Cu privire la versurile aflate sub lupa noastră, cu „dendrite“ pe rifturile „continentului“ (macrotemei) Iubirii/Erosului ca dintr-o antic-sacră poemă, Cântarea Cântărilor, reţinem pentru Distinsul Receptor de Poezie, fie acesta şi dintre „cei mai grăbiţi“ prin cosmicele noastre dienocuri, câteva fraze – veritabilă „radiografie“ de mare fineţe / fidelitate – din prefaţa semnată de cel mai autorizat şi valoros-înrăzărit poet contemporan al Creştinismului, newyorkez-valahul pr. prof. dr. Th. Damian, Scriind cu sufletul în vis/ Ecrire le rêve à l’âme, prefaţă ce, călduros-colegial întru aleasă liră, recomandă volumul bilingv de poeme, Păcatul neliniştii/ Le péché de l’inquiétude (2012)*, de Daniela Gifu (pseudonim de „eurocircuit“ al numelui de familie, Gîfu, poetă-doctor-în-filosofie, născută în oraşul Bârlad, în Zodia Capricornului, la 10 ianuarie 1973): «Cartea Danielei Gifu poate fi citită şi Continuă să citești
Arhive categorii: Știri
Alina Gherman: Teatrul de rezistență
București, 16 martie 2014
In memoriam regizorul Dan Micu: Teatrul de rezistență: piesa „Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu – luni, la TVR 2
Pe 22 martie se împlinesc 15 ani de la încetarea din viaţă a regizorului
Luni, 17 martie, de la ora 20.00, Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a programat la TVR 2 o piesă din Arhiva sa de Aur în viziunea artistică a regretatului regizor Dan Micu: „Într-o dimineaţă”, spectacol preluat după Revoluţie de la Teatrul Nottara. Piesa poate fi urmărită şi online, de la aceeaşi oră, pe platforma video TVRplus.ro.
Guy Campbell, Cartea băieților
„Journalism and mass comumunication”, Volume 3
Luigi Pirandello: Șase personaje în căutarea unui autor
Concurs de creație literară
Revista „Amurg sentimental”, organizează cea de-a XIII-a ediție a concursului de creație literară „Vara visurilor mele”, care își propune sprijinirea și promovarea creatorilor de poezie, proză, teatru, eseu etc, din țară și din diaspora, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (vârsta concurenților este nelimitată). Creatorii pot participa la concurs cu unul sau mai multe genuri literare, materialul redactat într-un singur exemplar nedepășind 8 pagini dactilografiate.
Elena Trifan: Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume
Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume. Starpress 2014/L’Antologia degli scrittori romeni contemporanei del mondo intero”
Recent, la Editura Fortuna, Râmnicu-Vâlcea a apărut „Antologia scriitorilor români din întreaga lume. Starpress 2014”, ediţie bilingvă română-italiană, sub coordonarea Doamnei Ligya Diaconescu, jurnalist, poet, publicist, economist, maestru Reiki.
Alina Gherman: In memoriam Gina Patrichi: Ultima piesă a lui Cehov, în regia lui Cornel Todea, programată luni, la TVR 2
București, 9 martie 2014
In memoriam Gina Patrichi: Ultima piesă a lui Cehov, în regia lui Cornel Todea, programată luni, la TVR 2
Pe 8 martie s-au împlinit 78 de ani de la naşterea actriţei Gina Patrichi
Iuliana Clima-Caraghin: Simona Gramatovici sau fascinaţia misterului erotic
Simona Gramatovici sau fascinaţia misterului erotic
de Iuliana Clima-Caraghin
Privim poezia Simonei Gramatovici prin Spectru redus la amor – titlul volumului de
versuri al autoarei – şi descoperim o poezie care se naşte din adânc, din dor şi tânguire, din lumină şi eternitate, din renaştere şi devenire continuă.
Khaled Hosseini: Vânătorii de zmeie – roman grafic
Vanatorii de zmeie, un adevarat succes international, aflat timp de peste doi ani in topul bestsellerurilor New York Times, a impresionat zeci de milioane de oameni de pretutindeni.







