https://blog.revistaderecenzii.com/
1554 – Lady Jane Grey, regină a Angliei pentru nouă zile (10 – 19 iulie 1553), a fost decapitată pentru trădare (n. 1537).
1709 – Marinarul scoțian Alexander Selkirk a fost salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan Fernandez. El a fost sursa de inspirație a personajului Robinson Crusoe.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Încep să-mi revin treptat din emoția altei despărțiri, iar va călători ființa dragă a sufletului, iar n-o să o mai văd o perioadă și iar voi gândi neîncetat de-i bine, de-i sănătoasă, de-i este greu sau nu prin lumea largă. De ce o mamă simte fizic durerea depărtării de puiul ei? Lumea vorbește de fluturi în stomac când se referă la îndrăgosteală, eu știu doar că stomacul mi-e strâns și o senzație de leșin mă cuprinde de câte ori știu că pleacă de lângă mine. Apoi tremur, plâng cu lacrimi ascunse și-o gamă de alte semne fizice mă „răsfață” și câte-un cuțit îmi străbate ochiul când privesc în urma ei cum se depărtează. Laika s-a agitat și ea, biata, după care, obosită sau poate doar resemnată, a căzut în brațele lui Morfeu, întinsă pe sofa. 26 grade Celsius arată termometrul casei, e liniște și ciudat, greierii parcă au făcut pauză la corală. Doar câte-un ciripit mai răzbate, se simte toamna venind, deși ziua pare încă de vară. Privesc cerul cu nori albi dezlânați, ies afară și respir adânc, încerc să fiu calmă, pozitivă, să înving starea de rău ce m-a cuprins în urma despărțirii. Bietul câine mă urmează și așază la picioarele mele în poziție strategică, cu privire spre ușa casei. De la terasa vecină răzbat chicoteli și pe deasupra câmpului verde trece-un pescăruș.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Drama istorică ce împleteşte istoria zbuciumată a regatului Baekje cu povestea emoţionantă a tinerei prinţese Soo Baek-hyang începe la TVR 1 pe 7 februarie. Serialul „Fiica regelui” se difuzează în premieră, de luni până vineri, de la ora 16.45.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcitor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își cheltuia c-o dărnicie de nabab resursele unei elocințe fără precedent în marea familie intelectuală a contemporanilor. Nici chiar Titu Maiorescu, a cărui dialectică era strălucită, n-a putut să-l înfrângă în discuțiile animate de la Convorbirile literare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O, criticul meu rumen, glumeţ cu pântec mare,
Tu, care timp de-un secol să râzi ai fi în stare
De galeşa mea muză, hai vino-ncoa, puţin,
Să încercăm să-nvingem afurisitul spleen.
https://blog.revistaderecenzii.com/
1866 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice, ca urmare a conjurației „Monstruoasei coaliții” (coaliția dintre conservatori și liberal-radicali ).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Toți suntem ceea ce suntem. Și cu toții suntem supuși schimbării, indiferent că suntem femei casnice, șefi de proiecte sau simpli truditori. Vederea și cunoașterea noastră lăuntrică se bat cap în cap, dar nici un ochi nu vede atât de bine ca ochiul iubirii. Lumea se învârte altfel când o privești cu iubire, căci iubirea e apa vieții. E posibil să te așezi într-un loc și cu toate astea să te simți liber, dacă asta se petrece la timpul potrivit. Oamenii, cu cât dobândesc mai multe semne de izbandă socială, cu atât par să aibe mai multă nevoie de ele, devenind robii lucrurilor după care tânjesc. Acesta e cursul obișnuit. Dar au fost și vor mai fi cazuri cand un om a ajuns să aibe faimă, bogăție, și să renunțe la locul său într-o bună zi pentru o călătorie lăuntrică, care nu se știe unde și când se termină. Omul, ca o floare a soarelui, e mereu în căutarea luminii. În orașe trăim înconjurați de umbre, de beton, de toate și de nimic. Gândurile, îngrijorarea și temerile duc la o deviere de la ritmurile naturii, destabilizează organismul și scad imunitatea. Nu de puține ori corpul îți cere să ieși din urbe, să respiri aer pur. Nostalgia față de natura de care ne-am îndepărtat se face simțită când descoperi iar lentoarea și binefacerea satului. Orașul, cocktail de “mizerie” întrepătrunsă cu frumusețe: bunuri, rivalități, mândrie și aroganță, spinări umilite, meniuri Mc Donald și stele Michelines, secole de tradiție și doar câteva decenii de evoluție.
Continuă să citești
