1. Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec înstelatul rege maur Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
2. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.
Din călătoria în Caucaz, ne-am înapoiat încălziți peste măsură. Popoare și iar popoare, în picioare, delirând, primind delegații după delegații, cum nu s-a mai văzut nicăieri în lume. Imposibil de văzut mulțimi nemulțumite, deoarece eram sărbătoriți și primiți chiar de ele. Cei mai nevoiași, pe care regimul îi înlătura de la masa lui, veneau să ne salute cu stomacul gol, împărtășindu-ne bucuria și încrederea lor în viitor.
O cântăreață privighetoare, De mică prinsă, stă la închisoare, Și colivia i-era locaș. Vreme la mijloc multă trecuse, Dar ea să uite tot nu putuse De unde-a luat-o omul vrăjmaș.
Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești , cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și al Consiliului Local al Municipiului Ploiești, organizează, în perioada 30–31 mai 2025, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Concurs Național de Folclor „Cunună de Cântec Românesc”, un eveniment dedicat promovării autenticității cântecului popular românesc și susținerii tinerelor talente din întreaga țară.
Iată horoscopul pentru ziua de vineri, 23 mai 2025, bazat pe previziunile astrologice actualizate:Puterea.ro
♈ Berbec
Ziua aduce vești bune și oportunități de socializare. Este posibil să primiți un cadou sau o surpriză plăcută. Fiți deschiși la noi prietenii și evenimente sociale.
Printre obiectivele turistice ale orașului Brașov, se află și Muzeul Civilizației Urbane.
Acesta funcționează într-un adevărat monument de arhitectură săsească, din Piața Sfatului, nr. 15.
După cum se menționează în documentele muzeului, casa, ce datează din secolul al XVI-lea, a servit atât ca locuință, cât și ca spațiu comercial: „Construită în anul 1566, casa a aparținut familiei Closius, ai cărei membri au făcut parte din patriciat (elita sașilor brașoveni), s-au bucurat de o situație materială foarte bună și au deținut funcții importante în conducerea orașului […]. La parter, casa avea galerii boltite, spijinite pe stâlpi legați prin arcade, care adăposteau spații comerciale numite „bolți”. Familia Closius locuia la etajul clădirii, iar parterul îl închiria negustorilor (de fierării, de pește, de ulei, de vase de aramă sau unor zarafi, cum a fost Sotir Manciu. După 1873, casa a aparținut comerciantului Dimitrie Eremias (1817-1887), care a avut locuința la etaj, iar la parter firma „Eremia și nepoții” și magazinul „La împăratul turcesc” unde se vindeau coloniale, brânzeturi, dulciuri. Din anul 1887, când Eremias a murit, fără urmași direcți, casa a fost moștenită de Ilie și Gheorghe Savu, nepoții săi de soră, care au deținut-o până în anul 1949, când a fost naționalizată.