Cântecul mâinilor, auzul ochilor
de Liviu Florian Jianu
“Dacă deschizi ochii bine, poţi vedea stelele a căror muzică o auzi demult”.
Elevii Centrului Şcolar “Beethoven” nu au auzit niciodată muzica stelelor. Şi nici nu o vor auzi vreodată.
Mădălina Strechie: Mentalitate şi comunicare
de Ştefan Vlăduţescu
Organizată în opt capitole, cartea cadrului universitar Mădălina Strechie („O istorie a mentalităţilor şi a mijloacelor de comunicare din preistorie şi antichitate”, Craiova, Editura Universitaria, 2010), abordează o problematică interdisciplinară sensibilă, volatilă şi dificil de raportat la concepte bine fixate ştiinţific. De aceea, mizele cognitive ale studiului nu se subsumează doar unei structuri de finalităţi aplicative. În raport de natura obiectului de investigat, în acest caz, cercetătoarea este obligată să implanteze repere pe nisipuri mişcătoare. Ca atare, înainte de a expune seriile istorice, se realizează o punere la punct în ce priveşte conceptele majore ce definesc zona de graniţă „istorie a mentalităţilor – istorie a mijloacelor de comunicare”.
Flavius Lucăcel: Metafizica schimbării
de Ştefan Vlăduţescu
I. Flavius Lucăcel a intrat în literatură pe poarta poeziei. După debutul în teatru (2008) şi după succesul obţinut în anul 2009 cu piesa „Ceai de fluturi” (carte premiată de U.S.R., filiala Cluj-Napoca), poetul apare ca eclipsat de dramaturg. Pe de altă parte, valoarea teatrului publicat în 2010 („Tutungeria”, Cluj-Napoca, Editura Limes; cartea beneficiază de o deosebit de comprehensivă şi relevantă prefaţă a criticului literar Ion Ghiţulescu) şi în 2011 („Trecătoarea pisicii”, Cluj-Napoca, Editura Limes), îl îndepărtează şi mai mult de poezie.
II. Volumul „Tutungeria” cuprinde două piese existenţial-factuale: „Tutungeria” şi „Chiuveta”.
2.1. Rama „Tutungeriei” este reprezentată de o revoluţie.
Ileana Ioanid: Amintire şi ficţiune
de Ştefan Vlăduţescu
Epica interogativă şi neliniştită a Ilenei Ioanid din „Lajos” (Craiova, Fundaţia-Editura Scrisul Românesc, 2010) se înscrie pe coordonata majoră de rememorare a prozei româneşti dintotdeauna. Amintirile constituie atât o sursă de evenimente cu potenţial literar, cât şi o convenţie productivă pentru asigurarea autenticităţii şi impresiei de real.
KYRIAKOS MITSOTAKIS: „Nikos Kazantzakis: Să fii om şi să fii liber”
de Ştefan Vlăduţescu
După axioma instaurată de J. Derrida cum că „nu există nimic în afara textului”, orice lectură se arată ingenuă. Este vorba de o lectură ce s-ar numi egoistă, adică una care nu vede în text decât litera, nu şi spiritul. Lectura alturistă, în schimb, caută alteritatea. Întotdeauna o găseşte fie ca figură primară a unui spirit creator (o lectură egoistă recuperată), fie ca figură cumulată de spirite creatoare. Lectura lui Eminescu este una primară. Lectura monografiei lui G. Călinescu despre Eminescu constituie o lectură secundară, cumulativă: aici Eminescu ne vorbeşte nouă prin intermediul lui G. Călinescu.
O carte din această viaţă
de Dan Ionescu
La editura Scrisul Românesc, în colecţia Epica, Mircea Pospai a publicat romanul Casa din altă viaţă, ediţia a doua. Esenţele de la care se elaborează cartea, sunt profunde. Ne dăm seama din motoul religios: „Îndoiala şi speranţa au existat dintotdeauna. Niciodată însă nu este posibilă coexistenţa lor“.Autorul inventează două lumi diferite, dar autentice: una contemporană, pe un plai elen, alta livrescă. Mircea Pospai are înclinaţia prospecţiei vizuale care aduce în fraze, detaliul filosofic. Plăcerea călătoriei este evidentă, precum şi preferinţa pentru mijlocul de transport, corabia.
Cadre în tipar de pastel
de Dan Ionescu
Într-o ediţie bilingvă, Ioana Crăciunescu a publicat la editura Brumar volumul Supa de ceapă. Traducerea în limba franceză aparţine Letiţiei Ilea şi lui Thierry Chaillous. Cartea, după cum se menţionează pe pagina de gardă, conţine douăsprezece imagini de Mihaela Marin.
Eugen Negrici: Inductor de opinie și deschizător de drumuri
de Ștefan Vlăduțescu
Eugen Negrici este un inductor de opinie și un deschizător de drumuri. Este criticul român cu cel mai extins lexic şi cu cea mai elegantă exprimare critică. Ţinând deoparte sensurile negative ale epitetelor, putem spune dintr-o dată că volumul „Eugen Negrici, Iluziile literaturii române” (Bucureşti, Cartea Românească, 2008) este o scriere ultra radicală, eretic-neortodoxă, subversivă, anarhică şi anaplastică. În general, iluzia, „illusio” se defineşte drept „adeziune imediată la necesitatea unui câmp”, drept „condiţie nediscutată a discuţiei”, drept întreprindere nu de ordinul principiilor, ci de al „acţiunii, al rutinei, al lucrurilor pe care le faci şi pe care le faci pentru că se fac şi pentru că dintotdeauna au fost făcute în acest fel”, drept „adeziunea tacită la aceeaşi doxa” (precum susţine P. Bourdieu în „Meditaţii pascaliene”, Bucureşti, Meridiane, 2001, p. 115). Iluzia este consimţirea la doxa, la opiniile care „ne transformă în supuşii masei şi în părtaşii opiniei curente”, arată Eugen Negrici (p. 5). Întrucât literatura „nu ar putea exista fără întreaga bogăţie a sufletului omenesc”, iar „această bogăţie este condiţionată de consimţirea în fantasmă, în minciună şi în mit, s.n.” (p. 278), fiinţa literaturii este sensibilă la mituri şi iluzii. În studiul nostru „Ştefan Vlăduţescu. Comunicare jurnalistică negativă” (Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, p. 8) arătam că persuasiunea este un demers în tehnologia operaţională a căruia „se delimitează patru operaţii persuasive fundamentale: minciuna, mitul, ficţiunea şi seducţia, (s.n.) (seducţia are ca forme: „flatarea, măgulirea, adularea, linguşirea, încântarea, fascinaţia şi farmecul)”.
Florentin Smarandache: De la multistructură şi multispațiu la “recepționarea multidimensională estetică și paradoxistă Smarandache”
de Ştefan Vlăduţescu
Paradoxismul funcţionează după regula de inferare care spune “totul este posibil, chiar şi imposibilul”. Această regulă de inferare este continuă, repetabilă şi constantă. Este deci legică şi, prin urmare, universală. Ea constituie cel mai productiv aparat de generare a emergenţelor.
(Smarandache F., 2007. Unification of Art Theories (UAT): Composed. Found, Changed, Modified. Columbus, OH: American Research Press; p.7).
Eugen Negrici: Lecţia de anatomie pentru iluziile literaturii române – cum să vedem aparenţele
de Ștefan Vlăduțescu
1. Regulile criticii de altitudine. Cărţile lui Eugen Negrici, precum ale celorlalţi importanţi critici contemporani, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Mihai Zamfir ori Mircea Martin, nu-şi joacă receptarea pe consistenţa sau para-consistenţa întâmpinării. Astfel de critici pun ordine, dau înţeles şi deschid drumuri. Eugen Negrici este un deschizător de drumuri. Pe de altă parte, este criticul român cu cel mai extins lexic şi cu cea mai elegantă exprimare critică.