https://blog.revistaderecenzii.com
Vremea florilor de pom
Răspunde
Tradiții și obiceiuri de Paște. Sinteză de AI
https://blog.revistaderecenzii.com
Ouăle roșii sunt poate cel mai cunoscut simbol pascal. Culoarea lor amintește de sângele lui Hristos, dar și de viață și renaștere.
În ziua de Paști, oamenii „ciocnesc” ouăle spunând:
- „Hristos a înviat!”
- „Adevărat a înviat!”
În zone precum Bucovina, ouăle sunt adevărate opere de artă, decorate cu motive tradiționale complexe.
Continuă să citeștiRoșu, galben și albastru de Ion Minulescu
https://blog.revistaderecenzii.com
Lui DUMNEZEU care ne-a purtat de grijă Lui MIHAI VITEAZUL care a încercat prima întregire a neamului și MIE ÎNSUMI care am scris cele ce urmeazăI. M.
I – SOL, SOL, SOL, MI BEMOL… FA, FA, FA, RE!…
Arcușele se cabrară pe coarde ca o turmă de girafe sălbatice, prinse într-o plasă de sârmă ghimpată și spaima lor răsună ca niște lovituri surde în poarta îmblânzitorului de bestii umane și note muzicale. Albastru și multiplicat ca fumul pipelor pe sfârșite, ecoul abecedarului simfonic zbura din cutiuțele de lemn, drept în sus, ca sufletul sinucișilor cu dinamită. Odată ajunse în tavanul roș-pompeian al Ateneului, toate aceste fire imaginare se îndoiră ca niște undițe, la vederea cărora delfinii de aur își încovoiară spinarea și spaima lor se contopi cu spaima arcușelor din orchestră, care, de data asta, rămăseseră inerte ca gâturile unor girafe împăiate. Și se făcu tăcere… În sala Ateneului nu mai era nimeni. Dispăruse și orchestra și publicul. Un singur auditor mai rămăsese în fotoliul 49. Eram eu. Și peste mine, cupola edificiului cobora vertiginos ca un balon sferic, incendiat în spațiu de un trăsnet. Voiam să țip; dar cu un singur țipăt nu poți înlătura un pericol.
Continuă să citeștiSatira I de Antioh Cantemir
https://blog.revistaderecenzii.com
Către mintea sa
O, minte crudă încă, a neștiinței rod,
Astâmpără-ți îndemnul ce-mi faci către condei!
Căci răpidele zile pot trece liniștite,
Și slava se câștigă și fără de a scrie;
Iar căi se află multe ce către ea ne duc,
Pe care-un picior vrednic nu poate poticni.
Acea mai neplăcută e calea blestemată
De cele nouă fete, ce umblă tot desculțe.
Pierdură mulți puterea și-n capăt n-au ajuns!
În trudă și sudoare îți trebui să te scalzi,
Și care-i răsplătirea? Ocara și disprețul!
Acela ce la masă pe cărți se gârbovește,
Țintind la slove ochii, nu locuiește-n curți,
Nu are grădini mândre de marmuri strălucind,
Nici oile-nmulțește la turma părintească.
Calendarul zilei
https://blog.revistaderecenzii.com
65 – Filosoful Lucius Annaeus Seneca s-a sinucis la ordinul lui Nero, după ce a fost acuzat că ar fi fost implicat într-un complot pentru asasinarea împăratului.
1457 – Bătălia de lângă satul Doljești: Ștefan cel Mare l-a învins și l-a alungat din scaunul țării Moldovei pe Petru Aron.
1606 – Pentru a sublinia uniunea personală dintre Anglia și Scoția, regele Iacob I a stabilit un steag comun al celor două țări. „Union Jack” este o suprapunere a crucii Sfântului Andrei (simbol al Scoției) și a crucii Sfântului Gheorge (simbol al Angliei).
Continuă să citeștiSpectacol floral
Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare. Sinteză de AI
https://blog.revistaderecenzii.com
Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor, este un timp al tăcerii dense și al așteptării pline de sens. În tradiția ortodoxă, ea amintește de momentul în care Iisus Hristos se află în mormânt, iar lumea pare suspendată între durere și speranță. În cultura populară românească, această zi este încărcată de ritualuri discrete, dar pline de simbol.
În Sâmbăta Mare, gospodăriile intră într-o stare de calm aproape ritualic. Nu se mai spală rufe, nu se face zgomot inutil, iar oamenii evită conflictele. Se spune că orice supărare din această zi „se duce” în tot anul.
Continuă să citeștiFanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea
https://blog.revistaderecenzii.com
Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.
Continuă să citeștiCalendarul zilei
https://blog.revistaderecenzii.com
146 – S-a născut împăratul roman Septimius Severus, fondator al dinastiei Severilor (d. 211).
1680 – La Iași, a fost publicată „Psaltirea de-nțăles a sfântului împărat proroc David”, cu text slavo-român, tradusă de Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cunoscută sub denumirea de „Psaltirea slavo-română”.
1744 – A murit scriitorul iluminist și diplomatul rus Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir (n. 1709).
Continuă să citeștiÎntre canonul tipologic și canonul modern. Cronică* semnată de Dan IONESCU
https://blog.revistaderecenzii.com
*Cronică publicată în revista „Convorbiri literare”, Iași, 4 / 2026
Cartea Monicăi Pillat, intitulată Capcanele închipuirii (Editura Spandugino, București, 2025), este articulată pe șapte secțiuni distincte: În mreje, Tâlcul grădinii, Ca niciodată, Cititul pe furate, O rătăcire, Subterfugii și În acuarela de demult.
Încă din preambulul secțiunii inaugurale, Tâlcul grădinii, regăsim o anume nostalgie față de corespondența clasică, acel dor de epistolă trimisă și primită sub pecetea ritualului poștal.
Sub aparența unui simplu schimb, prima ficțiune a ciclului, Talantul dezgropat, configurează un dialog de substanță privind virtuțile chibzuinței și, mai ales, preeminența onorabilității morale, ilustrată prin figura acelui proprietar care și-a cedat, odinioară, locuința. Protagonista acestei mici drame de conștiință, Lea, se află în fața unei perplexități sentimentale (cu inima îndoită, am zice), ajungând să execute — cu acea migală dictată de respectul față de generația apusă — rugămintea testamentară a venerabilului Almin, o efigie a spiritului desuet și a eleganței de modă veche: „Lea împături foile scrise și le puse grijulie într-un plic. Apoi își ridică privirea de pe birou spre geamul șiroind de ploaie. Era încă devreme, după-amiaza, dar norii vineți micșoraseră lumina, învăluind casele de pe deal și pomii în penumbre”; „Se pare că-i un domn de modă veche, nu agreează câtuși de puțin formatul electronic care ignoră caligrafia personală, zâmbi Lea, pe când își punea plicul în buzunarul fulgarinului albastru”.
Continuă să citești