https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe lângă un copaci mare
    Un dovleac, din întâmplare
Primăvara răsărise
    Și pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
    Încât vârfu-i întrecuse,
În lung și-n lat să-ntinsese,
    Ramurile-i cuprinsese,
Și pretutindeni umpluse
    De dovleci care făcuse.
Deci cu această iestime
    Văzându-se la înălțime,
Începu să se mândrească
    Și zicând să se fălească:
— „Vezi, eu numa-ntr-o vară
    Cât crescui și tot cresc iară,
Și tu copaci din vechime,
    În sumă de ani mulțime,
D-ai fi crescut voinicește,
    Precum și vrejul meu crește,
Mai, mai ajungeai la stele,
    După părelele mele.”
Iar copaciul cel cu minte
    I-a răspuns aste cuvinte:
— „Ei! te lauzi tu acuma,
    Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da și zăpadă,
    Atuncea ești jos grămadă!”

Gândește la viitoare
    Și la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălța cu firea
    Pân’ nu cerci nenorocirea.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Copaciul_%C8%99i_dovleacul

https://blog.revistaderecenzii.com/

„Însă nu puțină mirare este la toți câți scriu de aceasta, nici la câți bine vor socoti de acești români cum s-au ținut și au stătut până astăzi așa, păzindu-și și limba, și cum au putut și pot și pământurile acestea locuiesc, care aceasta la puține limbi și neamuri se vede; și mai vârtos atâtea roduri de oameni străine și barbare peste dânșii au dat și au stricat, carii peste alții așa dând nici numele, nici alt nimic nu se mai știe, nici nu se mai pomenește de aceia.”Spătarul N. Milescu — Cei dintâi voievozi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Chip din lume

Numai cine a trăit mult ca Agatocle Leuștean, precum am trăit eu, putea să-l cunoască din talpă. Avea o mulțime de ascunzișuri și deschisuri. Mai întăi, singură această împărechere de nume îi dădea un aer ciudat. Parcă-ntr-adins nașul îl botezase cu numele Agatocle, luat de prin cărți, ca să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga.