https://blog.revistaderecenzii.com

„Pentrul omul religios, spatiul nu este omogen, ci prezintă rupturi si spărturi; unele portiuni de spatiu sînt calitativ diferite de celelalte. „Nu te apropia aici“, îi spune Domnul lui Moise, „ci scoate‑ti încăltămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pămînt sfînt“ (Iesirea, 3, 5). Există asadar un spatiu sacru, deci „puternic“, semnificativ, si alte spatii, neconsacrate, lipsite prin urmare de structură si de consistentă, cu alte cuvinte amorfe. Mai mult: pentru omul religios, lipsa de omogenitate spatială se reflectă în experienta unei opozitii între spatiul sacru, singurul care este real, care există cu adevărat, si restul spatiului, adică întinderea informă care‑l înconjoară.

https://blog.revistaderecenzii.com

Hai, păsăruici, veniți din streaşini multe …
A fost o lună cine să v-asculte
Cînd ne cereați firimituri, la geam.
În ploi și frig, făptura v-o plîngeam,
Strigindu-vă : – Piţuici !- -Copii !- și -Fete !-
Veneați la noi cu bucurie, cete.
Ne-nţelegeaţi și graiul, fată,
Din țara noastră depărtată.
Ne despărțim de voi cu îndoială …
De mîine prispa va rămîne goală
A intristatului balcon de sus
Și n-o să știți măcar că noi ne-am dus.
Plecăm de lîngă voi cu un oftat …
De-abia v-ați învățat
Cu prieteni de pe alte tapşane și pășuni,
Poate mai inimoși , poate mai buni …
Rămîneți în singurătate …
O s-așteptați flămînde, fată mică,
Văzînd perdeaua trasă că nu se mai ridică.

https://blog.revistaderecenzii.com

Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.

Viscolul frământă lumea!… Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.