https://blog.revistaderecenzii.com/

Lăsîndu-te la vale pe șoseaua care pleacă din Slatina, avînd la dreapta zăvoaiele Oltului și la stînga șiruri de dealuri cu porumbiști, dacă gonești cu patru cai, în trei ceasuri sosești în Necule, comună mare, de trei mii de suflete, și reședință de suprefectură a plășii Dumbrăvile.

În Necule se află, pe lîngă taftul suprefecturii, judecătoria de ocol cu un judecător, un ajutor și un copist cumulînd și slujba de ușier.

https://blog.revistaderecenzii.com/

E-o groapă cu verdeaţă, în care-o apă cîntă,
De ierburi nebuneşte prinzînd fîşii de-argint,
Iar soarele-n amiază din mîndrul munte-mplîntă
Săgeţi : e o vaiugă de raze vii mustind.

Cu capul gol, cu gura deschisă doarme-oşteanul,
Un tînăr stînd cu ceafa în fragede lăptuci;
El, palid, zace-n iarbă întins sub nor, sărmanul,
Lumina-l plouă-n patul acestei verzi văiugi.

Pricioarele ţinîndu-şi în gladiole, doarme
Zîmbind, precum copilul în timpul bolii calme :
Cald leagănă-l, Natură, căci frigul l-a pătruns !

În nări nici nu mai simte mireasma-ncîntătoare;
Cu mina pe piept pusă, el doarme în plin soare.
De două roşii găuri în dreapta e străpuns.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/arthur-rimbaud-adormitul-din-vaiuga-poezie-id-26994/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Doamna Zapa urca scara, ca și când ar fi urmărit-o un dușman de moarte. Strângea dinții și respira greu, înfricoșată să n-o copleșească plânsul. Teama aceasta i-a iuțit pașii toată vremea, din strada Zefirului până aici, de când i-a zvârlit Burcuș vorba aceea grozavă…

https://blog.revistaderecenzii.com/

De la arat un plug
Venea încet spre casă
Și, la un bou pe jug,
O muscă se-așezase.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O altă muscă-n zbor
Îi face întrebare:
— De unde, dragă sor’?
— Și mai întrebi de unde!
Ei musca îi răspunde
C-un aer supărat.

Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi că noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat!

Spre laudă deșartă
Mulți zic: noi am lucrat,
Când ei lucrează-n faptă,
Ca musca la arat.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Din nou la pragul meu natal,
Meleaguri tandre, gânditoare!
Cu mâna, semne de pe deal
Îmi face palida-nserare.

Zburlită, ziua ce s-a dus
Îşi trage pletele spre casă,
Şi, dezolat, acest apus
Mă copleşeste şi m-apasă.

Peste cupolele perechi
Penumbra serii cade moale.
Dar voi, prietenii mei vechi,
Nu-mi mai ieşiţi voioşi în cale!

Pieriţi sunt anii mei de joc,
Şi voi plecarăţi cu cocorii.
Doar apa clocoteşte-n scoc
Ca mai demult în dansul morii.

Şi-adesea-n pâcla serii, când
Prin pipirig foşneşte luna,
Mă rog de lutul fumegând
Pentru cei duşi pe totdeauna.

1916 ( Ceaslovul satelor )

traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-din-nou-la-pragul-meu-natal-poezie-id-15494/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Simțea o sfârșeală aspră prin genunchi și în șale. Îi curgeau sudorile pe frunte, îi zbârliseră sprâncenele și-i făcuseră brazde umede pe obrajii năclăiți de praf și de oboseală. Căra lăzi de smochine din pivnița marelui magazin de coloniale „Corbul alb” și le așeza într-un camion ce trândăvea în curte.

— Oooh, viață, arde-te-ar focul! murmură dânsul oprindu-se în poarta pivniței și ștergându-și nădușeala feței cu mâneca zdrențoasă a hainei.