Nichita Stănescu: Etapele creației. Articol* de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Articol apărut în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 8 / 2021

https://www.revistascrisulromanesc.ro/work/reviste/sr_08_2021.pdf

Marile curente literare care au infuzat cultura noastră au reprezentat posibilități de conexiune cu orizontul cultural al umanității.

Nichita Stănescu este al treilea reformator lingvistic din istoria poeziei românești, după Eminescu și Arghezi. 

Se distanțează, prin originalitatea stilului și limbajului poetic, de colegii de generație, precum
Marin Sorescu, Ana Blandiana, Cezar Baltag,
Ioan Alexandru sau Ion Gheorghe.

La fel ca în situația oricărui mare autor, și în opera lui, identificăm mai multe etape.

Prima etapă, cuprinsă între anii 1960 și 1966, de la volumul de debut, Sensul iubirii, până la 11 elegii, denotă eforturi în configurarea și descoperirea de sine sau a propriului sine. Nichita Stănescu își caută profilul, investigând zone tematice și stilistice, dar cu mențiunea că deja autorul lansează o manieră, anume fixarea pe o idee și relevarea acesteia de către fiecare poem în parte. În primul volum, poetul experimentează detașarea de mentalul epocii, punând accent pe obiectul investigat, ca un explorator ajuns într-o lume nouă. În al doilea volum, O viziune a sentimentelor, pare a fi găsit mijlocul departajării onorabile de efervescența prefacerilor sociale: descrierea pregnantă a consecințelor interioare, determinate de trăirea unui sentiment ca dragostea. Descoperirea propriului eu se reliefează în volumul Dreptul la timp. Poemul Către Galateea este o artă poetică neomodernistă, în care se realizează inversarea rolurilor: artistul este cel născut de operă. Titlul este o aluzie la mitul lui Pygmalion, sculptorul din Cipru care, îndrăgostit de una dintre statuile lui de fildeș, o roagă pe zeița Afrodita s-o însuflețească pentru el. Din căsătoria cu Galateea, opera-femeie plăsmuită de artist, se naște un fiu, numit Pathos. Nichita Stănescu reinterpretează mitul, atribuind eului liric valențe demiurgice, fapt care echivalează posibilității nașterii universului de către operă: „Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine. / Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi, / sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui / copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,/râurile – mişcătoare umbre ale sângelui tău,/şi pietrele, pietrele – umbre de piatră ale genunchiului meu,/pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,/naşte-mă. Naşte-mă”.

Resituarea într-un punct zero îl face expugnabil oricărui pericol. Iubirea e o trăire interioară, dar, în cazul de față, poetul, redistribuindu-și viziunea într-un personaj masculin, pus în situații dintre cele mai variate, încă nu s-a recuperat pe de-a-ntregul și, din ceea ce-i alcătuia cândva esența, iubirea a rămas pe dinafară și s-a înrăit față de el însuși, drept semn al înstrăinării: „Leoaică tânără, iubirea/mi-a sărit în față./Mă pândise-n încordare/mai demult./Colții albi mi i-a înfipt în față,/m-a mușcat leoaica, azi, de față” (Leoaică tânără, iubirea). Reîntoarcerea afectului la un sine aparținător se produce în mod violent. Motivul pândei, prolific de obicei în balade sau în romane, aici apare ca un atu al fiarei, subliniind, încă o dată, ferocitatea atacului. Consecința o constituie, în mod nescontat, mansuetudinea victimei care prima a fost disprețuitoare cu vocația pentru iubire a propriului corp și a ignorat-o până când aceasta s-a materializat într-un contur de fiară. Natura telurică, parcă eliberată ca un disc din mâna atletului, se manifestă cu viteza pe care fostul trăitor al vârstei de aur a dragostei a avut-o în deplasarea prin univers ori în spațiul vast al propriului sine. În vârtej, se epuizează tot conținutul dens al naturii, iar din omul ce spera a fi redevenit, mai rămâne privirea pe care și-o recunoaște ca personală, întrucât, altfel, și auzul mai rezidă, nu a dispărut (a sărit mai încolo): „Și deodată-n jurul meu, natura/se făcu un cerc, de-a-dura,/când mai larg, când mai aproape,/ca o strângere de ape./Și privirea-n sus țâșni,/curcubeu tăiat în două,/și 51 auzul o-ntâlni/tocmai lângă ciocârlii”. Reconstituirea eului în ființă e posibilă numai prin comuniune cu natura, ale cărei taine, nedeslușite în totalitate, nici de știință, pot conferi aceluia care ajunge să le cunoască, prin intuiție, deschideri incalculabile către univers. Poemul este mai degrabă o lecție despre ceea ce înseamnă a fi om adevărat: să completezi benefic ansamblul teluric. În Lacustră, George Bacovia exprima spleenul omului incapabil să se opună ofensivei acvatice. Nu sesizase niciun progres științific în acest sens, de protejare față de calamitățile naturale. Acesta era motivul regăsirii „pe aceleași vremuri” ale Comunei primitive, când și atunci erau probleme asemănătoare. Efectul iubirii diminuează senzația de ființă, pe care o avusese tânărul, rupt cuplului de către poet, pentru a-i analiza comportamentul sau pentru a-i verifica pasiunea pentru femeia alături de care a pretins să ridice o lume. Adam (cel inventat de Nichita Stănescu) nu cunoscuse iubirea adevărată în Geneză, deși fusese ancorat în vârsta de aur a acestui sentiment fast. Anestezia mâinii indică o forță mai mare a afectului, decât materia în sine, alcătuitoare a corpului, mai mult, o volatilizare a omului ca întreg, în relieful inspirat de senzațiile trăite în pasiunea intempestivă. Practic, materia se transformă în impresiile pe care i le trezește canonul generat de simțuri: „Mi-am dus mâna la sprânceană,/la tâmplă și la bărbie,/dar mâna nu le mai știe./Și alunecă-n neștire/pe-un deșert în strălucire,/peste care trece-alene/o leoaică arămie/cu mișcările viclene,/încă o vreme/și încă o vreme…”. Iubirea este prezentată drept rod al întâmplării, precum în Antichitate, se credea că zeul Cupidon, copilul, trimitea săgeți fermecate către inima vreunui pământean. Prima întâlnire se configurează a se fi petrecut undeva la începutul lumii; retrăirea momentului aduce salvarea de la iubirea aceasta de mare impact, de o impulsivitate transfiguratoare și portantă a aceluia care i se dedică, în cazul de față, un soi de semizeu, al cărui atribut imortal, în plan artizanal, contribuie la restabilirea, în actualitate, a episodului rememorat. Amintirea face parte din apanajul eonilor, fiind o piedică pentru ei să devină altceva decât sunt, dar nu și pentru a remonta în contemporaneitate scene variate fiindcă orice le trece prin gând se definitivează instantaneu.

A doua etapă, a consolidării de sine, cuprinde volumele publicate între anii 1966 –1980. Cu 11 elegii (1966), începe recunoașterea unei entități superioare, în a cărei apropiere personajul liric a stat și se vede îndreptățit să-i prezinte biografia. De la un discurs de la pupitru, a adoptat altul, din catedrală, al unui credincios care merge zi de zi la biserică, însă care, atunci când dobândește ceva, exprimă propriile opinii cu autoritate distinsă, din mijlocul oamenilor ori suit pe Muntele Tabor.

Latura autobiografică este dezvoltată în cartea Roșu vertical(1967), în care se observă și o accentuată poziție bergsoniană: „Nu trebuie înțelese sentimentele,/ele trebuie să fie trăite” (Pean). Eul liric s-a încetățenit, iar titlul volumului conferă o nuanță de participare la viața colectivă, prin adeziunea la vreun partid politic: erau ani de avânt revoluționar. Alfa (1967) este volumul amplificării aproape a tot ceea ce influențează pe tânărul poet, care-și asumă stările, neîmpărtășite în cuvinte, ale indivizilor trăitori în diverse epoci istorice, devine cu mândrie purtătorul lor de cuvânt, retrăindu-le viața, favorizat de harul său de ființă itinerantă în timp. De la visul de a fi fondat o lume, poetul trece la acela de a pune bazele unei biblioteci universale, precum Ptolemeu în Antichitate, căruia îi închină o carte, Laus Ptolemaei (1968). Verva dialogală din Laus Ptolomaei este continuată în Necuvintele.

În sfârșit, a treia etapă este consacrată experimentării unei noi arte poetice. În Noduri și semne (1982), volum de încheiere a unui șir îndelung de experiențe, Nichita Stănescu adoră să vorbească despre natura umană, pe care o privește din unghiuri variate, iar ideea fundamentală este că sentimentului i se subsumează aproape totul. Autorul apelează la introspecție, realizând signatura în care stătuse, surd și orb la ceea ce se desfășura pe lângă el: „Privirea dă ocol albului ochilor,/alunecă pe iris înapoi în pupile,/sunetul rămâne agățat de lobul urechii,/cântecul nu pătrunde în timpane”. Văzutul e un dar pe care acum îl recapătă, e momentul refacerii legăturii cu natura. O preocupare nespusă, dar mereu urmărită, a poetului a fost depistarea demonului pe care să-l domine prin dispută nemijlocită. Presat la propriu, aproape strivit de trupul celui pe care l-a secondat, demonul, a cărui manifestare predilectă o constituie disimularea, atitudine care i-a asigurat conservarea puterii, își recunoaște, prin auto-relevare, eșecul – iese la suprafață, nemaiputând rezista, nici poruncii: „arată-mi-te!” (Nod 15), nici apăsării propriu-zise. S-a ajuns aici datorită activităților spirituale ale omului Nichita Stănescu. Litigiul se rezolvă printr-un meci de box, în care adversarul neatent pierde. De două ori mai puternic este poetul; o dată, deși nu-și vede adversarul, demonul camuflat, totuși îl dovedește din întâmplare, a doua, meciul este pierdut de competitorul imprudent, care-și compromite atuul omniprezenței: „Daimonul urlă că mă culc pe el,/întind brațul și Daimonul meu urlă/că îl pălmuiesc./(…)/Stau – și Daimonul meu urlă/că pe el stau./Ei bine, mi-am zis,/dacă tu ești pretutindeni,/ arată-mi-te!/El mi s-a arătat./Urla”.

Fronda față de autoritatea fatumului, semn al incompatibilității neo-modernismului cu trăsăturile tragediei antice, o regăsim în versurile din Nod 19, intime ca semnificație Psalmilor de Tudor Arghezi: „Ia cunoștință că pot ucide,/că pot zdrobi cu călcâiul capul suav/al stelei răsărinde și placide,/din pricina căreia am devenit zugrav!”; răzvrătirea vine din încrederea aceluia care s-a confruntat cu moartea și a biruit-o, ca Iisus (deși modalitatea este diferită, prin temeritate, autorul, prin abținerea de la păcat, Mântuitorul): „Ia cunoștință că nu am milă de mine,/că sângele meu mi-l amestec cu mestecenii!/Grabnic ți-aduc la cunoștință toate acestea!/Vezi ce faci!”. Nemulțumit cu soarta, pe care a crezut că o domină, că o face bucăți, poetul reinterpretează mitul lui Oedip, însă din perspectiva parabolei însușite; vrea să îndrepte lucrurile și pentru unii predecesori ai civilizației (care le-au ambarasant, fără voia lor însă. Pretenția presupune intervenția în trecut, unde este convins că își va regăsi trupul și tonusul vârstei de atunci. O sintagmă recurentă este: „într-un coș împletit”, de fiecare dată, cu semnificație identică: loc al pierzaniei. Accepția este de înțeles aici, fiind vorba de o readucere în actualitate a unui mit de factură tragică, dar poate fi și alta, anume că se schimbă o vârstă, a copilăriei, cu aceea a tinereții: „Mi-am furat trupul de copil,/l-am înfășat/și l-am pus într-un coș împletit/și l-am azvârlit în fluviu/să se ducă și să moară în deltă” (Nod 23). Previzibilă este și tendința permutării mitului, a parametrilor acestuia, în spațiul național. Cuvântul „deltă” subliniază ideea. Viața pământească este mai frumoasă decât moartea și, probabil, decât supraviețuirea în altă dimensiune. Semnificatul versurilor: „Nenorocitul, tristul și tragicul de pescar nemilos/mi-a venit cu el (coșul împletit, n.n.) în brațe/tocmai acum” este conform maximei lui Gaston Bachelard – „Copilăria durează toată viața. Ea se întoarce mereu pentru a însufleți secțiuni mari ale vieții de adult”.                                                                                  

Nichita Stănescu este poetul pe care l-am apreciat de la început și pentru a cărui dispariție prematură îmi pare atât de rău, întrucât sunt curios, precum și în cazul lui Mihai Eminescu, în ce direcție s-ar fi dus opera lui atât de originală.

Final şi Finale la Jocurile Olimpice de la Tokyo

https://blog.revistaderecenzii.com/

Finala volei

Final şi Finale la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Cea mai aşteptată competiţie sportivă a planetei îşi desemnează ultimii medaliaţi. Finalele de baschet, fotbal, handbal, volei, box, polo, gimnastică ritmică, caiac canoe, atletism, precum şi Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Tokyo 2020 se văd în weekend la TVR.

Cel mai mare eveniment sportiv la nivel mondial din ultimii cinci ani a intrat în linie dreaptă. Pe ultima sută de metri, sporturile de echipă, dar şi alte competiţii îşi aliniază câştigătorii. Cele mai tari finale se joacă la TVR pe 7 şi 8 august, iar Ceremonia de închidere a evenimentului va putea fi văzută, de asemenea, în direct de telespectatorii TVR 1.

Finala la baschet masculin pune faţă în faţă reprezentativele Franţei şi Statelor Unite. Vor reuşi oare francezii încă o victorie asupra aşilor baschetului mondial la Tokyo sau îşi vor lua americanii revanşa după eşecul din grupe? Emil Hossu-Longin ne face un scurt preambul al partidei pe care o va comenta sâmbătă dimineaţă, de la ora 5.30, la TVR 1: „Francezii exultă după ce au reuşit, graţie unei palme puse pe minge, să revină în Finală după 21 de ani. ‘Mâna lui Dumnezeu’, ‘E de expus la Luvru’, ‘Saint Nicolas’ – sunt câteva dintre titlurile care au inundat media din Hexagon după capacul lui Batum, echivalent cu o medalie şi cu şansa istorică de a lua aurul olimpic. Americanii au câştigat toate duelurile directe cu francezii la Jocurile Olimpice, din 1948 până în 2012, dar s-au înclinat tocmai la Tokyo, în primul meci din grupă, încheiat cu 76-83. Duelul direct a avut două episoade în meciul decisiv al turneului, în 1948, la Londra, 65-21 pentru americani, şi în 2000, la Sydney, 85-75.”

Fluierul de start pentru finala olimpică a sportului rege se aude tot pe 7 august, de la 14.30, pe Stadionul Internaţional Yokohama, unde echipele Spaniei şi Braziliei luptă pentru aur. „La fotbal, calificarea Spaniei e firească, atâta timp cât are cel mai valoros lot, evaluat la peste o jumătate de miliard de euro. ‚Furia Roja’ a avut nevoie de prelungiri şi în sferturile de finală, şi în semifinală, pentru a se întoarce în cel mai important meci al Jocurilor Olimpice după 21 de ani. O aşteaptă campioana en-titre, cu Dani Alves căpitan de echipă, cel mai titrat fotbalist din istorie, cu 43 de trofee. Brazilia a obţinut pe teren propriu primul aur olimpic după cea de-a 13-a încercare şi vrea să-l păstreze”, explică tot Emil Hossu-Longin. Partida va putea fi văzută în direct, tot la TVR 1.

Aproape simultan se va juca şi finala de handbal masculin, transmisă live în intervalul 15.00-16.30 la TVR 3 şi în reluare la TVR 1, seara, de la ora 21.00. Jurnalistul Ştirilor sportive TVR Dragoş Cojocaru ne oferă câteva detalii înainte de întâlnirea dintre naţionalele Franţei şi Danemarcei: „Acelaşi scenariu şi aceeaşi finală ca acum 5 ani, la Rio. Danemarca şi Franţa vor lupta din nou pentru medalia de aur în întrecerea olimpică de handbal masculin. Danemarca, din postura de campioană mondială şi olimpică, porneşte în ultimul act ca favorită, trioul Hansen – Gidsel – Holm a reuşit jumătate din golurile nordicilor şi în finală poate fi din nou arma letală a vikingilor. Franţa a avut un program mai uşor în sferturi faţă de rivala sa, a eliminat Bahrain şi Egipt şi are, teoretic, un plus de prospeţime (danezii au trecut în faza eliminatorie de Norvegia şi Spania). Va fi, cu siguranţă, un supermeci, care nu trebuie ratat, iar duelul Mikkel Hansen – Nikola Karabatic, cei mai valoroşi handbalişti ai lumii, va fi sarea şi piperul acestui regal handbalistic.”

Tot în acest sfârşit de săptămână aflăm în direct la TVR 1 şi campionii olimpici la caiac canoe simplu, masculin, 1000m (7 august, ora 5.39), box (7 august, ora 8.00, respectiv 8 august, ora 12.00), maraton masculin (8 august, ora 1.00), handbal feminin (8 august, ora 9.00) şi polo masculin (8 august, ora 10.30). Finalele olimpice la gimnastică ritmică (7 august, ora 9.20), atletism – unde concurează şi Alexandru Novac, la proba de aruncarea suliţei (7 august, ora 13.35), volei masculin (7 august, ora 16.30) şi volei feminin (8 august, ora 7.30) pot fi urmărite la TVR 2.

Duminică, la ora 14.00, spectacolul olimpic se încheie cu Ceremonia de închidere, transmisă în direct la TVR 1, cu comentariul Alinei Alexoi, respectiv în reluare, tot duminică, 8 august, de la 21.10. Programele transmisiunilor TVR din ultimele două zile de Jocuri Olimpice poate fi consultat aici (7 august) şi aici (8 august).

În perioada 23 iulie – 8 august, TVR a oferit telespectatorilor săi cele mai importante competiţii olimpice, în calitate de official broadcaster al Jocurilor Olimpice Tokyo 2020. În continuare, la TVR revin partidele de handbal şi rugby din campionatele interne.

#Tokyo2020: Partide spectaculoase de baschet, handbal şi volei, în direct la TVR

https://blog.revistaderecenzii.com/

Franța, baschet

#Tokyo2020: Partide spectaculoase de baschet, handbal şi volei, în direct la TVR

Se anunţă unele dintre cele mai tari partide de baschet, handbal şi volei în ultimele zile de desfăşurare a Jocurilor Olimpice. Este vorba despre semifinalele şi finalele de baschet, handbal şi volei masculin, transmise în direct de TVR 1 şi TVR 2.

Continuă să citești

Odă vântului de apus – Percy Bysshe Shelley

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vânt din Apus, sălbatic, răsuflare
A toamnei veștede, tu, care faci
Să se stârnească veștedele frunzare

Ca stafiile-n fața unui vraci –
Întunecate, galbene, lovite
De-o boală grea. O, tu, care desfaci

Și dai aripi semințelor sfrijite
Ce zac în gropi ca hoiturile-n glie;
Tu știi că zările vor fi trezite

De primăvară – soră-ți azurie
Care va podidi întreg pământul –
Cu trâmbița-i de foc, fărcând să-nvie

Miresme și culori. Căci tu ești vântul
Distrugerii și vieții. Crunt ți-e cântul !

II

Tu care poți sub bolțile adânci
Hoinarii nori ca niște frunze moarte,
Ce se târăsc în slăvi sau peste stânci

Heruvi de ploaie și de ceruri sparte,
Pe-albastra coamă-a valului tău clar,
Din marginile zării, de departe

Șuvițele furtunilor răsar
Cu părul smuls din capul unei crunte
Și aprige Menade. Vânt gropar

Al anului murind, pe-a cărui frunte
Se-nalță-o noapte grea ca un mormânt,
Boltită de puterea ta de munte,

Din al cărui văzduh de neînfrânt
Țâșni-vor flăcări, grindini, aprig vânt !

III

Tu, ce-ai trezit din visul ei de vară
Mediterana-n somn ademenită
De murmurul din apa ei prea clară

Și care, lângă-o insulă vrăjită
Vedea în vis vechi turnuri și palate
Vibrând în apa strașnic limpezită

Și doldora de alge minunate –
Tu care faci Atlanticul să geamă
Frângându-se în hăuri zbuciumate

Iar negrele păduri i se destramă
În fundurile apei, tremurând
Cuprinse de o nesfârșită teamă

Când simt al tău năpraznic glas vibrând, –
Auzi, auzi oceanele gemând !

IV

De-aș fi o frunză moartă, sau de-aș fi
Un nouraș plăpând, să zbor cu tine;
Un val de-aș fi, ca să mă-ndupleci și

Împărtășind puterea ta cu mine,
Să-mi dai din libertatea ta o parte;
De-aș fi măcar copil, să-ți mai pot ține

Tovărășie-n zboruri avântate,
Ca-n vremea când mi se părea firesc
Să te întrec spre ceruri depărtate;

N-aș mai veni la tine să cerșesc
Cum fac acum. Ridică-mă ușor
Ca pe un val sau frunză. Mă sfârșesc.

Povara timpului a frânt din zbor
Un frate-al tău: semeț, cutezător !

V

Fă-mă, ca și pădurea, lira ta !
Ni-s frunzele la fel de căzătoare.
Puternicul tău dangăt va lua

Din amândoi tomnatice și clare,
Adânci și grave tonuri. Duh cumplit,
Fii duhul meu ! Năvalnică suflare !

Alungă-mi gândurile ce-au murit,
Ca frunze veștede prin univers,
Ca să grăbească noul Răsărit !

Și-mprăștie-mi, prin vraja ăstui vers,
Cuvintele – scântei, ca să se-aștearnă
Profetic lângă- al oamenilor mers,

Cu zvon de goană. Când e iarnă-afară
Mai poate fi departe primăvara ?

Traducerea poemelor Petre Solomon

Sursa: http://poetii-nostri.ro/percy-bysshe-shelley-oda-vantului-de-apus-poezie-id-9360/

4 august. S-au născut astăzi…

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/4_august

A patra peșteră – Gellu Naum

https://blog.revistaderecenzii.com/

Hai să ne ţinem de ferigă în timp ce se certifică poetul Marior
să cultivăm tristeţile carnasiere
noi cei porniţi vertiginos spre mare
spre plaja bântuită de frisoanele unei înalte ruginiri

o doamnă de mărimea unei seminţe ne plăcea foarte mul
tea îşi clătina capul pe baza triunghiurilor noastre
de ce nu înţelegeţi că e soţie de doctor cu inimă că n-avem dreptul
că dormităm într-o groapă cu lei
că ea este un fel de ceva (scrie pe ea) un fel de cum s-ar zice care se piaptănă prelung
în timp ce o altă fiinţă se plimbă pe partea cealaltă şi noi susţinem sus şi tare că nu există
nici o parte cealaltă
că am pus bamele în pământ şi la Doamna-firar al dracului de pământ că l-a răscolit ploaia
că avem datoria să înaintăm spre mare şi să punem bamele în pământ

doamna aceea bizară contestă atributele poetului Marior în timp ce noi profetizăm
(avem şi nişte martori dar nu mai fac doi bani)
câţiva consideră că totul se exprimă în cuneiforme
ei au omizi pe revere poate se vor mai naşte
noi n-avem dreptul fiindcă ne exprimăm în omizi
în adăpostul unde vuieşte doamna aceea cu inimă

Sursa: http://poetii-nostri.ro/gellu-naum-a-patra-pestera-poezie-id-32018/