https://blog.revistaderecenzii.com

,,Ei, și ce vrei să-ți fac eu”.De două mii de ani, pag. 45

Am citit de nenumărate ori această prefață și mi-a fost greu să disting unul câte unul toate vârfurile de cuțit ce străpung prin ea cartea care i-a fost încredințată.

E un act global de nedreptate. Sub apăsarea lui, problemele și argumentele puse în joc se șterg și se pierd. Până a numerota punctele de discuție, până a desprinde frază cu frază ideile și a le izola de corpul celor 19 pagini, rămâne o impresie totală de cenușă și de moarte. Pe urma ei, se poate discuta la nesfârșit…

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Pe nouri luna strălucește,
O uriașă portocală,
Aruncă peste marea sură
Dungi sclipitoare de beteală.

Pe maluri rătăcesc și-s singur,
Se sparg la maluri albe valuri,
Și parcă șoapte dulci mă cheamă
Din valuri ce se sparg la maluri.

https://blog.revistaderecenzii.com

Se spune că prefața d-lui prof. Nae Ionescu la volumul De două mii de ani al d-lui Mihail Sebastian e o caldă și vibrantă pledoarie antisemită.

Dacă lucrul e adevărat, suntem curioși să aflăm motivele persistenței d-lui Sebastian, care a ținut ca volumul să nu apară fără prefața d-lui Nae Ionescu. Sau – doamne ferește – d. M.

Sebastian a devenit antisemit? „Facla”, anul XIII, nr. 1015, 23 Iunie 1934 După cum se știe, romanele evreiești au un anume curs pe piață. Le citesc și evreii – cu interes –, le citesc și creștinii – din curiozitate. Informați asupra acestui fenomen literar, ce s-au gândit rasiștii? Ce ar fi să folosim vehiculul romanului evreiesc pentru o difuziune mai eficace a ideologiei rasiste? Zis și făcut! Au căutat și găsit un scriitor evreu – Mihail Sebastian; au căutat și găsit un editor evreu – Ciornei; au căutat și găsit un titlu specific evreiesc – De două mii de ani – și, la adăpostul acestui triplu blindaj iudaic, au lansat o bombă. Care? Prefața dlui Nae Ionescu.

https://blog.revistaderecenzii.com

Slavă ţie, stea curată
Voie bună pe pământ
Astăzi te simţim aproape
Sol din Rai cu soare sfânt.

Vraja ta aduce iară
Pe popor lângă popor
Toţi pe lume fraţi noi suntem
Când apari uşor în zbor.

https://blog.revistaderecenzii.com

Doamne, când câmpu-i îngheţat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace…
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc şi mare,
Frumoşii corbi fă-i să coboare!

Ciudate oşti de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranşei, şi gropi, şi şanţuri,
Abateţi-vă-n negre lanţuri!

https://blog.revistaderecenzii.com

Când m-am întors, în 1931, de la Paris, unde mă trimisese el să studiez, primul lucru pe care i l-am spus profesorului a fost acesta: „scriu o carte evreiască”.

Vestea nu l-a surprins. Nu suportasem niciodată nici o umbră de echivoc asupra calității mele de evreu. Nae Ionescu o știa prea bine, el, care detesta orice compromis și, îndeosebi, pe acesta.

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. de Șt. O. Iosif

Legănat ca-n vis de valuri
Și cu ochii către cer,
Stau culcat într-un ungher
Din cabina-ntunecată.

Caut dus prin ferestruie
Sus, la spuza cea de stele,
Ochii dragostelor mele, —
Legănat ca-n vis de valuri.

https://blog.revistaderecenzii.com

Când am pornit cu mult avânt pe-un drum
Pe care îl urmez, ați râs de mine.
Dar eu urmez și-acum același drum,
Cu ochii duși în zările senine.

Îmi urmăresc și-acuma drumul meu
Pe care pas de om nu-i pomenit,
Și de prăpăstii m-am ferit mereu
Oricât de mult m-ar fi ademenit.

https://blog.revistaderecenzii.com

Iar dacă d. Nae Ionescu mi-ar fi răspuns grav ca un profesor, dacă ar fi încercat să-mi facă teorii și să-mi schițeze o predică solemnă, i-aș fi spus: — Las-o dracului, șefule! Să nu mă duci cu zăhărelul, că nu se prinde! Vezi de altul…

Tudor Teodorescu-Braniște

Pe profesorul Nae Ionescu l-am văzut prima oară la Brăila prin 1923 sau 1924, la o conferință. Vorbea, într-un ciclu al Ideii Europene, despre criza religioasă în Germania, dacă țin bine minte. Eram în clasa a cincea de liceu și toate acestea mi se par astăzi nesfârșit de îndepărtate.

https://blog.revistaderecenzii.com

XV

Pe la începutul lui august, într-o după-amiază, Anghelina lui Boțoghină stătea în mica ei bătătură și trăgea pe războiul de țesut niște urzeală de cânepă. Vatică o ajuta să învârtească sulul, iar Irina ședea ca greutate pe scara de la pod de care se lega de obicei urzeala de țesut.

— Aștezău! strigă cineva la poartă, adică „așa să vă ajute Dumnezeu“ și Anghelina răspunse fără să se uite:

— Mulțumim dumitale!