https://blog.revistaderecenzii.com

Sulina, 1 August

În sfârșit mult așteptatul ordin de plecare sosise.

Itinerariul călătoriei îl știam de mult; câte zile nu pierdusem, noi ofițeri tineri, cu hărțile dinainte urmărind cu degetul conturul coastelor Asiei‑Mici.

De două luni navigam tot prin aceleași locuri învârtindu‑ne între Constanța și gurile Dunărei; ardeam de dorul altor locuri în depărtări necunoscute.

Manevrele de pânze, evoluțiile în largul mării, tirul, exercițiile de bărci și întregul serviciu riguros al bordului începuse să mă sature în nerăbdarea așteptării celei dintâi călătorii mai lungi.

https://blog.revistaderecenzii.com

1. New-York.

Prietenii sânt pe bord : Davila, Benchea, Boncescu, Rosenthal, fostul director al „Adevărului”. Alții și alții. Ziariștii americani au venit în grup, cu fotografii și fac întrebări care nu sânt așa de curioase cum se spune că ar fi obiceiul. Ii interesează la noi chestia evreiască — mulți dintre ei sânt creștini — și politica d-lui Mussolini. Răspund cum și cât pot. Mi se spune că adesea cuvintele sânt rău înțelese sau răstălmăcite. Ce pot face?

https://blog.revistaderecenzii.com

Răsună din margini de târg,
Un bangăt puternic de armă;
E toamnă… metalic s-aud
Gorniștii, în fund, la cazarmă.

S-aude si-un clopot de școală,
E vânt, si-i pustiu, dimineață;
Hârtii și cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n vârteje, pe-o piață.

https://blog.revistaderecenzii.com

Paşii vremii de trei feluri sînt:
Şovăielnic vine viitorul,
Ca săgeata- şi ia prezentul zborul,
Veşnic trecutul pe pămînt.

Nici un izvor nu-i tulbură popasul
Cînd, zăbavnic, se opreşte-n loc,
Nici o teamă nu-i retează pasul
Cînd soseşte-al zborului soroc.
Nici descîntec, nici păreri de rău
Nu îl pot clinti din locul său.

https://blog.revistaderecenzii.com

Se înserează…

Armeanul se târăște pe lavița din fața prăvăliei, gâfâie grozav, își șterge fruntea cu o batistă roșie, mare cât un cearceaf, și apoi strigă Bertei să-i aducă armonica. E șchiop și spune tuturor că și-a pierdut piciorul în război. Și toată lumea îl crede. De ce adică nu l-ar crede?

Îl cheamă Sencovici, dar țăranii îi zic „Armeanul”, fiindcă vorbește foarte stricat românește, iar copiii „Șchiopul”, fiindcă umblă în două cârje. Are o față neagră ca un harap, o chelie ca o lună plină și o pereche de ochelari pe care toată ziua îi freacă și îi curăță cu un petec de flanelă gălbuie, și care totuși sunt veșnic unsuroși. Din pricina cheliei răcește ușor și suferă deseori de guturai, iar cu ochelarii nu vede bine, și de aceea nici nu-i pune decât atunci când se ceartă cu Armeanca sau are ghinion mare la cărți.