice de omul ce n-a merge
    În sfatul celór fără de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
    Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
    Și-n legea lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvăța de zî, de noapte,
    Să-i deprinză poruncile toate.
Și va fi ca pomul lângă apă,
    Carele de roadă nu să scapă.
Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,
    Ce pre toată vremea va sta verde.
Și de câte lucrează i-sporește,
    Și agonisita lui va crește.
Iară voi, necurațâi, ca pleava,
    De sârg veț cunoaște-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
    Vă veț duce cum să duce pravul,
Și cu grâul n-iț1 cădea-n fățare,
    Ce veț fi suflaț cu spulbărare.
Și la giudeț nu vă s-afla locul
    Să vă sculaț, ce-ț<ref>Ce veți.<ref> peri cu totul.
Nici păcătoșii din direapta
    Vor fi cu direpții să-ș ia plata,
Că celór direpț Domnul le vede
    Toată calea din scaun ce șede.
Și calea păgânilor cea strâmbă
    Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă.

PSALMUL 2

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Umbrești culmi repezi, largi singurătăți,
Dar nu-mi ești drag, întunecat stejar:
Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari
Pustiitori de tronuri și cetăți.

https://blog.revistaderecenzii.com

Mă duceam spre atelier, să-l văd pe maistru. De când am început lucrările la Snagov, îl întâlnesc rar. M-am decis să nu mai vin în oraș decât o dată pe săptămână, sâmbăta. Altfel va fi greu să termin până în septembrie.

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe deal stă vechea cetățuie,
Popas din tainice visări,
Arare vreun drumeț mai suie
Spre dînsa strîmtele cărări…

De veacuri zace-n părăsire
Cetatea unde-un voievod
Își doarme somnul în neștire,
Cu credinciosul său norod…

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Se vede sărman, ocolit cu dispreț
Și fruntea și-o-nclină — în ciudă?
Dar noi ne mândrim și-o-nălțăm mai măreț,
Și-aceasta doar numai în ciudă!

În ciudă și numai în ciudă,
În ciuda atâtor mizerii ce sânt,
Nimic nu e rangul decât un cuvânt,
Și omul e aur — în ciudă!

https://blog.revistaderecenzii.com

V

În dimineața plecării la seceriș, Birică pricepu în sfârșit ce era cu Polina la ce se gândise ea în ziua aceea când, întorcându-se de la văgauni cu pământ, spusese că au să-și ridice casă fără să vândă nici un fel de jumătate de pogon: nici mai mult, nici mai puțin decât ca întreaga familie să meargă cu ea la seceriș pe locurile ei, să pună astfel mâna pe grâul de pe pământul care i se cuvenea de la părinți și din vânzarea lui să-și ridice casă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe Șerban-Vodă în sus, de unde încep a se rări casele, automobilul provoacă oarecare senzație, ca într-o mahala de provincie. Se văd capete curioase la geamuri, se aud porți deschizându-se în urma noastră, se iau pâlcuri de copii după noi. „Mergeți spre crematoriu?”, l-a interpelat pe șofer o femeie proptită în pragul casei. „Mergem la dracu’ să te ia”, i-a răspuns el furios de gropile în care tocmai intrasem.

Maidanul se deschide pe stânga, trist, murdar, cu lăzi sparte, vechituri, cutii de tinichea, movile de gunoi arzând mocnit. Pe alocuri, un petic de iarbă, care a rezistat începutului de noiembrie, un pom pe jumătate desfrunzit, un dulău fără treabă.

https://blog.revistaderecenzii.com

IV

În ziua când Boțoghină îi dăduse fiului său secerea în mână, băiatul, care avea atunci zece ani, se uitase la tatăl său nedumerit:

— Și de cai cine o să aibă grijă? întrebase închipuindu-și că problema cailor e fără soluție.

— De cai o să aibă grijă Irina, răspunse tatăl cu simplitate.