*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 3 / 2019

Istorii (Ed. Școala Ardeleană. Cluj – Napoca, 2017), de Doina Cetea evocă evenimente casnice, trăite pe fondul unei vieți de refugiu, în lumea rurală. Volumul are două secțiuni: Cetice și Umbre, în prima, e surprins cursul vieții de zi cu zi, în timp ce în a doua, sunt amintite figurile unor prieteni dispăruți. Totuși, autoarea nu se regăsește în acest spațiu pentru că mai mult o interesează să elaboreze texte inspirate. Cu alte cuvinte, ea împărtășește ideea lui Nichita Stănescu: „Patria mea este limba română”. În același timp, are mari așteptări de la sine, iar insatisfacția provine din faptul că s-a departajat, aproape iremediabil, de sfatul părinților: „Noaptea mă răsucesc / În așternuturi / Ca pe un pat de urzici / Și-mi aduc aminte cum spunea mama: / «Stai la locul tău și-ți va fi bine» / Sau când mă dojenea tata: / «Dacă nu-ți știi locul, așa pățești»” (Locul cel bun); își permite să experimenteze resorturi variate ale creației datorită ocrotirii pe care i-o asigură natura, într-un mod aproape imperceptibil rațiunii: „M-am învelit în frunze de vie”, „Pământul și iarba îmi șopteau” etc.

Cum își înalță pomii floarea în soare,

ca un pas al fructelor care vin, îndulcite de speranța

de a fi gustate îndelung de gurile care nu mai sunt.  

Dan Ionescu: Absurdul în opera lui I. L. Caragiale, Editura Junimea, colecția Efigii, Iași, 2018, 220 de pagini.

Mențiune: Cartea a avut succes la târgul de carte Gaudeamus, București, 2018.

O noapte furtunoasă: „Iaca, niște papugii…” (Fragmente din carte)

Didascaliile sunt o sursă de absurd. Luând ca atare precizarea: „Jupân Dumitrache (urmând o vorbă începută)”, un regizor, înclinat spre lucru, montează o scenă cu un început înaintea celui preconizat de autor. Astfel, se proiectează pe o pânză, în fundal, un cuvânt, iar personajul, jucat de un actor cu alură de stăpân, se îndreaptă, cu pas rar, înspre fastul proiecției, considerându-se el însuși o continuare propriu-zisă a cuvântului afișat; se diminuează în joc personajul, din condiția de ființă, până la nivelul sintactic, gramatical, de complement direct, de obiect asupra căruia se răsfrânge acțiunea, fără intermediar deviant al ei, dacă vorba începută este un verb. Consecința acțiunii, pretinsă de verbul de pe ecran, va fi gestul actorului care suportă, cu docilitate, ca un obiect, acțiunea fără zăbava de a o mai prelucra. Este nevoie, prin urmare, de un actor de travaliu, și nu caracterizat de ideea că este un geniu.

*Fragmente din lucrarea: Nichita Stănescu într-un nou context, aflată în curs de apariție la Editura Junimea, Colecția Efigii.

Natura se manifestă în ritmul ei, dar pentru a ajunge la împlinire, e nevoie de un impuls.

Unda gândirii, integrată mecanismului teluric, îl impulsionează într-atât, încât locul unui fenomen ca vântul e luat de acțiunea ideii (poetului despre ceva anume, posibil despre imprimarea unui tip sui-generis de sunet) – aceasta e una dintre accepțiile poemului Cântec (C-un gând foșnesc toți arborii mai pur), din volumul Sensul iubirii(1960); alta: numai în grup, arborii dețin capacitatea, care-i face egali unei ființe, de a se învecina metafizicului, de a ajunge să aibă un gând, o intenție: „C-un gând foșnesc toți arborii mai pur”. Rezultatul unui efort hiperbolic, precum foșnirea la un loc, este un semnificat despre o taină.

Cronică literară* apărută în revista „Hyperion”, Nr. 7 – 8 – 9 / 2017

Dan Ionescu – Revenirea la sine prin poezie

de Ștefan Vlăduțescu

Dan Ionescu a debutat în 1995, fiind astăzi un poet matur și recunoscut. Este unul dintre scriitorii semnificativi ai Olteniei literare actuale. Cu volumul Sunt poet în fiecare zi (Timișoara, Editura David Press Print, 2016), acesta trece într-o fază nouă a evoluției sale ca scriitor: etapa controlului inspirației. Începuturile creației sale se aflau sub neliniștea de a vedea diferit lucrurile. De aceste îndoieli, neliniști și întrebări au fost impregnate anterioarele cărți ale lui Dan Ionescu. Traversarea acestor probleme fondatoare ale statutului de scriitor a adus eul liric în marea liniștii în ce privește inspirația și harul poetic. A fi poet în fiecare zi înseamnă a fi găsit una dintre stările de grație ale condiției de scriitor. În concret, starea de a fi poetic constă în aceea că eul poetic se identifică totalmente cu privirea poetică: „Privirea pe care personajul mi-o aruncă (…) / a rezistat și altora înaintea mea, / care au încercat s-o descifreze, / și are același mesaj” (Cu ochii la o pictură).

Continuă să citești →

Lego ergo sum

de Dan Ionescu

Motivele pentru care citim sunt diverse. Când ne formăm în şcoli, lectura ne asigură agilitate în exprimare şi-n gândire, dar şi mulţumire de a fi pe placul părinţilor şi profesorilor noştri.

Continuă să citești →