16 august 1977 – A murit Elvis Aaron Presley, The King.
Poate că nu m-am comportat cu tine
Atât de bine pe cât ar fi trebuit să o fac,
Poate că nu te-am iubit
Atât de des pe cât ar fi trebuit să o fac,
Micile lucruri pe care ar fi trebuit să le spun şi să le fac
Pur şi simplu nu mi-am făcut timp pentru ele niciodată
“Este o carte despre iubire şi ură, împlinire şi regret, bani şi ăaăacie, frumuseţe şi hidoşenie.” (Jonh Steinbeck)
John Ernst Steinbeck. (n. 27 februarie 1902, Salinas, California – d. 20 decembrie 1968, New York) a fost scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1962. El este cunoscut pe scară largă pentru romanul care a câștigat Premiul Pulitzer Fructele mâniei (1939), romanele La răsărit de Eden (1952) și Șoareci și oameni (1937).
În 1952 apare La răsărit de Eden, în acelaşi an Ernest Hemingway publicând Bătrânul şi marea. Până la sfârşitul vieţii, Steinbeck va mai scrie şapte cărţi, printre care: Joia Dulce (1954), Scurta domnie a lui Peppin al IV-lea (1957) – roman umoristic, A fost odată un război (1958) – corespondenţă de război, Iarna vrajbei noastre. 1962 este anul în care Steinbeck devine cel de-al şaptelea scriitor american căruia i se decernează Premiul Nobel pentru literatură.
Suicidul, un fenomen-“tradiţie” în secuime, surprins inspirat de dramaturgul mureşean Székely Csaba, face obiectul celui de-al şaselea volum, Flori de mină, apărut în limba română în deja cunoscuta colecţie Teatru de buzunar, iniţiată la celebrarea a 50 de ani de teatru românesc la Târgu-Mureş. Tânărul scriitor este remarcat repede de media-audio londoneză, câştigând concursul BBC de dramaturgie cu un scenariu radiofonic, Do You Like Banana, Comrades?, care a fost montat apoi la Radioul britanic.
Anunț!
Dintr-o eroare regretabilă, s-au șters din Cuprinsul „Revistei de recenzii”, câteva articole valoroase. Ne cerem scuze față de colaboratori și așteptăm să ni le retrimită. Mulțumim pentru înțelegere. (Redacția)
Scena târgumureşeană. Construire dialogală
(Anca Rotescu, Scene în dialog, Ed. UArtPress, Tg. Mureş, 2012)
de Daniela Gîfu
Posibilitatea descrierii limbajului teatral prin secvenţe scurte fixe, bine delimitate tematic confirmă importanţa dialogisticii, predominantă încă din secolul trecut. Poate de aceea, Anca Rotescu, inspirată de această paradigmă, înţelege că dialogul între cei care au slujit scena are un rol fundamental în zugrăvirea vieţii unei instituţii teatrale.
În fapt, vorbim de un dialog indirect, informal, cu nuanţe nostalgice, care face obiectul celui de-al şaptelea volum, Scene în dialog, apărut în limba română în deja cunoscuta colecţieTeatru de buzunar, iniţiată la celebrarea a 50 de ani de teatru românesc la Târgu-Mureş.
“Lui Leon Werth
Copiilor le cer iertare ca am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câîi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate s priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copiii. Am şi al treilea motiv: acest om mare traieşte în Franţa, unde suferă de foame şi de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfăţişate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, căci şi acest om mare a fost căndva copil. Toţi oamenii mari au fost cândva copii. ( Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte)
Aşa că fac aceasta îndreptare:
Lui Leon Werth, pe cand era el baieţel “
Zilele acestea am regăsit în bibliotecă o carte scrisă pentru copii dar cu o înţelepciune pe care am înteles-o mult mai tîrziu. Ni se întâmplă de multe ori să nu întelegem lucrurile, evenimentele, faptele (mie mi se întâmplă des) aşa cum se vor ele a fi, trebuie să treaca ceva timp, să parcurgem alte acte, evenimente, fapte pentru a le înţelege pe cele apriori. Cartea “Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery este un exemplu de înţelepciune, este o carte pentru oameni mari în primul rând. În manualul de limba franceză din clasa a IX-a am studiat un pasaj din Cap. 21 – din Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery, o lecţie de prietenie, de relaţii interumane de comunicare, de sinceritate, puritate.
Castelul este un roman in care se prezinta imposibilitatea omului de a descifra sensul existenței sale civice. (Mirela Teodorescu)
Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga – d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor evreu de limbă germană, originar din Praga.
Principala perioadă de creaţie începe în 1912 cu Sentinţa (Das Urteil) şi cu Metamorfoza (Die Verwandlung). Doi ani mai târziu scrie Colonia penitenciară (In der Strafkolonie), publicată în 1919 şi romanul Procesul (Der Proces) care se va publica postum în 1925. Între anii 1916 şi 1917 scrie volumul de povestiri Un medic de ţară. După debutul bolii redactează Scrisoare către tata (1919) şi Scrisori către Milena (1920-1922). Anii 1921 şi 1922 sunt dedicaţi enigmaticului roman Castelul (Das Schlos) publicat în 1926. Începând cu anul 1910 scriitorul conduce un jurnal care va fi publicat abia în 1951. Moartea îl surprinde corectând volumul Un artist al foamei (Ein Hungerkünstler).
“Karma is the beginning of knowledge. Next is patience. Patience is very important. The strong are the patient ones, Anjin-san. patience means holding back your inclination to the seven emotions: hate, adoration, joy, anxiety, anger, grief, fear. If you don’t give way to the seven, you’re patient, then you’ll soon understand all manner of things and be in harmony with Eternity” – (James Clavell – Shogun)
James Clavell (n. 10 octombrie 1924 – d. 7 septembrie 1994) a fost un romancier, scenarist şi regizor de film, fost prizonier de război în al doilea război mondial, devenit celebru prin romanele Shogun şi Tai-Pan, respectiv prin scenariile unor filme ca Marea Evadare şi Domnului profesor, cu dragoste .
„O carte despre responsabilitatea socială corporatistă. Mă gândesc să o traduc!” (Mirela Teodorescu)
“Business have choices and CSR is about making a judgement as to what is the right choice. A failing business helps no one and the benefits of a business thriving through the exploitation of nature or people are short-lived. Sustainable development is sustainable business. This book stimulate to debate. The challenges will only become more complex. We live in a world where most of population still live in poverty.