Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,
poate de iarba ce crește acuma la noi;
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi –
stau singură și-mi aduc aminte de multe:
Arhive lunare: noiembrie 2019
Două vești bune pentru profesori
Ministrul Educației, Monica Cristina Anisie, a anunțat că va începe rapid un proces de debirocratizare prin care activitatea în unitățile școlare să nu fie grevată din cauza numeroaselor ,,hârtii”. Așa cum a promis în prima videoconferință cu inspectoratele școlare, derulată săptămâna trecută, ministrul Anisie a semnat ordinul prin care o comisie va derula consultări în vederea debirocratizării. Vestea bună este că profesorii vor scăpa de numeroase hârtii inutile și își vor concentra activitatea pentru pregătirea elevilor.
Continuă să citeștiAnna de Noailles (15.XI.1876, Paris – 30.IV.1933, Paris): Amiază pașnică – Poem
Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă
Și de polen și sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, își picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.
Femeia. Lirică, de Iulia Hasdeu (n. 14 noiembrie 1869 – d. 29 septembrie 1888, București)
O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminţi
Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!
Înțelepciunea hristică, de Cristian Gănescu
ÎNŢELEPCIUNEA HRISTICĂ
Implicaţiile modificării lumii de dincolo, „luminarea” întunericului existent înainte de crucificarea, moartea pe cruce şi învierea lui Iisus Hristos, sunt extrem de complexe şi nu pot fi decriptate în doar câteva pagini; în mod sigur, depăşesc cadrul tainelor vechii civilizaţii egiptene, dar fără luarea lor în consideraţie, orice tentativă de interpretare şi, implicit, de înţelegere a acestora devine lipsită de orizont.
Continuă să citeștiAm simţit o Înmormântare în Creier – Emily Dickinson
Am simţit o Înmormîntare în Creier,
Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblînd – de colo colo – pînă cînd
Şi Judecata mi-au întunecat
Rodica Pospai Păvălan: Oameni și cărți din Piemontul Bălăciței
Rodica Pospai Păvălan: Oameni și cărți din Piemontul Bălăciței, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2019, 356 p.
Mircea Pospai: Despărțirea de Nadejda (Roman)
Mircea Pospai: Despărțirea de Nadejda (Roman), Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2019, 168 p.