Temeritate. Cronică* de carte de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 8 / 2024

După cum își susține pretenția în cea mai recentă carte a lui, Poemele de dincolo de poem (Editura Școala Ardeleană, Cluj – Napoca, 2024), Ioan F. Pop îndrăznește să pătrundă dincolo de granițele poeziei, într-un spațiu ce se sublimează de obicei și care, în mod inevitabil, trebuie să se învecineze cu alte tărâmuri, inspirate din surse diferite și nebănuite. Aceste surse sunt ca niște enigme dibuite de mâinile „care cerșesc” vechi asfințituri, mâini pentru care obiectele strălucitoare, capabile să reflecte chipurile oamenilor, au încetat să mai existe: „spasmele reîntoarcerii în luciul vechilor întâmplări, / noapte după noapte, zi după zi, ca într-o respirație a abisului. / din oglinzi se ridicau aburii altor prezențe îmbrăcate pe dos. / din turnuri ne chemau vocile împrăștiate de vânt, / am fi plutit încă în apele somnului, în vaierul din adânc” (chipurile nu se mai oglindesc în nimic).

Continuă să citești

Evitarea ca modalitate de a scrie. Cronică de carte semnată de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 8 / 2024

Tipărirea cărții lui Virgil Dumitrescu, Titluri fără titluri (Editura Napoca Star, Cluj – Napoca, 2024), se remarcă prin ineditul său, întărind ideea enunțată de titlu: denumirile poemelor sunt abia lizibile, de parcă textele nu ar deține titlu, lăsând impresia că fiecare cuvânt se află într-o continuă căutare a propriei identități. Această caracteristică tipografică subliniază esența unei creații ce se detașează de convențional, prin faptul că autorul vrea să lase în urmă semantica titlului și să respire mai pe larg, în conținutul propriu-zis al textului.

Continuă să citești

Drama Paracliserul, la o nouă lectură. Articol* de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com

*Articol apărut în revista „Scrisul Românesc”; Nr. 7 / 2024

Paracliserul, una dintre piesele de teatru scrise de Marin Sorescu, face parte, alături de Matca și Iona, din trilogia Setea muntelui de sare. Paracliserul, adică un ajutor de preot care se ocupă de întreținerea bisericii și de pregătirea slujbelor religioase, devine o figură simbolică pentru omul simplu, care vede dincolo de aparențe și care meditează asupra marilor întrebări ale vieții.

Continuă să citești

Dan Ionescu: Vivat poesia!*

https://blog.revistaderecenzii.com

*Text apărut în revista „România literară”

Dion, oraș antic, situat la poalele Olimpului, oglindește respectul pe care grecii îl aveau pentru zeii lor. Explorarea sitului arheologic este aidoma unei călătorii fascinante prin istorie, cu vestigii bine păstrate ale teatrului antic, templelor și băilor publice. Muzeul Arheologic suplimentează această incursiune în trecut cu artefacte admirabile, care ilustrează viața cotidiană și religioasă a vechilor locuitori.

Leptokarya, pe de altă parte, este o stațiune litorală modernă, situată pe malul Mării Egee (unde muntele se întâlnește cu marea).

La turnir, sub straja lui Zeus, s-a citit poezie de cel mai înalt nivel. Încă în brațele muzelor, Grecia a știut să asculte.

Continuă să citești

Dan Ionescu: Poezia de limbă română din Israel

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică de carte apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 6 / 2024

Publicul din țară nu este, în general, familiarizat cu activitatea literară desfășurată în limba română în Israel. Astfel, Ion Cristofor își propune să ilumineze un segment cultural important, dar adesea trecut cu vederea, contribuind semnificativ la cunoașterea și aprecierea literaturii românești din diaspora israeliană. În lucrarea sa, O istorie a literaturii de limbă română din Israel (Editura Napoca Star, Cluj – Napoca, 2023), structurată în două secțiuni distincte – Poeții și Poezie și Umor –, sunt prezentați, în ordine alfabetică, peste cincizeci de autori, ale căror repere de creație sunt tratate cu fină acuitate de către Ion Cristofor.  

Continuă să citești

Deschizând uși literare. Cronică de carte, semnată de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Cronică apărută în revista „Ramuri”, Nr. 4 / 2024

Masa plăcerii – o parafrază (după Masa tăcerii, celebra lucrare a lui Constantin Brâncuși) care sugerează agrementul spiritual pe care autorul l-a cunoscut în compania conlocutorilor lui – este cea mai recentă apariție editorială a reputatului jurnalist, Cristian Pătrășconiu. Această carte (Editura Universității din Vest, Timișoara, 2023) este o colecție de conversații cu unele dintre cele mai reprezentative figuri literare „ale Republicii Literelor din afara României”, după cum subliniază autorul în Cuvânt – înainte.

Continuă să citești

Dan Ionescu: Poeme publicate în revista „România literară”, mai / 2024, pg. 8

https://blog.revistaderecenzii.com

Cetatea lui Dumnezeu 

Dumnezeu a avut grijă,
de la început,
să adăpostească bunurile care-l bucură pe El,
într-o cetate, căreia i-a pus sigiliu viu la poartă - vocea Lui,
care, in fața hoțului, rostea să stea deoparte,
pentru că nu are voie, decât prin credință,
să pătrundă acolo, dar, vai! când am încercat și eu,
după îndelungi rugăciuni și post,
mi-a pus un străjer mâna în piept: I-auzi, că nu am voie!
Un rând în plus la rugăciuni îmi mai trebuia...
Nu m-am mai întors în colibă, mi-a fost greu.
Am preferat să pătrund prin vicleșug, precum Ulysses.
-Hei, Tu, Dumnezeu! Mă retrag de îndată...
Am mințit,
fără să fi știut că vorbele mă vor da îndărăt mulți pași,
față de poarta mirajului stelar.
M-am trezit, împins de-o forță mută, într-un gol întunecat,
dar în minte, aveam strălucirea cetății de care m-am depărtat.
Minciuna pe care o rostisem instantaneu
(fiind spontană, nu recunosc să-mi fi aparținut),
după imboldul căpătat, în urma stopării brutale,
mi-a dat brânci într-un loc fără soare - bănuiam
că nu aveam să mai văd răsăritul,
dar am socotit că sunt în vecinătatea apusului cald de vară,
lângă templu... M-am încurajat!
O sclipire de înger în cosmosul unde păream a fi - aripa
i-a strălucit cât o albină –
mi-a adus aminte de ceea ce mai aspiram să obțin: aur!
Ori, să-mi fie iertat,
râvna aceasta era înspre un păcat, al lăcomiei,
de aceea m-am trezit propulsat la o distanță mai mare decât m-aș fi așteptat
față de cetatea lui Dumnezeu, de care mă apropiasem, întrucâtva.

Și-am luat-o de la capăt...
Mi-am cerut traiul obișnuit înapoi și mi-a fost dat,
cum muncitorilor, masa, de către omul care i-a angajat.
Prin sărutarea icoanelor, am început să mă ridic.
Între timp,
cât a durat să mă adun,
mai furam cu ochii lumina, pe înserat,
din geamul caselor de la drum,
am purtat trofee în suflet,
precum umbra femeii trecând prin fața lumânării.
Când iar m-am prezentat la cetatea cu daruri,
mi s-a reproșat că am fost tentat să mor din dragoste,
de-a dreptul.







Bogăție


Am strâns toate imaginile de pe lângă mine, în creier,
ca într-o cutie,
astfel încât nici măcar un strop din câte poate oglinda reflecta
nu mai am energia de a-l susține în inimă
și-n ochii mei atotcuprinzători,
însă rămâne setea de toate pe care nu le văd și aș vrea,
care lucește în ființă mai puternic decât soarele
pe care ni l-ai dat pe boltă drept reper de foc fără zăbavă
și de inimă vie care nu seacă niciodată - aceasta mă mistuie...

Înzorzonat de lacăte și chei,
ai mai umblat, Doamne, prin zare, ca Făt-Frumos.
Când te gândeai la ce simți despre lume,
întorcându-ți privirea spre Tine,
spre miezul de energie care te ține viu în timp,
de la Facere încoace,
am mers la vrăjitoare,
pentru a descânta acele chei - să-ti cadă în nisipul fierbinte
al deșertului
(prin care ți-ai trimis cândva
și fiul să dea răspuns la toate ispitele). Te mai odihnești, uneori,
legând cămila de răcoarea oazei, ca un beduin.
De-ar fi reușit descântecul,
ai fi rămas deschis încercărilor mele
de a te cunoaște pe Tine,
cel care pe Adam l-ai plămădit,
cu palma adunând pulberea plimbată de vânt.