Virtualităţi ale compromisului*, din volumul cu acelaşi titlu (în curs de apariţie)
O concesie: de la planul de a zămisli pe Adam, Dumnezeu ajunge la al doilea, echivalent completării naturii umane, cu, până la urmă, o parte de trup exclusă, dar de bază pentru ridicarea Evei. Esenţa nunţii. Lui Adam i se va oferi un sprijin potrivit în stăpânirea grădinii şi a sentimentului solitudinii, care l-ar fi întristat într-un spaţiu al fericirii; se evită astfel antinomia unicităţii. Demersul creator deschide virtualităţi multiple, între care legătura cu natura interzisă, dar invocată. Transplantul coastei s-a produs perfect, dar în măduvă, legătura cu interiorul masculin precedent nu e total destrămată. Spiritul femeii împrumută, prin coastă, neliniştea de a se regăsi, totuşi, într-un trup născut din ideea consolării.
