Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Poezii eminesciene vor fi interpretate sau cântate de tineri artişti ai Asociaţiei Royal Art Muzzyk, în perioada 17 – 23 iulie, în cadrul evenimentului ‘Eminescu pe alei prin sectorul 3’. Artiştii care vor fi prezenţi în cadrul evenimentului sunt Costin Raia – pian, Iosua Galev – pian, Roxana Sima – soprană, Maria Bodislav – soprană, Vera Enache – soprană, Constantin Pastramă – tenor, Septimiu Urzică – bariton, Ana Baciu – actriţă, Andrei Barbu – actor. Programul zilei:

Continuă să citești

În Munții Neamțului de Calistrat Hogaș

https://blog.revistaderecenzii.com/

De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal.

Continuă să citești

Ziua iertării (II). Proză de Mariana Palaghia

https://blog.revistaderecenzii.com/

Este poate greu de crezut, dar în ultimii ani am constatat că în cazul meu iertarea a venit de la sine, spontan, în cele mai neaşteptate momente şi împrejurări. Nu m-am mai cramponat de cei care mi-au greşit şi nici nu am mai avut greutăţi să recunosc cinstit când eu am fost cea vinovată. Asta nu înseamnă că totul este roz în viaţa mea, că nu mă enervez, că nu îmi pierd cumpătul – ci doar că astfel de momente ţin foarte puţin, după care se reinstalează pacea şi merg mai departe.

Continuă să citești

Ora de vizită de Benjamin Fondane

https://blog.revistaderecenzii.com/

lui Gala Galaction

În seara asta capul ca o lampă
își arde restul fumegos de gaz —
și cineva a pus mâna pe clampă,
și cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tușește-n mine, scuipă și-și dă duhul,
și nici măcar n-aș vrea să fug — n-aș vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aștept în geam să crape-un peisaj,
și-mi țin în mână sufletul de soare —
sărmanul pașaport pentru voiaj.

Mă doare liniștea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,
și-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aș vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.