https://blog.revistaderecenzii.com/
Scăpătase soarele. Bogăția de grâu, orz, ovăz și mei se pleca la adierile încropite ale vântului de miazăzi. Spicele răscoapte și țepoase, încărcate cu bob mare și greu, se clătinau alene, încovoindu-se în văi și dealuri de aur ruginit, în jurul colnicelor, sub care s-afunda satul Măgura. O parte din bucate erau secerate, legate în snopi și movilite în clăi.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Când privești oglinda mărei,
Vezi în ea
Țărmuri verzi și cerul sărei,
Nor și stea.
Unda-n plesnetul ei geme
Și Eol
Sună-n papura ce freme
Barcarol.
Un minut dacă te-i pierde,
Tu, măcar,
Sub noianul mării verde
Și amar,
Colo-n umeda-i pustie,
Ca-n sicriu,
Te-ai simți pe vecinicie
Mort de viu.
Vezi pe buza mea pălită
Un surâs,
Vezi pe fruntea-mi liniștită
Dulce vis,
Și al luncei vânt de vară
Călduros
Cântă-n lira mea amară
Lănguros.
De-ai pătrunde c-o privire
Al meu sân,
Să vezi marea-i de mâhnire
Și venin,
Ai cunoaște-atuncea bine
Traiul meu:
Suflet mort, zâmbiri senine
Iată eu.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Aceasta era în timpul domniei fericitului sau, ca să zic mai bine, a nenorocitului prinț Constantin Brâncoveanul, pe care l-am cunoscut în viață și l-am plâns.
Să ne aducem puțin aminte de puterea familiei lui, de nenumăratele lui bogății, de dulcețile unei lungi vieți pline de desfătări, și vom mărturisi că soarta nu putea face nimic mai mult pentru un Cris modern. Apoi să ne întoarcem cu gândul în capitala sultanilor la leatul 1714: să vedem un bătrân cu o fizionomie măreață, cu barba lungă, cu părul alb, ce îi cădea în plete pe umeri, înaintând către locul osândei, ocolit de fiii și de nepoții săi; să vedem capetele acelor copii căzând câte unul-unul înaintea bătrânului, și sângele lor stropind hainele nenorocitului tată martor, deznădăjduit al sfârșitului lor; să-l vedem în minutul morții, aruncând o dureroasă privire asupra celui din urmă copil care-i mai rămăsese, îmbrățișându-l cea din urmă îmbrățișare și întinzând capul la satârul gealatului; să le vedem acestea, și vom zice cu un filozof: „Nu ferici pe nimeni înaintea sfârșitului!” Dar curajul cu care știu a muri și statornicia ce avu în religia sa fură demne de un vechi creștin și spălară o crimă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Bucureşti, 21 septembrie 2022
Ediţie eveniment în deschiderea noului sezon „Garantat 100%”. Duminica, de la 7 seara
Mentorii ei au fost Ahmad Jamal şi Chick Corea. E celebră datorită virtuozității sale, concertelor electrizante și mixului de genuri muzicale din compozițiile sale. Pianista de jazz Hiromi Uehara este invitata lui Cătălin Ştefănescu la TVR 1 duminică, 25 septembrie, ora 19.00.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Dați-mi arpă de aramă
Dar cu strunele de fier
Căci să cânt acuma cer
Ca un vânt ce se sfaramă
Printre stânci de-ngheț și ger.
Dați-mi arpă de aramă
Pe-a mea frunte crengi de brad
Voi să cânt ca largul vad
Sau c-a lumei sântă dramă
Sau ca răcnetul din iad.
Dați-mi cupa cea de piatră
Dar umpleți cu sânge roși
Din dușmanii fioroși
……………………………
……………………………
Voi să cânt în poezie
De-acei timpi urâți păgâni
Când strămoșii cei bătrâni
Se luptau cu bărbăție
Și-i dau nume „La români!”
La români! Popor de fală
Cap de geniu, piept de foc
Cu județiul de proroc
Dar cu inimă regală
Și cu flamuri de noroc.
Câți maghiari cu cap de câne,
Câți tatari cu ochii mici,
Câte limburi de peltici
S-au zdrobit de stânci bătrâne
Ce veghează înc-aici.
Câte ginți cu limba slavă
Au venit și-au revenit
Dar cu toți s-au nimicit,
O câmpie de otavă
Sub al coastei fier negrit.
Dați-mi arpa în rugină
Să mai cânt zguduitor
De-al românilor popor
Și-de-al țărei cei române,
Și de-al secolilor dor!
Ce să cânt, fii de-armonie,
Ce să cânt ca să vă-ntrec
Și-n durere să mă-nec
Căci cântarea mi-e stafie
Pieptu-i rece, capul sec!
Să cânt nației ce vie
Poartă jugul cel de lemn
Sub al barbarilor semn,
Multe semne de sclavie
Și de viață nici un semn.
Să cânt țărei…
Legei făr’ de Dumnezeu!
Să cânt frunții de ateu
Ce reneagă tată, mamă
Și-i ca dușmanul mai rău?
Criticismul junimist / Junimea și Titu Maiorescu. Comentariu bacalaureat
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal.
