https://blog.revistaderecenzii.com/

Mici minciuni şi mari adevăruri (II)

Aveam cam 30 de ani când am început să realizez importanţa învăţăturilor primite în copilărie de la bunici şi părinţi (mda, se pare că pricep cam greu…). Nici bunicii nici părinţii nu m-au pedepsit vreodată pentru greşeli sau năzbâtii, ci pentru minciună. Întotdeauna insistau să spun adevărul, iar eu nu înţelegeam rostul unei asemenea conduite – mai ales când vedeam cum ceilalţi copii – ba chiar şi adulţi – scăpau de belele minţind.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Învăluit de aerul cel mai pur,

	Zăresc, în ceață, orizontul obscur...
,
	Acolo, departe,
	ești tu!
	Aud minunatele șoapte,
	ale adorației tale.

	Curând, ceața se va ridica,
	iar orizontul va fi mai aproape.
	Simți-voi mai mult cum mă iubești
,
	Inimile noastre putând să spună:
	O, fericire, tu vei fi STĂPÂNĂ!

Î

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dacă ar fi să mă întâlnesc vreodată cu „Peştişorul de Aur” care îndeplineşte trei dorinţe, probabil primele două ar fi legate de sănătate şi bunăstare – a mea şi a tuturor celor din jurul meu: familie, prieteni, vecini, comunitate, oraş, ţară – chestii dintr-astea, generale…  Dar cu siguranţă cea de-a treia dorinţă ar fi exclusiv pentru mine şi beneficiul meu: şi anume să fiu ferită de minciună. Asta nu înseamnă că aş cere ca ele să dispară sau ca ceilalţi să nu mă mai mintă (asta ar fi ceva imposibil chiar şi pentru minunatul Peştişor), ci mi-aş dori foarte mult ca EU să capăt capacitatea de a discerne imediat, cu acurateţe, fiecare minciună.

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rubrica de enigme

            „Revista de recenzii” și-a propus să inaugureze o rubrică nouă care să cuprindă povestiri enigmatice mai mult sau mai puțin veridice. O primă povestire este despre Enigma Otiliei – celebrul roman al lui George Călinescu.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vorbe-n dodii (II)

Da, viaţa modernă face să dispară vechi expresii româneşti, este un lucru pe care îl resimt ca pe o mare pierdere, dar mărturisesc că există însă o excepţie care mă face fericită. Mă bucur nespus când constat că încet-încet devine uitată denumirea populară extrem de răutăcioasă şi nedreaptă dată unei plante minunate: păpădia.

https://blog.revistaderecenzii.com/

            Cosmin, căci el a avut onoarea de a fi eroul povestirii noastre, avea trei ani în anul 1980, când, împreună cu mama lui, a fost la un spectacol al lui Tudor Gheorghe, la Teatrul Național din Craiova.

https://blog.revistaderecenzii.com/

            Precizări: – eseul este un rod al imaginației mele;

                            – acțiunea se desfășoară într-o zi oarecare de la ora 05.00 până a doua zi la 05.00.

            Am adormit greu și destul de târziu, cam pe la 23.30, în seara de dinainte. Bine că am avut un somn profund. Bine pe naiba! M-am trezit pe la 8.00, când, de fapt uitasem aseară că alarma mea de la mobil, care era setată la 06.30 – nu mai era valabilă, începând cu ora 05.00. Deja trecuse o oră și jumătate de când trebuia să mă trezesc.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Viața … acest miracol universal … e complexă și prezintă multe aspecte (ca să citez o replică celebră din
filmul ,,Filantropica”, spusă de un recuperator). E logic faptul că experiența de viață se acumulează odată cu
trecerea timpului, cu evoluția noastră an de an. De multe ori ne aflăm în valea desnădejdii, scufundați în butoiul
cu melancolie … și, de mai puține ori pe panta crescătoaare a cosinusoidei vieții. Adică viața ne oferă mai multe
momente neplăcute decât plăcute. Este o concluzie la care am ajuns. Poate că mă înșel dar cred că oricare dintre
noi a avut clipe mai bune sau mai puțin bune. Cred că la cei la care clipele fericite sunt mai numeroase se pot
considera destul de fericiți. În fiecaare moment suntem puși în fața unor situații de tot felul.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vorbe-n dodii (I)

Viaţa modernă are efecte nebănuite asupra noastră – şi aici nu mă refer la cele generate de tehnologie, ci la numeroasele expresii româneşti care dispar odată cu cuvintele care le compun. Am constat acest lucru când am auzit un copil admonestat că „nu i-a picat fisa” – întrebând candid: „păi de unde trebuie să pice?”