* Muzeul Naţional de Artă al României oferă un program special de vizitare în data de 5 aprilie, prima zi de miercuri a lunii în care toţi vizitatorii beneficiază de gratuitate. Galeria Naţională, Galeria Europeană şi Spaţiile Istorice precum şi expoziţiile temporare de la sediul central din Calea Victoriei 49 – 53 vor fi deschise în intervalul orar 12:00 – 20:00 care oferă avantajul de a fi vizitate după ora 18:00. Publicul va beneficia şi de o serie de tururi ghidate gratuite susţinute de specialiştii MNAR. Din program:
Prima competiţie majoră pentru înotătorii români, Campionatul Naţional de Înot pentru seniori, tineret şi juniori, se desfăşoară la Otopeni între 5 şi 9 aprilie. Telespectatorii pot vedea concursul în direct la TVR 1 de miercuri până duminică, ora 18.00. Iar la TVR 2, cea mai importantă partidă de volei feminin a anului.
Primăvara, anotimpul renașterii vieții, atât în plan natural, cât și uman, a fost și este asociată cu Marea Înviere a Fiului Domnului și nașterea unei noi concepții despre lume și viață.
Sărbători religioase și profane, practici de diverse feluri, superstiții, creații artistice abundă în calendarul ei, dovada dragostei și a respectului față de Cel Atotputernic, a bucuriei vieții, a dragostei față de cel apropiat, a dorinței unei vieți ferite de lipsuri și necazuri.
1081 – Alexios I Comnenul a devenit împărat al Bizanțului. E a întemeiat dinastia Comnenilor, ai cărei reprezentanți vor conduce Imperiul Bizantin mai bine de un secol.
1459 – Ștefan cel Mare a semnat un tratat de pace cu Polonia. Documentul prevedea încetarea stării de război între Moldova și Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei și recunoașterea suzeranității polone de către Ștefan.
Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, ediția a XXXIII-a, martie 2023
Sfârșitul lunii martie a anului 2023, după o perioadă grea de pandemie, a readus în viața culturală a Ploieștiului, Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, desfășurat în toată plenitudinea sa.
* Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susţine Turneul naţional de Paşte „Săptămâna Patimilor” în perioada 29 martie – 13 aprilie, în 8 oraşe din România. Cele 9 spectacole extraordinare „Săptămâna Patimilor”, dirijate de Anna Ungureanu, dirijor principal şi Cezar Verlan, dirijor secund, vor avea loc la Bacău, Iaşi, Târgu Mureş, Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea şi Bucureşti şi îi vor avea ca invitaţi pe tinerii actori Corneliu şi Pavel Ulici. Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii va fi marcată şi de corurile de copii ale Programului Naţional Cantus Mundi din fiecare oraş, care vor cânta alături de Corul Madrigal. Printre partenerii media: Radio Bucureşti, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția RADOR. Din program: