https://blog.revistaderecenzii.com
Mi se anunțase neapărat pentru april 1931 o nouă criză, care trebuia să fie absolut decisivă, instaurîndu-se noua eră. D. Manoilescu, dușmănit de o parte din parlamentari, a provocat-o, dîndu-și toată aparența că are o misiune de îndeplinit – și cît de mult erau să se schimbe, supt influența dlui Argetoianu care nu fusese nici „restaurator” nici prieten al regelui, nici decorat cu crucea exilului, raporturile între suveran și acela care făcuse închisoarea pentru”Craiul nou” și a trebuit totuși să plece și de la minister și de la Banca Națională! Omul spre care se îndreptaseră de atîtea ori și privirile regelui Ferdinand, dar pe care Carol I l-ar fi judecat de la înălțimea principiilor și a unui standard de seriozitate politică, luptătorul obișnuit a se prezintă la ceasul cînd prada începe pe cîmpul unde n-a sacrificat nimic, alintatul tuturora, începînd cu el însuși, și răspînditorul generos al mijloacelor țerii, d. Titulescu a apărut, cu toate infinitele sale meșteșuguri, pentru ca el, care ajutase plecarea silită a prințului Carol din Anglia, să înlăture pe acuzatul din 1929 și să facă în sfîrșit guvernul tuturora, adecă al celor ce au muncit și au suferit în luptele de partid, supt prezidenția sa, a reprezintantului străinătății, care-l aprecia așa de mult, după perspectivele pe care le putea deschide, așa încît apărea ca un guvernator în numele acelei Societăți a Națiunilor unde grațiile sale dubioase îi cîștigaseră una din acele prezidenții naționale pe unde a trecut multă lume eteroclită.
Continuă să citești →
