Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă 
Ce plânge răslețită pe strunele-nvechite,
Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

DISTIHUL CINEI DE TAINĂ

Grăit-a Învățătorul ucenicilor spălați
Un Adevăr etern: ,, – Nu toți sunteți curați!”

Oamenii Mari sunt la fel de mari
Și-n lucrurile mici, făr-a fi …Cezari!

DISTIH – RIPOSTĂ

Spre-a ne goni idiosincrasia – ca scrimera,
Cu ploi, luna Prier schimbat-a calimera!

În căutarea CLASEI PREGĂTITOARE

Colind, pe jos, prin SPAȚIU – un pustiu,
De-atâta Infinit, TIMPUL mă doare…

MATERIA decis-a (chiar nimic nu știu):
– La Școală, să înveți IDEEA salvatoare!

DISTIHUL LUI EOL

Ești încă Zeu, doar pentru-al tău cânt,
Ce …mișcă inimile morilor de vânt!

DISTIH CU GOPO

Atâtea bipede ființe, în realitate,
Respiră ca-n desene animate!

S-a spus adesea că veacul al treisprezecelea al erei creştine a fost cel mai misterios din istoria Românilor. De fapt, secolul al treisprezecelea nu a fost nici mai mult, dar nici mai puţin misterios decât mia de ani scursă între retragerea aureliană din anul 272 şi bătălia de la Posada din anul 1330.

DISTIHUL GENIULUI DE MARTIE

Cerul împlinit-a primăverii chita
Cu a stelelor floare – NICHITA!

ELIXIR FLUID

De când mă știu, înamorat sunt de ploaie…
Să uit nu pot când primordialul fâș