Învățător în Basarabia. Proză, de Ion R. Popa

(Fragment din romanul „Parfum de lavandă”, de Ion R. Popa, Ed. Autograf, 2014, Craiova)

            În a treia zi de când plecase de acasă, Manu a ajuns la Cetatea Albă şi s-a prezentat la inspectoratul judeţean al învăţământului. Era o clădire cu etaj, scări înalte şi ferestre mari; la parter funcţiona o librărie cu ieşire şi vitrină la un capăt al impozantului edificiu, în rest aflându-se birourile şefilor şi secretariatul. A fost îndrumat la unul din adjuncţii instituţiei, cel care se ocupa de noii veniţi din Regat. Era un bătrân rotofei şi chel, vorbind stâlcit româneşte, dar care i-a zâmbit prietenos, l-a poftit să ia loc şi să-şi prezinte dosarul. La răsfoit formal şi s-a oprit doar asupra certificatului cu privire la conduită, atât a absolventului, cât şi a părinţilor. S-a declarat mulţumit, i-a înapoiat dosarul în care a mai adăugat o hârtie semnată pe loc, cu menţiunea că va trebui să-l prezinte şi la plasă, la Vărata, subinspectorului care răspunde de Ţagani.

Continuă să citești

Tânărul învățător pe al doilea front al Unirii. Fragment din romanul Parfumul de lavandă, de Ion R. Popa

Era spre sfârşitul verii. Crângăşenii abia terminaseră treierişul şi urmau să se pregătească de culesul porumbilor şi al viilor. Toamna se anunţa lungă şi frumoasă, după o vară care, de la Sfânta Maria, nu mai avusese ploi. Lipsa acestora, spuneau bătrânii, făcuse ca greierii să aibă „concerte” tot mai susţinute, seară de seară.

Continuă să citești

Din amintirile ultimilor proscrişi. Proză, de Ion R. Popa

         Deşi, calendaristic, vara trecuse şi începuseră să apară semnele toamnei, pe timpul zilei căldura continua să fie înăbuşitoare.

         În faţa secţiei de învăţământ raionale, veniseră încă de dimineaţă câteva zeci de învăţători şi profesori, sau cel puţin pretendenţi pentru asemenea posturi, de toate vârstele, cu speranţa că vor obţine repartiţie la o şcoală cât mai apropiată de Oraş, după cum sperau cei mai mulţi, sau cât mai apropiată de domiciliu, după cum sperau câţiva. Posturi se găseau din plin, aflându-ne în perioada când fuseseră înfiinţate multe şcoli elementare la sate. De aceea, nenumărați tineri, în special absolvenţi de liceu care nu reuşiseră la facultăţi, sperau să prindă un post pentru a nu pierde timpul în van.

Continuă să citești