*Cronică apărută în revista „Ramuri”, Nr. 12 / 2019

Dintre vârste, copilăria determină cele mai multe nostalgii, sub a căror presiune debutează volumul Tango tendresse (Ed. AIUS, Craiova), de Eleanor Mircea.

Poem din armată

Coloane de fum susțin depărtarea. 

Nicolae Bălcescu și Alecu Russo. Bicentenar

*Articol apărut în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 9 / 2019

„Pașoptismul este o ideologie culturală care s-a manifestat între 1830 și 1860, având ca punct culminant Revoluția de la 1848. Epoca pașoptistă marchează începutul literaturii române moderne și se caracterizează prin coexistența mai multor curente literare (preromantismul, romantismul, clasicismul, realismul incipient). Revista „Dacia literară”, apărută la Iași în anul 1840, sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu, impune un program substanțial pentru crearea literaturii naționale”.

El contrarreloj del ascensor ascendente

(Trad. Dana Oprica)

Retiré mi dedo del botón, escuchando como suena el mecanismo.

Alguien de más arriba había llamado al ascensor.

*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 8 / 2019

Metacritice (Editura Junimea, Iași, 2018), de Mircea A. Diaconu, carte nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România, secțiunea Cartea de Critică, Eseu și Istorie literară, este elaborată pe trei paliere: Contexte, Ipostaze critice și Două eseuri, trei interviuri.

*Recenzie apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 7 / 2019

În mare parte, volumul Poeme libere (Ed. Gordian, Timișoara, 2018) de Octavian Doclin este consacrat evocării unor personalități umaniste, precum Petru Creția, sau a unor tabieturi presupuse de profesii variate, precum acelea de geamgiu sau de olar. Alternanța între asemenea teme este explicabilă prin voința autorului, reflectată în Mărturisire, de a fi realizat „ultimul volum original de poeme pe care îl public până în 2020, când voi împlini 70 de ani”. Impresia originalității este augmentată prin selecționarea mai multor referințe critice, semnate de Mircea Martin, Mircea Bârsilă, Tudorel Urian, Maria Nițu și Maria Bologa.

*Recenzie apărută în revista „Ramuri”, Nr. 7 / 2019

Între două lumi (Editura Contrafort, Craiova, 2019), de Monica Larisa Manafu evocă, după cum susține și titlul, două lumi, autoarea situându-se la mijloc: una a celor care au fost, alta a celor care vin. Tensiunile trăite de eul narativ sunt incomensurabile, iar pentru a le face față, le transferă în scriitură. Bine ancorată în realitate, prozatoarea descrie, în manieră balzaciană, cu destulă grijă pentru lectori (ca ei să înțeleagă mediul căreia ea îi aparține) camera unde se regăsește fotografia mamei Florentina: „chipul mamei nu-l cunoscusem decât dintr-o fotografie mai veche, pusă într-o simplă ramă de lemn și dată cu o vopsea aurie, ce aducea o strălucire rece, metalică”.

Recenzie* apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 7 / 2019

În Povești de trecere cu noi (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2018), Adriana Teodorescu aspiră la o traversare a timpului, împlinindu-se în iubire. Din Noiembrie, lună generică de schimbare a viziunii asupra lumii – Al. Macedonski însuși începea ciclul Nopților, cu Noapte de noiembrie – , viața autoarei a luat o nouă întorsătură pentru că „am renunțat la citit scris mâncat dormit”. Motivul îl constituie adeziunea la o nouă realitate, cum și-ar dori ea să devină contextul trăit. De fapt, ea intenționează, ca un demiurg, să modifice spațiul, cu accent pe componentele eterne ale naturii – să fie acei stâlpi, invocați de Ch. Baudelaire în Corespondențe, baza noului real, iar ceea ce omul a inventat să apară la scară minimală, ca în Alice în țara minunilor:

*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 6 / 2019, p. 12

Apa de zăpadă (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017), de Grigore Arbore este o antologie lirică, din volumele: Exodul, Cenușa, Auguralia, Poeme, Averse, Stolul de argint, Din toate părțile, Comentariul unui vis și Senza gloria / Fără glorie. Antologia, în prezentarea lui Răzvan Voncu, Mircea Popa și Ion Pop, este însoțită și de numeroase referințe critice „privind unele scrieri și unele inițiative artistice și culturale / științifice ale lui Grigore Arbore (listă selectivă, exclusă orice trimitere la comentarii radio sau în TV)”.

*Cronică apărută în revista „Mozaicul”, Nr. 6 / 2019

Deschiderea romanului Năucul (Ed. AIUS, Craiova, 2018), de Ioan Suciu pare a relua imaginea finală a nuvelei Pisica neagră, de E. A. Poe, cu deosebirea că, de această dată, pisica nu este disprețuită, dimpotrivă, este prezentată ca un animal de companie care dislocă protagonistul de la preocuparea anterioară, lectura unui roman, pentru alta dinamică și mai relaxantă, ca plimbatul pe stradă, cu scop socializant: „Artemie ieși din atelier îmbrăcat frumos și cu pisica-n brațe, dispăru grăbit în croitoria de alături. Îl întâmpină o doamnă între două vârste”. Coincidența de nume dintre interlocutori, care nu-i frapează fiindcă amândoi aparțin unei lumi stranii, și tipul de conversație, de a bate apa în piuă pe seama unor non-subiecte, fixează romanul în proximitatea dezarmantă a pieselor scrise de Eugen Ionescu, precum Cântăreața cheală: „Artemiza! Spuse femeia întinzând o mânuță pe care Artemie o sărută ceremonios, făcând să apară de sub haină pisica la vederea căreia doamna slobozi un țipăt scurt”. Față de Ismail, personajul urmuzian, care știa să ermetizeze propriile ieșiri, Artemie se etalează ca personaj îndărătnic față de alții, descumpănit fiind de primul dialog, pe care l-a purtat cu vecina croitoreasă. Când nu-i hotărât dacă să ia masa, în restaurantul în care a nimerit, chelnerul, pentru a-l determina să comande, îi vorbește despre greutatea procurării hranei de către oamenii din preistorie. De absurd ține vorbirea despre măsurarea timpului prezent ca despre a istoriei în sine. Prin urmare, timpul desfășurării acțiunii este nedeterminat, între personajele urbane ale cărții și acelea din trecutul îndepărtat, fiind o punte de câteva ore: „Spuneți-mi, domnilor, vă mai amintiți dumneavoastră cum, cu arma-n mână, strămoșii noștri mâncau ce puteau și ei ? Și uite așa, timpul a trecut încet – încet și s-a făcut târziu. Cine are, vă rog, un ceas care merge exact?”.