https://blog.revistaderecenzii.com

Îl remarcasem pe domnul Viorel Onilă la o lansare de carte, apoi l-am revăzut în aceeași sală a Bibliotecii Aman din Craiova, în calitate de autor al volumului Amintrile de lângă noi, la prezentarea acestuia publicului din Bănie. Prima impresie contează, rar e înșelătoare. Un observator discret dar atent la detalii, cu o candoare dezarmantă, ședea pe rândul de lângă geam al Sălii Dinu C. Giurescu. Aveam să aflu mai apoi citindu-i cartea că la școala din Curtișoara ședea în rândul de la geam, locul de la geam. Ca un fil conductor, o coincidență ne unea copilăria, revăzându-mă aidoma în rândul de la geam, banca de la geam. Amintiri, oameni, întâmplări, toate au survenit în memoria afectivă a autorului mai pregnant și cu dorința de-a le strânge și oferi publicului, după un hop vital. Ieșit învingător din lupta cu doamna cu coasa, a simțit nevoia de a-și deschide sufletul și bucura de viață asumându-și trecutul așa cum a fost. Cu trăiri intense, emoții, frustrări, năzuințe etc. Am recunoscut în proza sa anii copilăriei și tinereții noastre în peisajul oltenesc, perioada dinainte și imediat după Revoluția din 1989. Istoria unei țări se scrie cel mai fidel prin oamenii ei, prin evocarea episoadelor de viață din copilăria, tinerețea și maturitatea lor. Contează mult descrierile, povestirile, revizuirea trecutului prin astfel de mărturii.. S-au dat pământurile înapoi, hai române, muncește-l! La vreo doi ani s-au făcut asociațiile, …și-au înscris pământurile...Spicuiesc aici la întâmplare din povestirile autorului.  În 2009 se turau motoarele pentru un nou mandat plin de promisiuni. Interviul luat de televiziune unui rudar este oarecum înduioșător, dar și evocator pentru o stare de fapt, căci singura lui avere era cosorul și briceagul. Deși a îmbrățișat o profesie tehnică, autorul are har narativ, iubește viața ce i s-a dăruit și o redă nu doar prin cuvânt, ci și prin culoare, pictura fiind un Violon d’Ingres. Proza sa emoționează iar lucrările îl reprezintă. Amintirile sale ne-au marcat și pe noi într-o anume măsură, acel trecut contribuind la destinul nostru. Anumite trăiri au lăsat cicatrici rău vindecate, episoadele descrise fiind inacceptabile în prezent, atât în școli dar și în societate. O viață-o operă. Autorul e un patriot al faptelor, nu doar al vorbelor. În Amintirile de lângă noi  lumea e descrisă cu-n realism ce include accente pitorești, dramatice, adesea umoristice.

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cum altfel s-o numesc pe doamna profesor Magda Buce Răduț, după ce mi-a căzut în mână albumul „Ion Țuculescu la Craiova”? Căci termin de citit conținutul acestuia și-mi amintesc că nu demult se străduise și reușise să editeze alt album, dedicat Craiovei, remarcabil album de colecție. Și sfârșesc prin a o compara pe autoare cu-n Cerber în versiune feminină. Un Cerber al valorilor culturale și de patrimoniu ale orașului. Năvalnică aduce aminte mă cuprinde! O revăd pe autoare pe vremea când era profesoară la Liceul de muzică și Arte plastice din Craiova, LMAP. Frumoasă, impunătoare în ciuda tinereții, dădea dovadă de-o exigență vădită față de valori și față de…ținuta elevilor. Cerberul în iarbă veghea deja pe-atunci la disciplina ce trebuia respectată; a fost prima și ultima dată când am fost trimisă acasă de la ore, pe motiv că nu aveam ținuta reglementară.  Mă zărise pe holul liceului, aveam ciorapi ¾ colorați și dacă alți profesori trecuseră cu vederea acest element vestimentar, ochiul său vigilent nu rămăsese indiferent. Astăzi, peste decenii, regăsesc cu admirație pe cea care s-a dedicat nu doar vieții de dascăl ci mai cu seamă punerii în evidență a valorilor cultuale. Craiova e orașul căruia îi dedică energia și dragostea, prin toate acțiunile sale legate de artă, artiști etc. Dânsa face parte din speța omului implicat nu doar  în munca sa, ci și în societate, e omul cu conștiința agitată care se întreabă dacă a făcut ceva, dacă a făcut îndeajuns, dacă implicarea sau dăruirea a fost suficientă sau nu, fiind omul activ, pozitiv. Și am convingerea că doamna Magda Buce Răduț își face o deviză din a educa generații, știind că educația frumosului nu-i altceva decât educația sufletului și un suflet implicat creează suflet mai departe. Mulți cred că „darul perfecțiunii ucide”. Dânsa e perfecționistă prin ce întreprinde și cu siguranță această ardoare a perfecțiunii sale e un soi de fericire, o reciprocă cu publicul cititor și cei ce o înconjoară. Și fericirea e viață.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pare un stolnic, emană eleganță în gestul detașării când  își privește lucrările în care-a prins tumultul vieții cu forța concentrării spiritului. Artistul vede ce alții nu văd cu ușurință: aroma florilor distilându-se sub soarele blând,  armonia orizontului cu fericire calmă și adâncimi ce ascund muzica infinitului și ritmurile cosmice, sobrietatea eternității sau tristețea vremurilor. E martorul clipei și în tainița sufletului său privește nostalgic spre vatra caldă, locul acela sfânt unde-a văzut lumina zilei.  Sânul mamei, oblăduirea cerului înghețat de lumina lui ianuarie, l-au inspirat inconștient atunci când iernile sale deveniseră subiectul predilect și aveau o voluptate mistică de alb nemărginit, pudrat și diafan, în care doinea șoptit amintirea copilăriei. S-a învăluit în lumină și cugetul său s-a umplut de muzică, dansând apoi treptat valsul vieții, cu forța concentrării, cu dorul aventurii, cu singurătăți tragice și căderi, cu zborul și jertfa cerului albastru al tinereții, cu revolta creatoare, cu gustul amar al sfredelitoarelor experiențe și trăiri, cu puterea omului truditor îndrăgostit de dorul perfecțiunii, cu-n nobil egoism ce-l arde și-l transpune vijelios și interiorizat la maxim. Emoția artistică l-a însoțit permanent, creația sa e experiența vieții transpusă în culori. Fericirea adevărată a simțit-o mereu în muncă, în creație ca formă subtilă de revoltă împotriva vulgarității și mediocrității.  Prin perfecționare și-a făurit  forma sa de independență.  O transpunere vijelioasă a chinurilor și satisfacțiilor, având mereu grijă pentru execuția artistică, pentru lumina ce cade măiestrit în pânzele sale, transfigurată, cu soarele ce devine plin, magic, când ploile- s colorate și haloul sufletului se imprimă cu fiecare decadă mai mult în gama coloristică ce se intensifică treptat. 

https://blog.revistaderecenzii.com/

Expoziția „De profundis” a pictorului Victor Ceban

La Galeriile de Artă Ploiești poate fi vizionată Expoziția „De profundis” a  pictorului basarabean Victor Ceban.

Cronică la Spectacolul cu piesa „Alice nu ştie să moară”  al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova
de Gheorghe Truţă
după “Jurnalul” lui Alice Voinescu
Regia: Mircea Cornişteanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vrea tot din ce îi poate oferi viaţa! La 63 de ani, pe scenă la Vedeta populară

Ultima ediție, înainte de semifinala sezonului 5, a emisiunii realizate de Iuliana Tudor va fi cu noroc doar pentru unul dintre cei cinci concurenţi talentați care urcă pe scenă la Vedeta populară. Ultimul semifinalist se alege duminică, 13 decembrie, de la 21.00, la TVR 1.

https://blog.revistaderecenzii.com/

„Un fleac, m-au ciuruit” –  Cu mâinile curate – în 12 decembrie, la TVR1

Din această săptămână, în fiecare sâmbătă, de la ora 21.10, la TVR 1 vine Sergiu Nicolaescu cu seria de filme „Comisarul”. Având dublul rol de regizor şi protagonist, Sergiu Nicolaescu, cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile, semnează cele cinci lung metraje de acţiune ale seriei: „Cu mâinile curate”, „Ultimul cartuş”, „Un comisar acuză”, „Revanşa” şi „Duelul”. Sunt filme de referinţă pentru genul filmelor poliţiste româneşti, care au creat o galerie de personaje antologice precum: comisarul Miclovan, comisarul Moldovan, dom’ Semaca, Lăscărică, Paraipan, Limbă.