Foto: Mihaela Delamare, În fugă

Refrene lirice fulgerânde

de Daniela Gîfu

Hirotonit când ochii mei primeau binecuvântarea luminii, poetul preot Theodor Damian nu conteneşte să surprindă prin cuvântul său. Un cuvânt ce pendulează neîncetat între laic şi mistic, între întuneric şi lumină – Întunericul este / lumina noastră / în timp ce adevărata lumină / ne taie la oase[1] sau Există o lumină dincolo de lumină / acolo unde arderea arde / şi ochiul îşi vede vederea-n retină[2] –, trenând binefăcător suflul liricii blagiene. Metafora dominantă a poeticii blagiene stă sub semnul luminii, un liant al sufletului uman cu lumina începutului: Lumina ce-o simt / năvălindu-mi în piept când te văd, / oare nu e un strop din lumina / creată în ziua dintâi, / din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă[3]?

Continuă să citești →

Control  regulating function of Feedforward. The systems have two ways of regulating systems: feedback and feedforward. Feedback is a mechanism for control and monitor of retrospectively type and feedforward an anticipatory type, proactive. Lars Skyttne considers that „Feedforward is anticipatory control action, intended to produce a predicted, desired state in the future” (Skyttner L., 2005, p 81). Feedforward control acts in system and relates to on going cases. As  Harold Koontz and Heinz Weihrich show, it involves „monitoring inputs with a view to detecting future deviations of results” (Kontz H., Weihrich H., 2000, p 397).

Continuă să citești →

Invitatie (2) Foto: Mihaela Delamare, Cât de mare e pământul!

Nicolae Pârvulescu: Cât văd ochii, roman, Editura MJM, Craiova, 2011, 456 p. Preț neprecizat

Crișu Dascălu: Cicatricele bucuriei, lirică, Editura Helicon, Timișoara, 1995, 114 p. Preț neprecizat

Publicații Periodice Românești, Editura Academiei Române, Tom IV (1925 – 1930), București, 2003, 1196 p. Preț neprecizat.

Marți, 21 mai, de la ora 20:00, Teatrul În Culise prezintă spectacolul TREI PIESE SCURTE FĂRĂ SEX, în regia lui Cristian Bajora. Un spectacol greu de suportat pentru orice spectator chinuit de complexe şi preconcepţii, dar, aşa cum spune actorul Ionuţ Iftimiciuc – Teatrul nu e pentru toată lumea – cu atât mai puţin teatrul independent, teatrul care are misiunea de a transmite un mesaj – un strigăt.

Continuă să citești →

IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică

de Ştefan Vlăduţescu

Ioan Es. Pop este poet de felul lui. Faptul că îl vedem în poezie nu constituie decât o punere a statuii pe soclu. Fire poetică autocentrată, el trăieşte extatic şi vorbeşte liric. Uneori chiar scrie. Scrie „greu” („o literă pe zi”), căci „scrisul e dureros” (volumul ”Porcec”). Este un vizionar. Totodată, poet de stare şi poet de atmosferă. Totalmente, retractil şi disforic, dacă s-ar putea, ar alege să dispară. Rămâne doar ca să fie: în nenoroc, în teroare, în ratare, în izolare, în închidere şi oroare. Mişcarea fundamentală a eului liric este de auto-strâmtorare, de restrângere, de comprimare. Inclusiv camera se micşorează, pereţii se apropie. Nu există uşi şi ferestre. Mecanismul energetic de bază este implozia. Poetul nu se confundă cu poezia sa. Nu face din ea un jurnal despre cum, din acelaşi material, se edifică şi soclul şi statuia. Nici nu gravitează în două lumi separate. Ceea ce se trăieşte nu este ceea ce ni se spune nouă, fără a fi totuşi diferit în mod tranşant. Notele esenţiale se circumscriu unui portativ existenţial.

Continuă să citești →

O nouă poziţionare a eului liric

de Stefan Vladutescu

Emilian Mirea este dintre poeţii care fac ca poezia să aibă o tradiţie temeinică. Există poeţi care descoperă noi, stranii şi greu de acceptat teritorii poetice existenţiale, precum Rimbaud. Există poeţi care urcă la ambiguitate curbele expresive, precum Mallarme. Există poeţi care fac ca medierea dintre trăirea poetică şocantă şi limbajul savant-sărbătoresc să devină posibilă, precum T. S. Elliot şi E. Montale.

Continuă să citești →