Fericirea primordială

            Zăpadă, multă zăpadă și tot ninge. Mi-aduc aminte de iernile copilăriei mele. Când mă duceam cu sania pe dealuri. De Crăciunul minunat de la țară. Bunicul nu pârlea porcul, ci-l jupuia și din șorici își făcea opinci inclusiv nojițe pentru opinci. Bunica topea untura, făcea jumări apoi punea la garniță mușchete și trandafiri. Ținea din garniță până aproape de următorul Crăciun. Si mai era putina cu varză. Mamă ce varză bună era. Producție proprie. Și zeama la fel. Se punea zeamă într-o strachină cu puțină boia și se bea cu turtă. Apoi varza călită cu carne din garniță. Laptele de rigoare cu turtă de asemenea. De multe ori ne făcea și gris cu lapte.

Versul poetei Irina Lucia Mihalca

Dacă suntem făcuţi din atomi, din atom venim, în atom ne întoarcem şi din nou renaştem. Versurile Irinei Lucia Mihalca ne fac să ne simţim aproape, un tot  unitar, o atracţie, o dorinţă de unire şi întregire întru Dumnezeu, care e întru totul. A fi sau a nu fi, o pulsaţie a creatorului. Creatorul pulsează, inspiră prin viaţă şi moarte, început şi sfârşit. La început am avut senzaţia că eu sunt subiectul/ destinatarul şi aici e secretul Irinei – ne face pe fiecare să ne simţim la fel, fără discriminare. E atât de clară. Privind comentariile bărbaţilor, chiar şi a damelor, deduci reacţia de atracţie. E atât de clară şi sinceră încât o întelegi ca şi cum ţi-ar vorbi un părinte sau frate/ sora, soţia/ soţul sau fiica/ fiul. Nici nu se discută simţământul de străin sau dominator. Versurile te ung la suflet, dar te şi trezesc. Metaforele ei sunt construite din real, sunt tratate serios şi în asta constă secretul multitudinilor de mesaje care mustesc în poezia sa. Un copil o interpretează ca pe un basm, un matur ca pe un punct cotidian, un agricultor ca pe un moment din natură, un îndrăgostit ca pe o declaraţie reuşită şi, iată poezia care poate fi dezvelită precum ceapa, până în inima ei.

Așteptând Curcubeul…

După ăst potop, patriarh bun Noe,
Îndreptăm spre tine rugă arzătoare:

În noua ta Arcă, chiar de-o fi canoe,
Să nu lași să urce os de rozătoare!

Ploaia sfântă

            La ziua unui sfânt urez: Onomastică fericită! La mulți ani urez la ziua de naștere. E acceptabil și la ziua numelui în ideea să trăiască oricât de mult ca să sărbătorească de cât mai multe ori. Avem nume importante de sfinți: Vasile, Ion, Petru, Pavel, Gheorghe, Ilie, Maria, Andrei, Mihai, Nicolae, Constantin, Elena și mai sunt. De câțiva ani de sfântul Andrei avem liber. El a adus creștinismul pe aceste meleaguri. Deci a schimbat istoria. Eu am citit o istorie făcută de comuniști care nu spunea nimic despre apostolatul sfântului Andrei. Isus când i-a trimis, prin tragere la sorți, să propovăduiască creștinismul le-a spus că soarta lor va fi una cruntă. Și așa a fost. Toți au fost urgisiți, torturați și uciși. Au avut soarta Mântuitorului care a luat asupra lui toate păcatele lumii întru mântuirea și iertarea noastră. Sunt convins de faptul că și-n ziua de azi mai există sfinți. Pustnici, sihaștri, călugări ce trăiesc în pocăință și rugăciuni la limitele subzistenței. Așa-și găsesc ei fericirea. Asta e menirea lor. Cu o alimentație minimă (de multe ori apă și pâine) se izolează și se adâncesc în meditație. Zi și noapte. Tare mult mi-aș dori să cunosc și eu unul. Să discut cu el doar câteva minute pentru a nu-l abate de la menirea lui.

DISTIH CU HORAȚIU

Confirmă vorba ta mileniile, vecii:
,,Tot ce-aiurează regii îndură (și azi!) grecii…”