Inima mea este plină de bucuria Misterului. Inima mea răspândește o mie de valuri. Fiecare celulă prinde aripi și zboară deasupra lumii. Fiecare caută miile de chipuri ale Preaiubitului
* Primul mare eveniment public din acest an al Institutului Cervantes din Bucureşti este spectacolul-lectură „Mamă”, o producţie a Festivalului Internaţional de Teatru din Sibiu – FITS 2021, Secţiunea spectacole-lectură, în regia Marianei Cămărăşan si a Amaliei Iorgoiu, după un text al actriţei şi dramaturgei spaniole Marta Barcelo. Evenimentul va avea loc luni, 6 martie, începând cu ora 18:00, în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bd. Regina Elisabeta nr. 38), în prezenţa dramaturgei, a regizoarei şi a Luminiţei Voina-Răuţ, traducătoarea din limba spaniola a piesei, a actriţelor Diana Lazăr şi Cendana Trifan – protagonistele spectacolului. Directorul Institutului Cervantes, Jorge Jimenez Zumalacarregui, va deschide evenimentul
1475-S-a născut Michelangelo Buonarroti Simoni, pictor, sculptor şi arhitect italian. (m. 1564)
1866-S-a născut Dumitru Kiriac-Georgescu, compozitor, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie în România (m. 8 ianuarie 1928)
1897-A intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. Potrivit legii, era liberă doar dimineaţa de duminică şi alte 14 sărbători pe an
Se avântă cu toatele înspre păduricea de sălcii; ascunzându-se rătăcesc prin frunzișul răcoros, apoi o iau de-a lungul miriștilor și iar se întorc în bătaia lină a aripelor.De după deal vine în zbor rotat un uliu. Pasărea de pradă pare că nu ia în seamă mulțimea păsărelelor călătoare. Ele îl zăresc; un strigăt de îmbărbătare și stolul întreg năvălește la luptă. Uliul ocolește iscusit prin aer și piere cu repeziciunea fulgerului dincolo de deal. A scăpat! Rândunelele, vesele de această fugă, plutesc sus, crezând că l-or mai vedea; zarea rămâne însă limpede și dânsele se întorc obosite de se înșiră pe vârful șurelor de paie…</nowiki>Pe prispa casei, copilașul, numai în cămășuță, cu capul gol, urmărește de mult jocul stolului de pasari, printre care se află și cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de supt streșină. Îi căpătase doar dela mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea : „Fii cuminte dacă vrei să-ți dau puii, când or crește mari!”
Cu siguranţă că aşa cum ne este foame de hrană, ne este câteodată „foame” de iubire, avem nevoie de o porţie de compasiune, afecţiune, de un strop de căldură sufletească – iar cel mai simplu remediu ar fi o îmbrăţişare…dar…
V-aţi pus vreodată întrebarea: eu câte îmbrăţişări ofer şi primesc pe zi, sau într-o săptămână? În ce măsură mă hrănesc sau mă privez de acest medicament miraculos pentru suflet şi corp? Din ce motive ceva atât de simplu şi benefic a devenit ceva destul de rar?
Cucoșul, știți prea bine, că are însușire De a ne da de știre Prefacerile zilei ș-a timpului schimbări. El, făr-a se supune La reguli și cercări, Când adevărul spune, E ca un fabulist;
Iar când arată timpul e cam naturalist. Știu dar că la o moară, cucoșul prin cântare Morarului da veste la vreme de mâncare. Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind, Și unda zgomotoasă, în roți cu-a sa iuțime
Izbea din înălțime În aer spumegând,
Morarul simțea foame. Deci iese el din moară Și vede cum cucoșul, sărind pe-o grindișoară,
În pene se umfla, Din gât se încorda,
Ș-apoi, căscându-și pliscul, se pare că cânta. Însă a lui cântare, de vuiet mistuită,
Era neauzită. Morarul trist se duse în moară, așteptând S-audă mai degrabă cucoșul său cântând.
Așteaptă, măi morare, C-așa-i și-n lumea mare:
Când relele năravuri vuiesc neîncetat, Atuncea adevărul nu este ascultat.
Fost-a împărat odată și trei fete el avea Cât puteai privii la soare, da la ele ca mai ba. Una decât alta este mai frumoasă de poveste, Dar din ele – acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că – a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le – atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee – așa comoară, Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară.
A venit primăvara și în orașul Ploiești, pe lângă frumosul natural a adus și unul artistic, revărsat în tablourile expozițiilor de artă prezente la majoritatea instituțiilor de cultură.
Astfel, la Muzeul de Artă poate fi vizionată expoziția „Preludii cromatice” a pictorului sebeșean Eugen Măcinic, peisagist împătimit și acuarelist rafinat.