https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 6 / 2025

Titlul volumului Nu-i mai așteptăm pe barbari de Adrian Alui Gheorghe (Editura Tracus Arte, București, 2024) poartă, încă dintru început, o ironie amară, subtilă, dar tăioasă. Nu mai e nevoie să vină barbarii: invazia se produce lăuntric, prin renunțarea la vigilența culturală. Astfel, distincția dintre civilizație și barbarie se estompează și ne trezim locuind ruinele propriei noastre decăderi. Una dintre cauzele acestei înstrăinări de tradiție ar putea fi găsită în noua geografie a existenței umane – internetul. Poetul îl descrie ca pe o planetă nouă, recent descoperită, asupra căreia ne-am năpustit cu uimirea și naivitatea primilor exploratori. Această lume virtuală, încă neatinsă de o adevărată conștiință critică, se arată, în interpretarea autorului, ca un spațiu plin de promisiuni, dar și de pericole, în care am pătruns fără hartă, fără busolă, fără întrebări. Aventura noastră tehnologică riscă să devină o formă de naufragiu tăcut: „Suntem parte din comunitatea virtuală universală / viața noastră este virtualitatea supremă / ne alimentăm de la energiile increate / am pășit pe Planeta Internet ca primul om pe Lună / cu pași nesiguri” (Comunitatea virtuală). A forța nota, grăbind o metamorfoză artificială, de la comunitatea vie, densă în schimburi directe și în reacții spontane – unde oamenii încă își mai dau coate, la propriu și la figurat, semn că trăiesc în aceeași respirație socială – spre un simulacru de comuniune digitală, lipsită de prezență reală, înseamnă a ne sustrage unei dimensiuni esențiale a civilizației noastre. Această trecere – de la contactul concret la interfața abstractă, de la vocea vie la imaginea filtrată – ne smulge dintr-un orizont organic, ancestral, pentru a ne arunca într-un circuit rece, străin, într-o ordine în care instinctele de apartenență, solidaritate și comuniune autentică se dizolvă în fluxuri impersonale de date. Acolo unde odinioară exista interferență umană, se instalează o tăcere asurzitoare, mascată de zgomotul necontenit al comunicării fără conținut.