https://blog.revistaderecenzii.com

VI

Treceau pe lângă căruțele oamenilor mergând fără grabă, cu secerile pe umăr și arătau amândoi liniștiți și nepătrunși. Birică ducea mâna la pălărie, spunea bună-dimineața și trecea mai departe fără să se uite la cel pe care îl saluta. Din urmă se auziră de câteva ori șoapte pe care aerul liniștit al dimineții de vară le împrăștie până la urechile lor. Se spunea: „Alde Birică a venit la socru-său!“ Sau întrebări nedumerite: „Când s-au împăcat ăștia cu Bălosu?“ Un singur glas prevesti: „Să băgați ca se încaieră!“

https://blog.revistaderecenzii.com

Capitol în care e vorba despre niște insule Hebride

Războiul pe care l-a provocat în cultura bucureșteană apariția cărții mele De două mii de ani va mai dura poate multă vreme. La noi, unde lumea obosește repede, aceste cinci luni de discuții și certuri în jurul unei singure cărți formează un ciudat caz de tenacitate. Ostilitățile continuă cu verva și violența din primele zile. Noi pamfletari și ideologi intervin în fiecare săptămână, noi fronturi se deschid mereu. Uneori, conflagrația pare că se potolește, beligeranții par plictisiți, liniștea restabilită. Dar n-au trecut trei zile calme și, pe unde nici cu gândul n-ai gândit, năvălește dintr-odată un nou cruciat, mai dispus decât toți înaintașii săi să facă praf și pulbere câteva perechi de probleme.

https://blog.revistaderecenzii.com

Vestit era odată lăutarul !
La zile mari, bătrîna-i alăută
De cîte ori cu galbeni fu umplută
Și-n loc de vin cu aur plin paharul.

N-a fost o nuntă fără el făcută :
Îl prețuia vlădica și plugarul…
Azi n-a rămas pe fund decît amarul, —
Trist și-amintește gloria trecută…

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Surorei mele

Copii eram pe-atunci, copilă,
Copii drăguți, copii vioi;
Ne cocoțam printre cotețe,
Dormeam în paie amândoi...

Iar oamenii veneau afară
Când noi cucurigam drăcoși,
Și ei credeau de bună seamă
Că este cântec de cocoș...

Cu lăzile din curtea noastră,
Grămadă una peste altă,
Întruchipasem noi o casă:
Gospodăria laolaltă...

De prin vecini bătrâna mâță
Ne cerceta-n răstimpuri dese,
O-ntâmpinam cu plecăciune,
Rostind cuvinte ne-nțelese.

Ba o-ntrebam de sănătate,
Politicoși, care de care;
De-atunci, la câte mâți bătrâne
N-am pus aceeași întrebare!

Ba stam adesea la taifasuri,
Ca doi bătrâni din vremi uitate,
Ne tânguiam că-n vremea noastră
Erau așa frumoase toate;

Că dragostea, credința, cinstea
Pe zi ce merge, tot dispar,
Și cât de scumpă e cafeaua,
Și banul cât e azi de rar!...

S-a dus copilăria noastră,
Și toate-s de vârtej furate —
Și bani, și vremuri, și credință,
Și cinste, și iubire — toate!...
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/