https://blog.revistaderecenzii.com/

Din cupa desfătării amărăciunea naște;
Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor;
O singură privire viața veștejaște
Cu lanțuri de amor!

Amor care adoarme și legi și datorie,
Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt:
Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție,
Și află un mormânt.

Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate,
Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbătești?
Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate,
Femeii le jertfești!

Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește
Acel uriaș falnic, al zilei domnitor?
La patrie, la lume, la tot ce pătimește
Nimic nu ești dator?

Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie,
Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos,
Ca leul ce izbește a temniței tărie,
Și geme furios.

Dar rana e adâncă și patima cumplită,
Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând,
Răsfrânge frumusețea, icoana osândită,
Ce o blestem plângând!

O văz ziua și noaptea, seara și dimineața;
Ca un rănit de moarte simt în piept un fier greu;
Voi să-l trag; fierul iese, dar însă cu viața,
Și cu sufletul meu!

Când dar o să guști pacea, o inimă mâhnită?
Când dar o să-nceteze amarul tău suspin?
Viața ta e luptă, grozavă, nemblânzită,
Iubirea veșnic chin.

Din cupa desfătării amărăciunea naște;
Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor;
O singură privire viața veștejaște
Cu lanțuri de amor!

Amor care adoarme și legi și datorie,
Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt:
Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție,
Și află un mormânt.

Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate,
Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbătești?
Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate,
Femeii le jertfești!

Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește
Acel uriaș falnic, al zilei domnitor?
La patrie, la lume, la tot ce pătimește
Nimic nu ești dator?

Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie,
Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos,
Ca leul ce izbește a temniței tărie,
Și geme furios.

Dar rana e adâncă și patima cumplită,
Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând,
Răsfrânge frumusețea, icoana osândită,
Ce o blestem plângând!

O văz ziua și noaptea, seara și dimineața;
Ca un rănit de moarte simt în piept un fier greu;
Voi să-l trag; fierul iese, dar însă cu viața,
Și cu sufletul meu!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Scumpe amice,

De câte ori am venit în Londra, una din întâiele mele vizite a fost pentru Muzeul Britanic, acel palat în care se află adunate manuscriptele cele mai prețioase ale lumii învățate și minunile artei antice, unde se desfășură ca într-o panoramă istoria geniului omenesc.

https://blog.revistaderecenzii.com/

ADAM ŞI EVA

Urîndu-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gîndit din ce să-i facă,
Din borangic,argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi,
Şi puse-aşezămîntul dintre fraţi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sînt case în unele orașe de provincie a căror priveliște insuflă aceeași melancolie pe care o provoacă mănăstirile cele mai sumbre, întinderea șesurilor cu bălării și mără­cini, nespus de mohorîte, ruinele cele mai pline de jale. Poate că dăinuiesc îndeolaltă în aceste case și tăcerea schiturilor, și întinderea stearpă a șesurilor cu bălării și mărăcini, și rămășițele ruinelor; viața și mișcarea sînt atît de mocnite înăuntru, încît un străin le-ar crede ne­locuite dacă n-ar întîlni deodată privirea slabă și rece a unei ființe neclintite, cu obrazul pe jumătate de schim­nică, înclinat peste pervazul ferestrei, la vuietul unui pas necunoscut.

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Mintiosule! de unde vii?
O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat.
— Drept de la leu, de vrei să știi;
Am fost să-l văd și m-am mirat
Cum au slăbit de tare;
Bătrân, neputincios: îți pare
O fiară foarte de nimică

Acel ce când zbiera,
Tot codrul tremura,
Iar eu muream de frică.
Acum însă mai toți,
Cu coarne și cu colți,
Cum pot îl dojenesc
Și frica-i răsplătesc.

— Dar tu, eu socotesc că nu-i fi îndrăznit
De leu să te atingi? lui vulpea au vorbit.

— Așa! măgarul i-au răspuns.
Ba cred că l-au pătruns
Pereche de copite
De mine lui zvârlite.

Și sufletele mici asemene urmează,
Când pe acei căzuți din slavă împilează.