https://blog.revistaderecenzii.com/

ADAM ŞI EVA

Urîndu-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gîndit din ce să-i facă,
Din borangic,argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi,
Şi puse-aşezămîntul dintre fraţi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sînt case în unele orașe de provincie a căror priveliște insuflă aceeași melancolie pe care o provoacă mănăstirile cele mai sumbre, întinderea șesurilor cu bălării și mără­cini, nespus de mohorîte, ruinele cele mai pline de jale. Poate că dăinuiesc îndeolaltă în aceste case și tăcerea schiturilor, și întinderea stearpă a șesurilor cu bălării și mărăcini, și rămășițele ruinelor; viața și mișcarea sînt atît de mocnite înăuntru, încît un străin le-ar crede ne­locuite dacă n-ar întîlni deodată privirea slabă și rece a unei ființe neclintite, cu obrazul pe jumătate de schim­nică, înclinat peste pervazul ferestrei, la vuietul unui pas necunoscut.

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Mintiosule! de unde vii?
O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat.
— Drept de la leu, de vrei să știi;
Am fost să-l văd și m-am mirat
Cum au slăbit de tare;
Bătrân, neputincios: îți pare
O fiară foarte de nimică

Acel ce când zbiera,
Tot codrul tremura,
Iar eu muream de frică.
Acum însă mai toți,
Cu coarne și cu colți,
Cum pot îl dojenesc
Și frica-i răsplătesc.

— Dar tu, eu socotesc că nu-i fi îndrăznit
De leu să te atingi? lui vulpea au vorbit.

— Așa! măgarul i-au răspuns.
Ba cred că l-au pătruns
Pereche de copite
De mine lui zvârlite.

Și sufletele mici asemene urmează,
Când pe acei căzuți din slavă împilează.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej a cunoaște în cursul strălucitei mele cariere ostășești; obiceiuri cu atât mai curioase cu cît originea lor e mai necunoscută.